De același autor
În ianuarie 1990, când se năștea GDS, care avea să devină ulterior una dintre cele mai importante structuri ale societății civile, și revista „22” pe care o edita, mulți dintre noi aveam o țintă clară. Voiam să ajungem și noi ca în Vest, cu alegeri libere și o presă liberă, cu o economie de piață prosperă, o justiție independentă și o societate civilă puternică și activă. Mi-aduc aminte că primele anunțuri publicitare apărute în presa de atunci repetau aproape obsesiv faptul că ofereau produse și servicii la „standarde occidentale”. În proporție covârșitoare doream cu înfrigurare să ajungem și noi, ca români, parte a „lumii libere”, a spațiului euro-atlantic. E adevărat, nu ne era pe atunci clar cât de anevoios, cât de accidentat va fi traseul către acest obiectiv, dar nu aveam niciun fel de îndoieli în privința destinației dorite.
La 30 de ani distanță, o bună parte dintre aspirațiile noastre de atunci s-au împlinit. Există o competiție politică reală și alegeri libere, avem o presă liberă, libertatea de expresie nu ne este îngrădită, au fost înființate o mulțime de organizații ale societății civile și sute de mii de companii private. Suntem parte a Uniunii Europene și membri NATO, călătorim liber în toată lumea, vacanțele în destinații exotice au devenit chiar destul de frecvente, și avem drept de muncă garantat în țările UE (chiar dacă Brexit-ul ridică unele semne de întrebare în privința Marii Britanii). Sigur, sunt și multe probleme. Există destulă corupție, avem o administrație publică și în general multe instituții ale statului greoaie și ineficiente, ne-am dovedit incapabili să construim în trei decenii o infrastructură rutieră și feroviară performantă, astfel că astăzi, de pildă, un drum cu trenul de la Iași la București durează cu două ore mai mult decât în perioada comunistă. Toate aceste neîmpliniri le punem de regulă pe seama clasei politice, lucru convenabil pentru că ne scutește de sarcina neplăcută de a ne asuma responsabilități, ca societate. Însă dacă tragem linie și ne uităm în urmă la România de acum 30 de ani și la cea de acum, tabloul general este unul favorabil.
Numai că atunci când te apropii, când treci de la planul de ansamblu la detalii, încep să apară destule fisuri și multe semne de întrebare, unele existențiale, privind viitorul. Atunci când ne uităm în interior și tot mai mult în exterior. Presa e liberă, dar jurnalismul derapează adesea în activism. Ca să nu vorbim de cazurile grave, și nu tocmai rare, în care îmbracă haina șantajului de presă. Societatea civilă, unită și determinată în anii 1990 în inițierea unor acțiuni consistente, s-a scindat. O parte a ONG-urilor au realizat că e o bună pâine de mâncat din accesarea unor fonduri externe, mai ales europene, derulând programe cu nume generoase și o pregnantă patină ideologică, dar cu un impact real cvasi-inexistent pentru societate, dacă facem abstracție de sumele frumoase ajunse în buzunarele echipelor de proiect. Miliardele de euro cheltuite pe programele POSDRU sau similare pot oferi un bun material de studiu, din acest punct de vedere. O altă fractură în societatea civilă a survenit pe linia de demarcație dintre un curent liberal sincron cu retorica dominantă la Bruxelles și un altul conservator, fractură reliefată pregnant în timpul referendumului pentru familie. Cât privește viața politică, a devenit tot mai neclar în ultimii ani cât dintre aceste jocuri politice se fac la vedere și cât în culise, cu concursul unor servicii secrete sau al altor structuri oculte.
