Degradarea profesională din spațiul media românesc

În condițiile în care modelul de sustenabilitate financiară pe care s-a bazat jurnalismul tradițional până acum e în disoluție, nu doar la noi, ci și în lume, e greu să fii optimist cu privire la perspectivele de însănătoșire ale jurnalismului autohton, care, în plus, mai duce și o lipsă acută de caractere.

Zilele trecute, a fost făcut public Raportul FreeEx - Active Watch privind Libertatea presei în România - 2012. Cele 87 de pagini acoperă o cantitate impresionantă de informații, de la pre­si­u­nile exercitate la nivel po­litic sau de către patroni asupra jurnaliștilor până la procesele de calomnie și în­grădiri ale libertății de ex­presie. În ansamblu, e vor­ba de un material factual considerabil, sprijinit pe o amplă documentare.

E drept, maniera în care au­torii interpretează în­gră­di­rea libertății de expresie este, în unele ca­zuri, excesivă. Spre exemplu, a plasa în acest registru faptul că deputatul Ioan Ghi­șe a fost împiedicat să se dezbrace de că­mașă pentru a afișa un tricou inscripționat cu mesaje de protest împotriva preșe­din­telui la recepția de 1 Decembrie de la Co­troceni (aspect căruia i se alocă un titlu distinct - Cap. 1.2 -, Parlamentar dat afa­ră de la recepţia prezidenţială de 1 De­cembrie) e o interpretare discutabilă. Pâ­nă la urmă, libertatea de expresie nu poa­te să facă abstracție totală de anumite con­strângeri de bun-simț, cu atât mai mult cu cât personajul cu pricina nu avusese pâ­nă atunci niciun fel de opreliști în a-și ex­prima convingerile politice pe toate ca­na­lele media. Trebuie să facem totuși dis­tincție între exercitarea libertății de ex­pre­sie și o mostră evidentă de exhibiționism politic ieftin.

În aceeași categorie intră maniera în care Active Watch critică aprecierile făcute în raportul MCV, care denunța presiunile ne­justificate și actele de intimidare de către mijloacele de informare în masă asupra sistemului judiciar şi instituţiilor implicate în combaterea corupţiei, apre­cieri asemănătoare cu cele exprimate și de pre­șe­dintele Traian Băsescu în cursul unor apariții pu­bli­ce. Raportul le încadrează la capitolul Presiuni ale au­torităților și instituțiilor pu­blice. Am putea, even­tu­al, accepta această înca­dra­re, dacă am considera că ce­ea ce face Antena 3 atunci când execută, termenul e chiar potrivit, campanii de linșaj mediatic la comandă nu doar împotriva unor adversari politici ai lui Dan Voiculescu, ci și împotriva unor judecători sau oameni de cultură mai are vreo legătură cu jurnalismul. De fapt, chiar raportul evidențiază într-un alt capitol că „televiziunea Antena 3 a funcţionat ca o veritabilă «coloană a cincea» a grupării politice înfiinţate de fostul colaborator al Securităţii Dan Voiculescu (Partidul Con­servator, membru al Uniunii Social-Li­be­rale), fostul patron al Trustului Intact, tatăl actualului patron al trustului, Ca­me­lia Voiculescu“, menționând „campaniile concertate de denigrare a membrilor CSM şi a unora dintre membrii Curţii Cons­tituţionale, atacurile împotriva Ins­titutului Cultural Român“.

Ultimul aspect reliefează, e drept, una dintre dificultățile majore de care se lo­vește oricine încearcă să facă o analiză obi­ectivă a peisajului media din România. Este ca și când ai avea în fața ochilor un or­ganism invadat de metastaze în care e greu să mai distingi părțile bolnave de ce­le sănătoase. Ce principii, dintre cele de­fi­nitorii ale profesiei, mai operează cu ade­vărat într-un astfel de mediu? Din acest punct de vedere, una dintre constatările ce­le mai alarmante, împărtășită și de au­torii Raportului Active Watch, este aceea că nivelul de degradare profesională și mo­rală din mass-media autohtone a ajuns la cotele cele mai înalte din ultimii 12 ani.

Prostituția profesională a devenit mai de­grabă o regulă decât o excepție, șantajul de presă s-a generalizat, iar gazetari cu no­torietate sau cunoscuți formatori de opi­nie din societatea civilă, care ne-am fi aș­teptat să devină repere de sprijin și factori de corecție a derapajelor în acest peisaj po­luat, au ajuns, din păcate, să alimenteze chiar ei focarele de infecție. Lipsa de re­ac­ție față de valul de mizerii emanate în spa­țiul public sub eticheta de jurnalism, cu pre­cădere din zona grupului Intact, de­s­crie până la urmă o realitate descurajantă care, lucru foarte grav, trasează linia de con­duită în materie pe termen lung.

Mai mult, dincolo de degradarea morală, asis­tăm în paralel și la o degradare pro­fe­sională la fel de accelerată. România are în acest moment 8 canale de ştiri. Spre com­parație, în Statele Unite sunt 3, iar în Marea Britanie și Franța câte două. Ce pe­isaj media vibrant, ar putea spune unii! În fapt, majoritatea spațiului de emisie al aces­tor „canale de știri“ e ocupat cu un soi de palăvrăgeală, adesea incoerentă, ase­mănătoare unei gâlceve de pe scara blocului, după cum o descria plastic An­drei Pleșu.

În acest punct trebuie totuși spus și faptul că la mijloc este și o chestiune de resurse. Jurnalismul de calitate, sprijinit pe in­ves­tigații solide și pe verificarea scrupuloasă a informațiilor, e scump. A aduna câțiva oameni în jurul mesei pentru a discuta, așa ca la o șuetă, despre ce s-a mai în­tâm­plat în cursul zilei e cea mai ieftină for­mulă de a ocupa spațiul de emisie. În plus, funcționează. Se obțin și așa rating-uri rezonabile. Așa că, în condițiile actuale, în care modelul de sustenabilitate fi­nan­ciară pe care s-a bazat jurnalismul tra­di­țional până acum e în disoluție, nu doar la noi, ci și în lume, e greu să fii optimist cu privire la perspectivele de însănătoșire ale jurnalismului autohton, care, în plus, mai duce și o lipsă acută de caractere. //