Nostalgii după modelul Rodica Stănoiu în justiție?

Cum nu este de presupus că între timp va crește substanțial apetitul real anticorupție din societate, nu este deloc exclus să ne întoarcem, cel puțin în parte, la modelul de operare în justiție din perioada guvernării Năstase.

După evenimentele din vara anului 2012 și toa­te derapajele care au urmat, și președintele, și alte figuri proeminente din sfera politică sau din societatea civilă au dorit să ne asigure, în repetate rânduri, că există to­tuși o veste bună: în ciuda asal­tului puterii, instituțiile-cheie din zona sistemului de justiție au rezistat. Pe termen lung sau chiar mediu, acest tip de optimism e însă ne­jus­tificat. E greu de crezut că o mașinărie de putere cinică și redutabilă, așa cum este PSD, va abandona pur și simplu lup­ta. În fapt, în eșafodajul sistemului de jus­tiție au apărut deja spărturi. S-a lucrat pe do­uă fronturi. Pe de o parte, prin modificări de or­din legislativ (în ceea ce privește in­ter­cep­tă­ri­le telefonice, de exemplu), capacitatea de ope­­rare a DNA este acum serios diminuată. La fel, și rolul Înaltei Curți în materie de co­rup­ție la vârf a devenit și el limitat. Pe de alta, pro­curorul general a intrat ferm în siajul PSD și, mai voalat, CSM a fost cel puțin neutralizat. În plus, raportul de forțe din Curtea Cons­ti­tu­țională s-a schimbat, iar lucrul acesta va de­veni probabil vizibil în momentele-cheie.

Toate aceste repoziționări sunt importante, și nu doar pe plan intern. Intervențiile tranșante din exterior, de la Bruxelles și de la Wa­shing­ton, împotriva agresării statului de drept s-au spri­jinit pe aceste instituții. Una este să ceri din afa­ră respectarea deciziilor Curții Cons­titu­ționale sau să te raliezi unor poziții critice ex­primate de CSM față de in­ge­rințele po­litice în justiție și cu totul alt­ceva să critici de­ra­pajele pu­terii, în absența aces­tor ele­men­te. Cum nu este de pre­su­­pus că între timp va crește substanțial apetitul real an­ti­co­rupție din societate, nu este de­loc ex­clus să ne întoarcem, cel pu­țin în parte, la modelul de ope­rare în justiție din pe­ri­oa­da guvernării Năs­ta­se. Sigur, există și di­fe­ren­țe importante. Deo­camdată, instituțiile din jus­tiție sunt evi­dent mai solide și mai in­de­pen­den­te ca în ur­mă cu 10-12 ani. Însă, pe de al­tă par­te, con­textul po­litic e mai defavorabil (nu există un front unit, cu sprijin popular sem­ni­fi­cativ, îm­potriva pu­terii), iar România a de­ve­nit între timp mem­bru al UE. Or, pârghiile de in­­ter­ven­ție din ex­terior erau mult mai pu­ter­nice în pe­rioada de preaderare decât acum, când sin­gu­rele me­ca­nisme formale de in­ter­ven­ție se ba­zează pe ra­poartele MCV, de care ac­tuala pu­tere pare să se sinchisească tot mai puțin.

Dar la ce ne putem aștepta în mod concret, da­că lucrurile vor evolua, foarte probabil, în aceas­tă direcție? Și cine vor fi principalii be­ne­ficiari? Deo­camdată, Ministerul Public (cu toa­te com­po­nentele sale, inclusiv DNA) e încă re­lativ in­de­pendent. Există desigur abuzuri, exis­tă și corupție și, punctual, chiar ingerințe po­li­tice la nivel local (pentru a-l aduce la audieri pe Ni­cușor Constantinescu a trebuit să vină o echi­pă de la București). Însă nu suntem nici pe de­parte în situația unui control politic d­i­rect și ex­tins asupra sistemului de justiție, așa cum se în­tâmpla în perioada 2001-2004, când mi­nis­trul Justiției de atunci, Rodica Stă­noiu, în­treba în ședința Biroului Național al PSD dacă „să dea drumul la dosare“. Dacă însă lucrurile se vor schimba, se va discuta, oare, din nou în PSD des­pre ideea de „a da drumul la dosare“ îm­po­triva adversarilor sau partidul se va măr­gi­ni doar să blocheze acțiunile deranjante din jus­tiție? Tentația e mare. Unii lideri politici ai ac­tualei puteri vor dori să plătească polițe, al­ții vor dori să utilizeze o armă potențial de­vas­ta­toare în bătălia pentru putere din exteriorul sau chiar din interiorul propriului partid.

Pentru Victor Ponta, un context, chiar și doar par­­țial schimbat din acest punct de vedere, poa­­te oferi avantaje semnificative. Atât pro­cu­ro­rul general, cât și ministrul Justiției sunt în pri­mul rând oamenii săi, înainte de a fi ai par­ti­du­lui. Dacă are tot interesul să-i protejeze pe cei care îi sunt apropiați, precum Dan Șo­va sau Sebastian Ghiță, demersurile penale în ca­re sunt implicați baronii marcanți PSD din te­ritoriu, sau chiar Liviu Dragnea la centru, sunt departe de a-l deranja. Din contra, îi ține sub pre­siune, dându-i o mai mare marjă de ma­ne­vră în interiorul partidului. Cu un bene­fi­ciu su­plimentar: lăsând să curgă anchetele în curs în astfel de cazuri, premierul poate cla­ma fap­tul că sistemul de justiție rămâne in­de­pendent.

Cert este că ne așteaptă o perioadă destul de complicată, tulbure și periculoasă, cu multe grade de incertitudine. Atunci când subor­do­na­rea politică a justiției este evidentă, ca în ca­zul Ucrainei, anchetele și sentințele la co­mandă sunt limpezi pentru toată lumea. E greu să iei în serios condamnarea Iuliei Ti­mo­șenko la Kiev. La fel, cum poți lua de bune con­damnările din Rusia cărora le cad victime exclusiv criticii și adversarii regimului Putin? În situațiile gri, lucrurile devin însă mult mai complicate. Influențele politice sunt mai greu de evidențiat. În plus, vom intra într-o pe­ri­oadă în care, prin plecarea lui Traian B­ăsescu de la Cotroceni, actuala putere, în special PSD, va exercita controlul asupra tuturor ins­titu­ții­lor de forță din stat, de la servicii secrete la o bună parte din sistemul de justiție. Cât de abuziv se va exercita acest control, cât de mult vor fi afectate instituțiile, vor mai exista piedici, chiar și minimale, în lupta an­ti­co­rup­ție? Chiar dacă răspunsuri tranșante sunt greu de dat, avem în acest moment destul de pu­ține motive de optimism. //