De același autor
Manuel Castells avertiza încă din 1997, în The Power of Identity, într-o perioadă în care globalizarea literalmente exploda, asupra pericolelor reprezentate de absența unui „guvern global” care să o gestioneze, în condițiile unei enorme mobilități umane, prin migrație, turism sau călătorii de afaceri și a unor lanțuri de producție globale. Toate aceste lucruri au creat deja mutații disruptive majore, în plan politic, economic, societal, amplificate de crize ca aceea pe care o parcurgem în prezent. Crize și evoluții în fața cărora instituții ca ONU sunt practic impotente atunci când trebuie luate decizii majore, de pildă în cazul unor derapaje grave. În febra globalizării, corporațiile occidentale din cele mai variate domenii, de la industria electronică la cea farmaceutică, și-au externalizat masiv producția. Așa s-a ajuns ca marii producători de medicamente din Statele Unite să importe din China majoritatea ingredientelor farmaceutice de bază. Ceea ce, avertizează doi influenți senatori americani, Marco Rubio și Tom Cotton, constituie vulnerabilități extrem de periculoase, mai ales în timpul unei crize de proporțiile celei pe care o parcurgem în prezent. Iar confirmarea nu a întârziat să apară. Într-un articol publicat recent, agenția oficială chineză Xinhua lasă să se înțeleagă că Beijingul ar putea institui un control asupra exporturilor de medicamente către Statele Unite „pentru a le inunda într-o mare de coronavirus”.
Cu zece ani în urmă, China nu ar fi îndrăznit să vină cu astfel de amenințări. Însă lumea s-a schimbat semnificativ de atunci, asistăm astăzi la o acerbă competiție geopolitică. Lumea globală a început să se fractureze așa că lanțurile de afaceri internaționale nu mai sunt deloc sigure. În special China, dar și Rusia în zona de energie, utilizează frecvent și adesea eficient pârghii geo-economice pentru a-și promova interesele strategice. În acest context, la fel cum criza economică din 2008-2009 a constituit un moment de ruptură în peisajul geopolitic, și cea actuală, generată de pandemia de coronavirus, va lăsa urme adânci. În primul rând va oferi o imagine de ansamblu asupra capacității diferitelor modele de societate de a gestiona crizele de mari dimensiuni, în plan medical, economic, social. Am văzut cum arată modelul chinezesc, dar și maniera de acțiune dintr-o serie de democrații asiatice, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, care s-a dovedit a fi destul de eficientă. Modelul cultural dominant din aceste țări, de sorginte confucianistă, care cultivă respectul pentru autorități și stabilitatea socială, în care interesele naționale prevalează în fața celor individuale, pare să ofere un avantaj în perioadele de criză. Vedem, la polul opus, ceea ce se întâmplă în Italia, care nu pare să aibă parte de prea multă „solidaritate europeană”, cea despre care se vorbește așa de frumos pe la Bruxelles (în vremurile bune, desigur). Italia a tratat inițial problema cu lejeritate pentru a trece, ulterior, când lucrurile au luat-o razna, la măsuri draconice nu foarte diferite de cele din China. Acum urmează să vedem și cum se va descurca America care merge pe formula unui amplu partenariat public-privat.
Reculul economic
În prezent, accentul cade pe măsuri de natură epidemiologică luate pentru a încetini propagarea virusului. Dar asta este doar una dintre dimensiunile provocării. Ne vom confrunta foarte repede cu probleme grave de ordin economic, cu mare impact social. Ce e sigur e că, la fel ca în 2008, se va intra într-o recesiune economică. Mai puțin clară este amploarea acesteia. „Este foarte probabil ca în zona Euro a UE și în Uniunea Europeană în ansamblu să avem în acest an o creștere economică negativă, poate chiar una semnificativ sub zero”, a avertizat Maarten Vervey, director general în Comisia Europeană. Este de așteptat ca același lucru să se întâmple în primul semestru și în Statele Unite, deși acolo se estimează că se va ajunge din nou pe plus în a doua parte a anului. Iar toate acestea se întâmplă pe fondul unor deficite publice, oricum explodate, care vor trebui să injecteze sume importante pentru a evita un colaps economic. Experții sunt în special îngrijorați de situația din Italia, a cărei economie era destul de șubredă și înainte de declanșarea crizei. Or, Italia nu e Grecia, este a treia economie din zona Euro, după Germania și Franța, cu un PIB de aproape două trilioane de euro. O eventuală intrare în criză acolo ar putea duce, există temeri în acest sens, chiar la colapsul zonei Euro, mai ales că economia Germaniei era deja aproape în recesiune (rata de creștere pentru PIB-ul total al zonei Euro a fost anul trecut de doar 1,2 procente). Inevitabil va fi afectată masiv și România care, din păcate, nu pare prea pregătită să gestioneze situația creată. Între altele și pentru că Italia, a cărei economie va intra cu siguranță într-o criză severă, este după Germania a doua cea mai importantă piață de export a României, absoarbe 13,5 procente din totalul acestora.
