Dupa congres

Partidele convoaca, de regula, congrese extraordinare pentru a transa conflicte si a oferi legitimitate conducerii. Din primul punct de vedere, recent incheiatul congres al PNL era considerat de multi mai degraba un noneveniment. Prin plecarea echipei de contestatari coagulati in jurul tripletei Stolojan-Stoica-Flutur si iminenta aparitie a PLD, conflictul se externalizase si marea desfasurare de forte la care am asistat pierdea din start orice miza reala. E drept, doar pana la un punct, pentru ca batalia pentru noul Birou Politic Central a produs totusi cateva surprize notabile si a modificat raporturile de forte din interiorul partidului. O prima concluzie este aceea ca, desi Calin Popescu Tariceanu a fost reconfirmat fara emotii si fara dubii in functia de presedinte, premierul s-ar putea sa nu fie prea multumit de felul in care arata rezultatele finale.

Dar dincolo de aceste aspecte, care merita cu siguranta o discutie mai detaliata dupa alegerile din congres, liberalii raman cu o lista de lideri in mare parte inodori si incolori, fara nici un fel de tractiune electorala, si cu o lista de intrebari ramase fara raspuns. Ca si in cazul celorlalte formatiuni politice, bucataria interna de partid a produs tipul previzibil de delegati care a votat sau nu cu cineva, fara a urmari alte criterii decat harta de aliante interjudetene stabilita in urma negocierilor dintre liderii de filiale. Acesta e mecanismul care proiecteaza in pozitii de inalta demnitate in stat oameni mediocri, de genul lui Teodor Atanasiu, spre consternarea celor de pe margine, care nu sunt familiarizati cu astfel de jocuri de culise.

Cum era de asteptat, retorica anti-PLD a fost la loc de cinste. Chiar s-a exagerat din acest punct de vedere, semn ca liderii liberali sunt in realitate ingrijorati, desi nu contenesc sa eticheteze drept "grupuscul" echipa care s-a alaturat initiativei lansate de tandemul Stoica-Stolojan. L-am citat aici pe Radu Campeanu, autorul unei sciziuni a partidului, dupa ce, in calitate de presedinte, reusise la alegerile din 1992 sa scoata PNL in afara parlamentului. Atacurile obsesive indreptate impotriva PLD sunt, pana la urma, un semn de nervozitate si nu fac decat sa legitimeze public suplimentar viitoarea formatiune politica. Dupa cum nici atacurile la Traian Basescu nu sunt prea folositoare penelistilor in plan electoral, dincolo de perimetrul nucleului dur al partidului. Numai ca atat premierul, cat si ceilalti lideri PNL trebuiau sa livreze mesajele pe care delegatii din sala le asteptau. Pentru ca, in contextul actual, intre altele si prin eforturile conjugate ale unor lideri radicali, precum Ludovic Orban si Crin Antonescu, un bun penelist este prin definitie anti-Basescu, anti-PD si, evident, anti-Stolojan.

E drept ca premierul a facut eforturi pentru a separa lucrurile, atunci cand e vorba de identificarea adversarilor. Tirul impotriva democratilor si chiar a presedintelui nu a fost nici pe departe pe masura atacurilor la adresa liderilor PLD. Si asta, in ciuda scandalului prezumtivei notite trimise de d-l Tariceanu la Cotroceni, scandal declansat de Elena Udrea chiar in preziua deschiderii congresului. Pana la urma, daca dam la o parte retorica specifica unor astfel de evenimente, se poate spune ca, prin discursul sau, primul ministru nu a dorit nici sa acutizeze, dincolo de tonalitatile critice cu care deja ne-am obisnuit, conflictul cu Traian Basescu si nici sa forteze o destramare imediata a Aliantei D.A. Din cel putin doua motive: pentru ca, astfel, nu ar face decat sa usureze o viitoare oficializare a unei aliante PD-PLD, un fel de Alianta D.A. bis, si pentru ca oricum nu doreste deloc ca PNL sa fie perceput drept principalul responsabil pentru o astfel de ruptura. Numai ca e vorba doar de o tactica de tragere de timp, pentru ca, despre perspectiva pe termen lung, despre un eventual proiect politic alternativ nu s-a discutat mai deloc.

Oricum, problema d-lui Tariceanu e ca de acum inainte ii va fi tot mai greu sa promoveze chiar si acest gen de linie politica de coabitare agitata cu PD. Ajungem astfel la accentele introduse de recent incheiatul congres, care vor avea probabil un impact deloc neglijabil atat asupra evolutiilor din partid, cat si a celor de pe scena politica romaneasca. In interior, infrangerea surprinzatoare a lui Bogdan Olteanu l-a iritat din cale afara pe primul ministru. Nu era deloc cadoul pe care si-l dorea de ziua sa. Esecul presedintelui Camerei Deputatilor nu numai ca ii slabeste pozitia in noul Birou Politic, ci transmite si un semnal simbolic de slabiciune catre structurile liberale din tara.

