De același autor
Bugetul pentru 2006 agita din nou apele in Alianta. Ca de obicei, distributia fondurilor pe ministere creeaza tensiuni si provoaca scandaluri. Am avut parte si de o demisie. Cea a lui Mircea Miclea, care, indiferent cum o privim, are meritul de a aduce in discutie maniera in care se construieste an de an bugetul Romaniei. In alte parti acest gen de discutii reprezinta de multe ori punctul central al disputelor putere-opozitie din parlament. La noi, pe linia obisnuitelor ciudatenii autohtone, cele mai importante zgomote de pe scena publica au aparut in urma disputelor din interiorul puterii, declansate de decizia ministrului Invatamantului de a demisiona, mai degraba decat din infruntarea coalitiei de guvernare cu PSD-ul. Si cum vechile obsesii raman la fel de puternice in randurile liberalilor, se speculeaza din nou ca si aici ar fi mana lui Traian Basescu. Daca aceste acuzatii au sau nu o baza reala e, pana la urma, greu de spus, insa simplul fapt ca ele apar iar si iar demonstreaza o data in plus fragilitatea fundamentala a Aliantei PNL-PD, care, dupa ce a ratat doua obiective politice majore ce o puteau consolida ca entitate politica, fuziunea si anticipatele, pare tot mai greu de tinut in viata.
Pentru noua putere promovarea actualului buget e o adevarata piatra de incercare. In principiu, el ar trebui sa urmareasca promisiunile facute in campania electorala. Numai ca in lumea reala lucrurile nu stau atat de simplu. Pentru ca de regula apar tot felul de constrangeri, de la grija de a multumi sau macar de a nu nemultumi categorii importante pentru rezultatul viitoarelor alegeri, pana la presiunile facute de ministri preocupati de propriul capital politic sau la cele exercitate de diverse grupuri de interese. Si sa nu uitam competitia politica intre cele patru partide din coalitie, care complica si mai mult situatia. In plus, daca pana acum noul guvern putea spune ca lucreaza pe un buget construit de PSD, de anul viitor responsabilitatea ii revine in intregime din acest punct de vedere.
Se zice, si pe buna dreptate, ca oricat de multi bani ai aloca unui anumit sector niciodata nu se va spune ca e de ajuns. Nu aici e problema si nici nu te poti astepta ca toata lumea sa fie multumita. Altele sunt reprosurile care trebuie aduse actualei coalitii de guvernare. In primul rand, faptul ca in mod esential propunerea de buget nu difera fata de cele facute in trecut de guvernul Nastase. Apoi, desi au fost evidentiate patru prioritati, e vorba de educatie, sanatate, administratie si agricultura, cum poti fi luat in serios atunci cand din cele patru domenii doar pentru doua dintre ele sunt prevazute cresteri, ca pondere, fata de bugetul pe 2005?
Structura bugetului developeaza atitudinea puterii fata de un domeniul sau altul, viziunea sa in privinta strategiei de dezvoltare a tarii pe termen lung, in masura in care exista asa ceva. De exemplu, Tarile Baltice, ca si vecinii lor din Peninsula Scandinava merg pe ponderi bugetare mari arondate educatiei, considerand ca doar asa isi pot dezvolta economii competitive, compatibile cu societatea informationala globala. Nu intamplator Estonia a ajuns sa depaseasca la acest capitol multe tari din Europa Occidentala. Dupa cum si India aloca educatiei 6% din PIB. Problema e ca astfel de prioritati dezirabile vin adesea in contradictie cu agenda politicienilor, una eminamente pe termen scurt, ei fiind mult mai preocupati sa nu deranjeze grupuri sociale numeroase care i-ar putea penaliza la urmatoarele alegeri decat sa riste decizii nepopulare, chiar daca acestea ofera tarii sanse mai bune in perspectiva medie si lunga.
Sa schimbi filosofia de buget a tarii nu e deloc un lucru simplu. Trebuie sa ai, evident, la dispozitie oameni competenti, dar si disponibilitatea de a te consulta cu structurile importante profesionale din aria societatii civile si de a face apel, si nu doar de forma, la expertiza relevanta din afara administratiei de stat. Problema e ca responsabilii cu alcatuirea bugetului pentru 2006 nu au considerat de cuviinta sa se sfatuiasca nici macar cu colegii lor de partid din parlament, care au ramas astfel in mod stanjenitor vulnerabili atunci cand, prin forta lucrurilor, au fost nevoiti sa apere public decizii luate in absenta oricaror consultari interne.
Exista insa si o parte buna a acestei agitatii in jurul bugetului, care cu siguranta va lua amploare in saptamanile urmatoare. Chiar faptul ca are loc. Dupa cum si demisia ministrului Educatiei si Cercetarii marcheaza o deviere de la un comportament intrat in sangele politicianului roman. Atunci cand vezi atatia oameni dispusi sa faca aproape orice pentru a ramane pe functii, sa treaca de la un partid la altul sau sa ceara blocarea usilor salii de sedinta a Camerei Deputatilor in cazul bataliilor duse de Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu pentru a ramane la sefia celor doua Camere, e pana la urma reconfortant sa afli ca politicieni precum Mona Musca sau Mircea Miclea sunt dispusi sa renunte la demnitati de prim rang din ratiuni care tin de principii. Astfel de gesturi simbolice si interesul in crestere pentru felul in care este structurat bugetul national, dar si cele locale, ar putea fi indicii ale unui tip de modificari de comportament public care trebuie totusi salutate.