Impactul economic negativ generat de pandemie, deja existent sau iminent, este impresionant. Dacă în 2008 colapsul piețelor financiare a afectat masiv economia, acum asistăm la fenomenul invers: frica indusă de o previzibilă cădere economică, din cauza pandemiei, a stârnit panică pe piețele financiare. Am văzut căderi masive de pe burse, unele chiar dramatice, așa cum a fost cazul cu cotațiile liniilor aeriene americane, care au scăzut cu peste 20 de procente. De altfel, companiile listate la bursă au pierdut, în total pe plan mondial, în doar trei săptămâni, între 7 și 8 trilioane de dolari din valoarea lor de piață. Călătoriile de afaceri, pentru care companiile plătesc în mod normal 1 trilion de dolari pe an, vor scădea ca volum cu cel puțin o treime. La fel, țările pentru care turismul are o pondere importantă în PIB (7 procente în Franța, 12 procente în Spania și Portugalia, 13 procente în Italia) vor fi sever afectate. În plus, pe acest fond vedem și demersurile destabilizatoare ale Rusiei de a prăbuși prețul petrolului, care a scăzut brusc de la circa $50 pe baril la $32-33 pe baril. Moscova vrea să-i scoată de pe piață pe producătorii americani de gaze de șist, care sub un preț pe baril de $40 încep să intre în pierdere, după cum relatează Wall Street Journal.
Elementul cu totul nou în această criză economică este natura ei specială. Nu ne vom confrunta cu o criză financiară obișnuită ci, așa cum scrie istoricul Niall Ferguson în The Sunday Times, cu o „criză de sănătate publică cu simptome financiare”. Este o precizare esențială pentru că în acest context efectul soluțiilor clasice de contracarare, stimulentele de ordin monetar și fiscal, este serios limitat. În ziua în care Jerome Powell, președintele Federal Reserve, echivalentul Băncii Naționale de la noi, anunța o enormă injecție financiară în piață, de 1,5 trilioane de dolari, cotațiile bursiere au continuat să scadă dramatic. Suntem în situația în care oameni care s-ar fi bătut cu puțină vreme în urmă pentru o reducere de preț de 10-15 procente vor refuza foarte probabil acum să meargă într-o croazieră chiar dacă ar avea pentru bilet o ofertă de 10 ori mai mică decât tariful normal. Vom vedea, după toate probabilitățile, o cădere economică severă provocată de panică, pe de o parte, și de renunțarea la investiții mai substanțiale, cel puțin pentru viitorul apropiat, din cauza nesiguranței, pe de altă parte.
Sub semnul de-globalizării
Vom asista de acum încolo la modificări de substanță în peisajul economic internațional, în parte prin accelerarea unor tendințe deja existente, cum ar fi de-globalizarea, diminuarea tendinței de recurgere la externalizări cu un impact important și în plan geopolitic. Kenneth Rogoff, profesor de Economie la Harvard, fost economist-şef al FMI, spune că spre deosebire de ultima criză economică, generată în mare măsură de căderea cererii, acum ne vom confrunta cu una dublă, provocată nu doar de o cădere a cererii, ci și de una a ofertei din cauza căderii producției, urmările fiind o penurie generalizată de produse și o creștere rapidă a prețurilor. El face o comparație cu momentul boicotului petrolier din 1970, când se ajunsese la cozi imense la stațiile de benzină, și estimează creșteri semnificative ale inflației.
