De același autor
Dincolo de discuţia „spumoasă“ sau manipulatorie despre dezincriminarea consumului de droguri şi a prostituţiei, Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice e o lectură care ar trebui să ne dea serios de gândit.
Dacă veţi încerca să aflaţi din mass-media câte ceva despre recentul Raport al Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice, rezultatul e previzibil: „Băsescu vrea să legalizeze consumul de droguri şi prostituţia“. Cam asta rămâne ca impresie generală. O constatare care, desigur, ar putea să-i bucure pe unii şi să-i scandalizeze pe alţii, după caz, dar care riscă să distorsioneze grav mesajul de fond pe care au vrut să-l transmită autorii raportului. Ceea ce îmi reaminteşte unul dintre bancurile clasice din seria Radio Erevan: „Întrebare: E devărat că Ivan Ivanovici a primit cadou un autoturism? Răspuns: E doar parţial adevărat! Nu era maşină, ci bicicletă şi nu i s-a dat, i s-a luat“.
Că sunt puţini cei care au avut răbdare să citească un document de 350 de pagini sau măcar sinteza de 65 de pagini e de înţeles. Mai grav e că afirmaţia pare să fie valabilă şi pentru cea mai mare parte a jurnaliştilor, comentatorilor, politicienilor, a liderilor de opinie, în general, care şi-au dat aprig cu părerea pe marginea acestuia, zile în şir. În aceste condiţii, suntem, desigur, tentaţi să ne întrebăm dacă, în plan electoral, maniera în care a fost „citit“ raportul îi este de folos preşedintelui sau, din contra, mai degrabă îl încurcă. E încă greu de spus. Poate că o parte dintre tineri îl vor aplauda, dar e destul de puţin probabil că mulţi dintre aceştia se vor şi deranja să se ducă la vot. În schimb, criticii lui Traian Băsescu, mai ales cei proveniţi din rândul foştilor săi susţinători, vor găsi un nou motiv să se declare profund dezamăgiţi de actualul locatar de la Cotroceni.
Astfel de analize riscă însă să trimită în derizoriu, o dată în plus, raportul cu pricina, care, indiferent de intenţiile unuia sau altuia, merită cu siguranţă o lectură serioasă şi consistentă.
Pentru că, în realitate, e vorba de un material bine închegat, dens, bine documentat, care încearcă nu doar să identifice unele dintre cele mai importante provocări cu care se confruntă şi se va confrunta România pe termen mediu şi lung, ci să şi propună posibile soluţii sau formule de abordare. Cu siguranţă, unele soluţii sunt discutabile, altele nu sunt poate viabile, însă chestiunile sunt atât de importante încât merită, fără îndoială, o discuţie serioasă. Şi atunci, de ce am asistat doar la o „caricatură de dezbatere“? Din două motive. Pe de o parte, avem de a face cu o manipulare deliberată şi concertată. În preajma alegerilor, frontul media ostil preşedintelui, adică o bună parte din marile grupuri de presă integrate care aparţin unor adversari declaraţi ai actualului şef al statului, exploatează orice prilej pentru a-l ataca şi discredita pe acesta. Pe de alta, a existat, în paralel, o manipulare involuntară, un rezultat direct al lipsei de profesionalism şi al superficialităţii caracteristice, din păcate, pentru majoritatea jurnaliştilor români.
În ansamblul documentului, partea care a stârnit marile controverse şi dispute publice, e vorba de propunerile privind dezincriminarea consumului de droguri uşoare şi a prostituţiei, are doar o pondere redusă ca volum. În plus, în ceea ce priveşte dezincriminarea prostituţiei, se spune textual că „legalizarea sexului comercial (nu şi a intermediarilor de servicii sexuale) ar fi o posibilitate de control al bolilor cu transmitere sexuală. Impunerea unei astfel de măsuri în absenţa unei analize bazate pe experienţa altor state şi în funcţie de particularităţile României ar putea genera totuşi efecte nedorite“. Altfel spus, se avansează doar o ipoteză de lucru.
Ambele chestiuni stârnesc, în mod firesc, controverse. În primul rând, pentru că nu există date concludente care să susţină în mod categoric avantajul uneia sau alteia dintre diferitele abordări posibile. În plus, nu e deloc clar că o formulă care funcţionează într-o ţară ca Olanda, de exemplu, e viabilă şi în alte părţi. În al doilea rând, pătrundem aici într-o zonă sensibilă a moralei publice. Ceea ce înseamnă că în astfel de cazuri nu există precepte unanim acceptate, ci, ca şi în cazul homosexualităţii sau avortului, poziţionarea ideologică e un factor decisiv.
Există, în schimb, o mulţime de provocări grave menţionate în raport, dar ignorate aproape în totalitate în dezbaterea publică. Ce putem face ca sistemul de pensii să poată totuşi funcţiona într-o ţară în care există 6 milioane de pensionari şi doar 4,6 milioane de persoane active? Cum vom acoperi costurile asistenţei medicale, în condiţiile în care cu doar 5,5 procente din PIB ne situăm pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol?
Trăim într-o ţară care a parcurs o perioadă de 20 de ani de declin demografic continuu, care din acest motiv se va confrunta, în viitor, cu dezechilibre majore în sistemele de educaţie, în piaţa muncii, în sistemul de protecţie socială. O ţară cu locuinţele în mare parte vechi şi de proastă calitate, din care un sfert sunt construite din chirpici (!) şi aproape jumătate dintre cele terminate între 1990 şi 2002 nu sunt racordate la reţeaua de apă potabilă sau la cea de canalizare. Iată, chiar şi la o trecere în revistă sumară, câte alte teme majore de discuţie ar fi putut lansa mass-media, plecând de la raport, în afara subiectelor legate de droguri şi prostituţie. S-ar putea chiar sugera şi o mulţime de titluri spectaculoase. Pentru asta e însă nevoie de ceva mai mult profesionalism şi mai ales de mai multă onestitate. //