Bogdan Olteanu era considerat eminenta cenusie a PNL, un fel de Hrebenciuc liberal, in masura "sa faca jocurile". El intelesese foarte bine ca, pentru a controla centrele de putere din partid, nu e nevoie sa obtii sprijinul unei majoritati, ci sa fii capabil sa activezi in momentele cheie un grup disciplinat si motivat, construit pe scheletul structurilor Organizatiei Tineretului Liberal si al unui grup loial de apropiati provenit, de regula, pe aceeasi filiera. Precum Cristian David, Dan Motreanu sau Cristian Busoi. Numai ca puzderia de numiri la centru si in tara, in tot felul de pozitii de conducere, a unor tineri care s-au dovedit adesea cu totul depasiti de situatii, cu singurul scop de a le premia loialitatea si de a consolida influenta interna a grupului in ansamblu, a inceput sa devina contraproductiva. Frustrarile din jur au crescut, iar congresul a fost tocmai locul potrivit pentru a le exprima. De aceea, victoria lui Ludovic Orban nu este doar rezultatul dorintei activului liberal de a promova o linie mai dura fata de PD si fata de Traian Basescu decat pana acum, asa cum au interpretat unii, ci in primul rand revolta impotriva unui sistem de control al partidului care devenise deranjant pentru multa lume. Din acelasi motiv au pierdut alegerile si Marius Oprea, si el un apropiat al lui Bogdan Olteanu si al premierului, si Adrian Iorgulescu, pe care foarte probabil acesta din urma si l-ar fi dorit in locul Noricai Nicolai.

Care vor fi consecintele? Lui Calin Popescu Tariceanu ii va fi tot mai greu sa modereze tonul atacurilor virulente lansate, de data aceasta, de la nivelul oficial al partidului impotriva presedintelui si democratilor. Daca linia Tariceanu-Olteanu era mai prudenta si mergea pe replieri tactice, pe negocieri de culise si pe ideea ca PNL nu trebuie sa poata fi facut in nici un caz responsabil pentru ruperea formala a Aliantei D.A., pentru a nu plati oalele sparte la scadenta electorala, de acum inainte lucrurile se vor schimba. Nici Ludovic Orban si nici Crin Antonescu nu vor pune prea mare pret pe astfel de precautii. Din contra, oficializarea divortului fata de PD va fi chiar la loc de cinste pe agenda.

Acest punct de vedere coincide cu viziunea imbratisata de Dinu Patriciu, care militeaza de multa vreme pentru ruptura definitiva de democrati si de Traian Basescu si pentru cautarea unei alte formule de alianta politica pentru PNL. Oricum, desi influentul om de afaceri nu s-a implicat explicit in congres, el dispune in noul Birou Politic de o garnitura redutabila de oameni care ii sunt apropiati, de la Ludovic Orban la Dan Radu Rusanu si de la Crin Antonescu la Teodor Melescanu si Norica Nicolai. Nu e vorba de nume noi, dar cei in cauza au capatat in noul context intern sensibil mai multa influenta in partid.

Iata cum un congres menit sa consolideze pozitiile premierului si ale partidului sau intr-o ecuatie politica fluida si complicata are toate sansele sa aiba efecte exact contrare. In ciuda votului covarsitor in favoarea sa, Calin Popescu Tariceanu iese slabit din punctul de vedere al capacitatii de a-si impune vointa in PNL. Un alt dezavantaj este acela ca, impingand in pozitii si mai proeminente ca in trecut oameni apropiati de Dinu Patriciu, liberalii devin mai vulnerabili la atacurile pe aceasta tema. In plus, probabila schimbare de retorica la varf va grabi ruptura fata de Partidul Democrat, ceea ce nu poate fi decat in avantajul PLD. In final, daca tragem linie, putem spune ca, in noua formula de conducere, PNL va agita mai mult decat in trecut apele pe scena politica romaneasca. Nu e neaparat ceea ce isi doreste d-l Tariceanu, care risca sa devina prizonierul unei linii politice mai conflictuale, impuse oarecum peste capul sau, in conditiile in care, chiar daca el personal si PNL reusesc sa mai supravietuiasca la guvernare inca o bucata de vreme, perspectivele partidului pe termen mai lung nu sunt deloc roze.