Alexandru Lăzescu și Dan Perjovschi la 25 de ani de „22“
Într-o postare recentă pe Facebook, senatorul USR Mihai Goțiu îl certa pe Dan Barna că a propus partidului un document „de clarificare ideologică” cu adoptarea poziționării de centru-dreapta. Făcând trimitere la diferitele mișcări de stradă din ultimii ani și la revendicările lor, el scria că nu era nimic acolo „despre stânga, despre dreapta, centru-dreapta, conservatorism, centru-stânga și așa mai departe”. „Sunt, însă, revendicările și cauzele celor care au demonstrat că sunt anti-sistem: de la sănătate, educație, mediu, justiție, reformă politică, cercetare, cultură, drepturi civile și sociale, dincolo de orice etichetă sau ideologie”, sublinia el. În mod ironic, îndemnându-l pe Dan Barna să renunțe la ceea ce el consideră a fi niște mofturi ideologice, senatorul USR propune în fapt un program ideologic radical. Care, e adevărat, abătându-se de la ecuația tradițională stânga – dreapta, se înscrie în logica discursului anti-sistem practicat de curentele progresiste născute și susținute activ în campusurile universitare din Occident. În fond nu asta fac și Greta Thunberg sau Bernie Sanders și Alexandria Ocasio-Cortez, atunci când ne propun, la fel ca bolșevicii în trecut, o „lume nouă” în care toate visele noastre cele mai frumoase se vor împlini? Iată ce spunea Greta, transformată printr-un intens efort mediatic global într-un fel de mare preoteasă a noii religii a schimbărilor climatice, nu cu mult timp în urmă: „Criza climatică nu se referă doar la mediu. Este o criză a drepturilor omului, a justiției și a voinței politice. Sistemele de opresiune colonială, rasiste și patriarhale au creat-o și au alimentat-o. Trebuie să le distrugem pe toate”.
Fără îndoială, instituțiile din Occident funcționează mai bine decât la noi, lumea este în general mai civilizată. În privința corupției, lucrurile sunt amestecate. Depinde unde te uiți. Sunt țări sau regiuni întregi din sudul continentului unde lucrurile nu diferă semnificativ față de situația de la noi. Însă marea problemă e că privind mai ales la spațiul public occidental, nu mai regăsim multe dintre reperele și valorile fundamentale la care ne raportam la începutul anilor 1990. Un articol din săptămânalul The Spectator cu titlul sugestiv („Why is there more intellectual freedom in Bucharest than Cambridge?”) scris de un cercetător britanic care a constatat că nu a putut susține la Universitatea Cambridge (al cărei absolvent era) o conferință despre Uniunea Europeană prezentată anterior, fără probleme, la București ilustrează foarte bine această stare de spirit.
În ultimul său articol pentru The Telegraph, filosoful și scriitorul Sir Roger Scruton, unul dintre marii intelectuali ai perioadei postbelice, dispărut dintre noi cu puțină vreme în urmă, atrăgea atenția asupra degradării din mediile intelectuale și academice occidentale. „Suntem pe cale să intrăm într-o perioadă culturală întunecată, în care argumentele raționale și respectul pentru oponenți au dispărut cu totul din spațiul public, în care în privința oricărei chestiuni importante există doar un punct de vedere permis, iar cei care nu subscriu la el trebuie persecutați ca eretici”.
Această demolare accelerată a unor repere majore, în plan cultural, dar și în plan geopolitic, dacă e să ne uităm la fractura transatlantică și la unele planuri de regândire a securității pe continent marca Macron, nu este doar extrem de bulversantă, ci ne introduce în zona unor incertitudini de care până relativ recent credeam că am scăpat pentru multă vreme. Iar dilemele nu sunt legate de o eventuală alternativă la spațiul occidental, din care suntem, de altfel, parte. Pentru că asta iese din orice discuție rațională. Ci de îndoielile privind capacitatea unui Occident lipsit de ancorele tradiționale din trecut demolate cu sârg sub steagul relativismului moral, răvășit de nenumărate bătălii identitare, de un agresiv populism ecologic și de curentul neosocialist care propune renunțarea la economia de piață de a face față asaltului unei Chine hotărâte să demanteleze, deocamdată în tandem cu Rusia, nu doar actuala ordine internațională, ci și modelul de societate pe care aceasta îl promova. //
