De același autor
Dacă privim separat vizita la Chișinău, o vizită mai degrabă simbolică decît una cu un impact real mai ales datorită situației politice confuze din Republica Moldova, primele două deplasări externe ale președintelui Iohannis au avut loc la Paris și Berlin. Adică cele două capitale cu rol decisiv în toate evoluțiile importante din interiorul Uniunii Europene. Sigur că între timp a mai fost și un Consiliu European, dar acolo e vorba de o întîlnire multilaterală de rutină din UE.
În România ne-am obișnuit să privim lumea occidentală la pachet. Cu puține nuanțe. Însă în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Cel puțin o parte din liderii continentali văd în Europa Unită un concurent global al Statelor Unite mai degrabă decît un partener. Cu o decadă în urmă falia transatlantică era chiar serioasă, mai ales din cauza războiului din Irak. Dar chiar și în 2008 după declanșarea crizei economice înalți oficiali germani lansau atacuri extrem de agresive la adresa capitalismului de sorginte anglo-saxonă. E drept că în anii care au urmat o combinație de factori, de la ascensiunea Chinei și creșterea în agresivitate a Rusiei pînă la crizele interne din UE, au reconsolidat legăturile transatlantice. Însă anti-americanismul rămîne și astăzi un curent bine implantat pe continent. Într-o discuție purtată într-un grup restrîns la care am participat recent, un medic francez ajuns în România ne îndemna să ne obișnuim cu ideea unui viitor cu o Europă de la Atlantic la Urali, după celebra expresie a generalului De Gaulle. O Europă în care aranjamentele de securitate să includă Rusia și să excludă America.
Pentru Traian Băsescu, din contra, singura soluție de securitate viabilă era una care se baza pe binomul UE - Statele Unite. De unde si ideea de a introduce Londra, alături de Washington, în binecunoscuta axă de politică externă. Pentru că în mod tradițional Marea Britanie are un rol esențial în asigurarea coeziunii transatlantice. Ceea ce, în paranteză fie spus, nu l-a împiedicat deloc pe fostul președinte să întrețină relații excelente cu Angela Merkel. Ei bine, Klaus Iohannis pare să vadă lucrurile oarecum diferit. Nu e clar dacă din convingere sau doar pentru că dorește să se distanțeze, și din acest punct de vedere, de predecesorul său. Așa că deși a reiterat în cîteva rînduri ideea partenariatului strategic cu Statele Unite a ținut să vorbească, atunci cînd l-a nominalizat pe Eduard Hellvig în fruntea SRI, despre dorința de a "europeniza" serviciul, ceea ce pare a fi o intenție destul de transparentă de decuplare a acestuia de pe relația cu America. Cu acel prilej unii și-au reamintit și despre dorința exprimată de dl Hellvig cu cîteva săptămîni în urmă de a regîndi o axă de politică externă care să includă Berlinul și să excludă Londra.
Pînă la urmă e greu de spus dacă asistăm la un fel de discuții de dragul discuțiilor, într-o manieră tipic românească dar cu etnici germani, sau de ceva mai substanțial. Oricum aranjamentele de securitate nu se pot regîndi peste noapte. Iar Germania este în acest moment o mare putere economică, dar un jucător de rangul doi în materie de forță militară și diplomație. Bugetul militar al Germaniei este cu o treime mai mic decît cel al Marii Britanii fiind doar la nivelul a 1,2 procente din PIB. A fost o decizie deliberată a țării de a avea o prezență discretă pe arena internațională. E drept că în ultima vreme Berlinul pare că vrea să schimbe lucrurile. Implicarea Angelei Merkel, cu puțin folos din păcate, în negociera acordului Minsk 2 este un indiciu în acest sens. Problema e că o cercetare sociologică efectuată în 2014 de către Fundația Korber releva faptul că 60 de procente dintre germani doreau ca țara lor să nu se implice mai mult în politica internațională. Ca să nu mai vorbim de faptul că 40 de procente vedeau Germania ca o punte între Occident și Rusia nu ca parte a lumii occidentale. Acest "balast" crează probleme liderilor politici de la Berlin care ar dori ca Germania să devină o prezență mult mai pregnantă pe scena politică internațională. În plus, notează The Economist într-o analiză recentă pe această temă, Berlinul mizează, așa cum o face și acum în relația cu Putin, exclusiv pe dimensiunea economică și pe diplomație. Ignorînd unul dintre avertismentele celebre ale regelui german Frederick cel Mare: "diplomația fără arme este ca muzica fără instrumente".
Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că deși empatia, relațiile personale, contează, și e de presupus că dl Iohannis a beneficiat de o caldă primire în Germania, în chestiunile de fond sunt limite de manevră obiective. Astfel încît nici măcar în chestiunea intrării în spațiul Schengen, care pare să fi devenit pentru președinte o miză majoră, un succes pe care dorește să-l obțină la început de mandat, el nu a plecat de la Berlin decît cu promisiuni relativ vagi. Asta nu înseamnă că relațiile dintre cele două țări nu pot beneficia de pe urma faptului că un etnic german este președintele României. Însă deocamdată din perspectiva priorităților de moment, a contextului regional în care o Rusie tot mai agresivă si tot mai impredictibilă, mai ales după tragicul asasinat de la Moscova căruia i-a căzut victimă Boris Nemțov, pentru România este important să se preocupe mai puțin de o eventuală schimbare a axelor și mult mai mult de o întărire a capacității de disuasiune a inevitabilelor încercări ale Kremlinului de a destabiliza situația din zonă.
Comentarii 4
joenegut - 03-09-2015
Ma bucura reactia doameni Gabany. Nu de azi de ieri scrie despre Romania si mult mai cu acuratete decat romanii. Dl. Lazescu face parte din martorii lui Basescu si acolitii. Cel putin pana acum dl. Iohannis a tras Romania in fata are si un avantaj, este cel mai inalt si masiv om politic al UE...hahahaha
RăspundeDan B__ - 03-09-2015
Precizări necesare.Mulțumim doamna Gabanyi.
RăspundeAnneli Ute Gabanyi - 03-09-2015
Interesanta analiza. Privirea din afara discerne, totusi, nuante putin diferite. Mai intai, din punctul meu de vedere, Presedintele Johannis semnalizeaza cu orice ocazie ca pune relatia strategica cu Statele Unite pe Atat pe bilateral cat si in relatia cu NATO. Sunt convinsa ca in implementarea acestei politici de "America first", noul presedinte va actiona cu (mai) mare responsabilitate si seriozitate. Doi, ar fi o greseala daca noua administratie prezidentiala ar continua jocul axelor antamat de Presedintele Basescu la ionceputul mandatului sau. Este un joc care nu aduce simpatii Romaniei prin includere, dar poate costa sustinerea altor state excluse din asa-zisa "axa". Aceasta bineinteles daca "axele" aceasta vor fi luate in serios, deoarece in trecut nu au fost luate prea in serios. In plus, istoriceste vorbind "axele" de orice nu sunt percepute prea bine in lumea statelor democratice... Trei, cred ca prin policia sa, Presedintele Johannis doreste de fapt sa corecteze imaginea proasta pe care fosta axa "Bucuresti - Londra - Washington" a lasat-o in mod cert in Uniunea Europeana. Si trei, politica externa a noului Presedinte difera, totusi, in mai multe privinte de cea a - poate - tuturor preseedintilor Romaniei. Se comporta cu o mare demnitate si in acelasi timp cu naturalete, ca un om politic egal printre egali. Tot astfel, cu respect dar si cu demnitate, pretinde pentru Romania un tratament echitabil si pe picior de egalitate, de exemplu in ceeace priveste Schengen-ul, atat la Berlin cat si, mai inainte, la Paris. Spune clar ca Romania indeplineste din 2011 toate criteriile (care sunt tehnice si deci oricand controlabile) ale aderarii la spatiul Schengen. Deasemenea, felul in care a vorbit Germania, (dar si in Franta), despre comunitatea romanilor din Germania, care, la fel ca si de comunitatea germanilor din Romania (cu drepturi de minoritate, dealtfel) indeplineste functia de legatura, de punte, intre cele doua tari. In concluzie: re-calibrare a politicii externe fara slabirea relatiei cu Statele Unite, demnitate personala si nationala, discutie pe picior de egalitate. Este o baza buna pentru o politica externa de succes....
RăspundeDan B___ - 03-03-2015
Se straduie vizibil,chiar as spune ca se screme autorul sa ne arate ca Iohannis greseste saptamina de saptamina.Ba ca de ce nu ii raspunde lui Ponta pe tema ordonantei despre doctorat,ba altele.Nu produce efecte ordonanta stimabile,cum imi raspundeati la o postare ca se va intimpla.Cuantificarea deosebirilor intre Uk si BRD e chiar infantila insa.Poate incercati si alte subiecte pe altarul r22,ce ziceți?
Răspunde