De același autor
La sfârșitul săptămânii trecute, la München a avut loc tradiționala conferință anuală pe chestiuni de securitate. Aflată la cea de-a 53 ediție, reuniunea din capitala Bavariei este, prin calitatea și nivelul participanților, o adevărată referință în materie. În alți ani subiectele dominante erau totuși punctuale: criza din Ucraina, migrația din Europa. Iată însă că în acest an documentul program, intitulat sugestiv Post-Adevăr, Post-Vest, Post-Ordine?, a pus în discuție teme fundamentale pentru evoluțiile globale. Cum s-a ajuns în acest moment de inflexiune majoră? Cauzele sunt multiple, rezultatul unor tensiuni și disfuncționalități acumulate în timp, însă fără îndoială impactul decisiv l-au avut Brexit-ul și victoria lui Donald Trump în America.
În 2007, tot la München, Vladimir Putin lansa un atac inflamat asupra „ordinii mondiale dominate de Occident“, criticând în particular extinderea NATO. El miza pe diviziunea din interiorul lumii occidentale și pe resurgența Rusiei pentru a schimba această stare de fapt. Atunci, discursul lui Putin a fost privit totuși cu destulă detașare. Altfel au stat însă lucrurile vinerea trecută, când Serghei Lavrov a vorbit despre sfârșitul epocii care a urmat încheierii Războiului Rece, „așa-numita nouă ordine liberală“. În opinia sa, lumea va intra inevitabil în ceea ce el a numit o nouă ordine mondială post-Vest.
Wolfgang Ischinger, președintele conferinței de la München, se întreba în raportul amintit mai sus dacă democrațiile occidentale vor fi în măsură să prezerveze normele și instituțiile care au definit ordinea internațională liberală sau vom asista la reașezări geopolitice majore, la abandonarea normelor și principiilor fundamentale cu care se operează în prezent în spațiul internațional sau, mai grav, chiar la o dezordine globală, în care, așa cum prevede Ian Bremmer, vom avea abordări de tipul fiecare pentru sine. În fond, ceea ce vor Rusia și China, principalele puteri revizioniste ale momentului, este un nou peisaj geopolitic structurat pe sfere de influență și spații gri. Și, nu e un secret, Moscova dorește să-și reimpună hegemonia în zona Europei Centrale și de Est și în Asia Centrală.
Mulți vor considera excesiv de alarmiste astfel de scenarii. Mai ales după ce atât vicepreședintele Michael Pence, cât și secretarul american al Apărării, James Mattis, au reafirmat, inclusiv la München, sprijinul american pentru NATO. Aceste asigurări sunt însă relativ înșelătoare. Nu ei sunt până la urmă cei care au cuvântul decisiv, ci președintele. De unde și reacțiile reținute exprimate de lideri europeni, întărite și de faptul că Pence a evitat să facă orice referire la sprijinul SUA față de UE. „E foarte bine că Mattis și Tillerson ne-au vorbit despre importanța NATO și a relației transatlantice“, a declarat Elmar Brok, președintele Comisiei de Politică externă din Parlamentul European, „dar nu știm ce vom citi mâine pe Twitterul lui Trump“.
În interiorul UE ia amploare un curent care își dorește o decuplare a Europei Continentele nu doar de America, ci și de Marea Britanie. Un editorial din Der Spiegel sintetizează foarte bine această stare de spirit. „Oricum, o alianță a cărei singură justificare este opoziția față de Rusia este una depășită“, scrie Der Spiegel (!). Nu e ceva foarte diferit de ceea ce spune și Donald Trump.
Premiza este aceea că Europa trebuie să renunțe la postura de partener junior al Americii și să-și definească propria strategie de securitate. Iar din acest punct de vedere, apariția lui Trump, care a energizat curentele antiamericane, este văzută drept o oportunitate. Europa, scrie Der Spiegel, trebuie să-și definească propriile sale interese, independent de Statele Unite, inclusiv „stabilirea unei relații rezonabile cu Rusia, care să nu se bazeze exclusiv pe descurajare militară“. Un aranjament care se va bucura probabil de un semnificativ sprijin popular, având în vedere rezultatele unui sondaj dat publicității zilele trecute care releva faptul că 78 de procente dintre germani aveau opinii negative față de Trump, cu mult peste cele negative față de Putin (58 procente). Dar ce va primi Rusia la schimb? Iată întrebări care fac ca țările din Est să aibă solide motive de suspiciune.
La München, lideri europeni importanți, precum vicecancelarul Sigmar Gabriel, care a ținut și el să sublinieze, în consens cu Lavrov, că ne aflăm „într-un proces de realiniere a lumii, de la vechea ordine la una nouă“, sau Juncker, și-au exprimat deschis opoziția față de creșterea bugetelor militare. Motivul, deloc convingător, fiind acela că ajutoarele umanitare externe trebuie și ele trecute în categoria cheltuielilor legate de securitate. Un gest calculat, de sfidare, față de solicitările SUA.
E drept, Angela Merkel vede lucrurile altfel. Însă, dacă ne uităm la ultimele tendințe electorale, șansele ei de a rămâne cancelar sunt tot mai reduse. Or, cu Steinmeier, cu Martin Schulz și Sigmar Gabriel la cârmă, vom vedea probabil la Berlin o schimbare semnificativă de direcție în privința relațiilor transatlantice. Elementul esențial fiind constituirea unei structuri de securitate separate a UE. O alternativă la NATO, chiar dacă acest lucru nu este afirmat deschis.
Iată de ce Wolfgang Ischinger face un apel la realism, considerând că, cel puțin pe termen mediu, europenii nu se pot descurca fără garanțiile de securitate americane. În plus, el avertizează că toți cei care cred că Europa poate găsi în lume alți parteneri cu care să apere împreună ordinea liberală globală se păcălesc singuri. „UE ar putea să cadă de acord cu China să rejecteze curentele protecționiste. Dar, dincolo de asta, avem puține lucruri în comun. Ordinea liberală globală nu poate rezista decât dacă e susținută de ambii piloni transatlantici.“