O analiză din The Economist identifică două mari tendințe în domeniul gestiunii afacerilor, nu neapărat noi, dar pe care le vom vedea foarte probabil accelerate în perioada următoare. Favorizate și de faptul că serviciile ocupă o pondere dominantă în economiile occidentale. Prima vizează felul în care se va munci în viitor. În ce măsură se va extinde „tele-munca”, munca de acasă. Forțate de împrejurări, exact asta experimentează astăzi o serie întreagă de companii, bănci, societăți de asigurări sau Twitter care le-au cerut celor cinci mii de angajați să lucreze de acasă. Dacă formula se va dovedi viabilă, este foarte posibil ca în viitor să vedem continuată această formulă, permanentizată, chiar dacă nu la aceeași dimensiune. Din acest motiv, menționează The Economist, prețul acțiunilor unor companii ca Slack, care oferă o platformă de comunicare internă între angajații unei companii, sau Zoom, care a dezvoltat un program pentru videoconferințe, a crescut dramatic. Or, asta ar putea provoca un adevărat cutremur în zona imobiliară de birouri. Marile corporații multinaționale plătesc, în Statele Unite și în Marea Britanie, în medie $5.000 pe an de angajat pentru chirii și servicii asociate în condițiile în care doar 40-50 procente din aceste poziții sunt realmente folosite în timpul orelor de lucru. Dacă aceste corporații decid să migreze chiar și doar 15-20 procente dintre angajați într-o formulă de muncă la domiciliu impactul economic va fi unul important. Va fi afectată mai ales zona imobiliară nerezidențială, aspect la care ar trebui să se gîndească și dezvoltatorii de la noi care își făcuseră planuri mizînd pe o creștere semnificativă a necesarului de spații de birouri.
O a doua mare mutație de așteptat este una mult mai semnificativă, cu implicații majore în plan geopolitic, și are în vedere lanțurile de producție. Vom asista inevitabil la un proces de inversare a globalizării, de „re-shoring”, în fapt demarat deja, prin renunțarea la facilitățile de producție în principal din China. O parte au fost deja mutate sau sunt în curs de a fi transferate în alte țări din Asia, în principal în Vietnam și Taiwan. O altă parte vor fi readuse în Statele Unite în unități cu un înalt grad de robotizare, pentru a compensa o parte din costul suplimentar cu forța de muncă. Nu doar criza actuală ci și impredictibilitatea generată de războiul comercial dintre Statele Unite și China au pus sub semnul întrebării viabilitatea menținerii sistemului de producție, bazat pe filosofia just-in-time-delivery, sistem introdus de către Toyota în anii ’70, adoptat pe scară largă pentru că este eficient datorită minimizării stocurilor tampon. Problema este că sistemul rămâne extrem de vulnerabil la șocuri de tipul celor la care asistăm astăzi. După cum scrie The Economist, o firmă listată pe indexul bursier S&P 500 are în medie stocuri doar pentru 66 de zile. Sunt și situații extreme. Conform Bloomberg, Apple are astfel de stocuri doar pentru 9 zile! În aceste condiții companiile vor fi nevoite să schimbe din temelii sistemul prin extinderea inventarului și mai ales prin readucerea facilităților de producție într-un areal geografic sigur.
Rejectarea federalismului
Însă toate aceste evoluții trebuie privite într-un context mai larg decât cel economic. Pledoariile pro-globalizare, livrate mai ales din Europa (prilej cu care Donald Trump era aspru criticat pentru viziunea sa naționalistă mioapă), dar și, previzibil, din China, care a beneficiat enorm de această deschidere a piețelor mondiale în timp ce o proteja vigilent pe cea internă, vor deveni tot mai puțin populare. La fel, vom vedea o rejectare tot mai fermă a demersului federalist din UE din partea unor formațiuni euro-sceptice aflate oricum pe val, dar care vor căpăta și mai multă tracțiune electorală. Și, în general, vom vedea o creștere a importanței granițelor într-o lume care nu cu multă vreme în urmă aspira să le elimine în bună măsură. „Criza coronavirusului face tot mai relevante chestiunile legate de imigrația pe scară largă și de importanța în creștere a granițelor naționale”, declara recent Mattias Karlsson, unul dintre liderii partidului de dreapta, Democrații Suedezi. „Ne confruntăm cu o situație serioasă care impune ca state europene, precum Suedia, să-și redobândească autoritatea de a se proteja de astfel de evoluții.” Este un semnal clar, pe care îl vom auzi și din alte părți ale vechiului continent, al unui curent în creștere în interiorul UE care dorește diminuarea influenței Bruxelles-ului în relația cu statele naționale. //
