De același autor
Înaintea congresului PMP avea un avantaj important de percepție pentru o categorie destul de largă de electorat: părea să fie partidul cel mai consecvent în ceea ce privește consolidarea statului de drept și promovarea reformelor instituționale și cel mai deschis către zona civic intelectuală. După congres PMP a pierdut acest avantaj competitiv evacuînd destul de brutal exact figurile “reformiste”. A devenit astfel un actor tipic din arealul politic autohton, dar cu resurse și o forță organizatorică net inferioare principalilor săi adversari.
Desemnarea intempestivă a lui Cristian Diaconescu drept candidat al PMP la prezidențiale, într-o formulă absolut “originală”, la spartul tîrgului, fără a fi prezentat și votat în congres (!) a fost probabil o mișcare tactică gîndită să abată parțial atenția de la formalizarea preluării oficiale a partidului de către Elena Udrea, o persoană nu tocmai populară chiar și în zona simpatizanților președintelui Traian Băsescu. Lucru confirmat de valul de reacții și comentarii copleșitor negative de pe rețelele de socializare sau de pe forumurile găzduite de mass media ulterioare congresului. Primele analize au ignorat (a contribuit la asta și concentrarea mediatică cvasi-exclusivă pe finala jucată de Simona Halep la Roland Garros) un detaliu semnificativ: nu a mai rămas practic nici un picior de intelectual reformist prin conducere (cu exceptia lui Cristian Preda la Externe). Nici Papahagi, nici Baconschi, nici Funeriu. Cei care au candidat au pierdut la scor în fața oamenilor din echipa Udrea. Am marcat în final un triumf al mașinăriei de partid, cu liste cu nume stabilite dinainte și înmînate unor delegați aleși “așa cum trebuie” la nivel local. Nu e nimic nou sub soare. Asta se întîmplă de regulă pe la toate congresele partidelor, iar congresul PMP s-a dovedit a urma același tipar. Dacă analizăm scorurile candidaților vedem că doar circa un sfert au fost voturi “libere de consemn”.
Adrian Papahagi, de exemplu, candidat la o funcție de vicepreședinte, a fost bătut măr. Daniel Funeriu nu a candidat la altceva decît la președinția partidului dar bănuiesc că dacă ar fi făcut-o ar fi avut aceeași soartă. Nici Toader Paleologu nu a candidat dar el fost oricum foarte discret în ultima vreme. Nici Marian Preda nu e nicăieri în conducere (cu toate că am auzit atîtea despre felul în care Fundația Mișcarea Populară va alimenta partidul cu idei, expertiză, strategii politice, etc și va asigura legătura cu zona academică, cu elitele profesionale și cu societatea civilă), deși inițial era vorba ca președintele fundației să fie automat inclus în acest organism. Foarte probabil, cam toți cei de mai sus se vor retrage din prim plan, chiar dacă vor rămîne formal membri PMP. Adrian Papahagi a și anunțat deja acest lucru într-o postare pe Facebook. În schimb, printre “fericiții cîștigători”, îi regăsim pe Marin Anton, Cristian Petrescu, Gabriel Berca, Mihai Florin Secara (?), Petru Movila, toți politicieni de “tip clasic”, mai mult sau ma puțin controversați. E neclar dacă e vorba de represalii la adresa criticilor, de promisiuni anterioare care trebuiau onorate sau pur și simplu de dorința Elenei Udrea de a avea la vîrf o echipă obediantă. Cred că răspunsul corect este: un amestec din toate acestea.
Chiar și cei care nu împărtășesc epitetele umorale cu care este gratulată adesea Elenei Udrea sau cei care o apreciază lăudînd maniera pragmatică și organizată în care acționează ar trebui să recunoască că acest tip de abordare este o monumentală eroare strategică. Dacă Elena Udrea ar fi fost în final flancată în conducere de principalele figuri reformiste impactul negativ al alegerii sale în fruntea partidului s-ar fi atenuat. Încă de la începutul lucrărilor congresului s-a pornit cu stîngul. Singurul discurs transmis integral de către B1TV a fost cel al Elenei Udrea, cele ale lui Papahagi și Funeriu fiind amputate după primele 2-3 minute. Sigur, ni se va spune că a fost decizia postului de televiziune, dar nu suntem naivi. Poate părea un detaliu minor, dar astfel de amănunte spun multe. Nu poți declama la tot pasul că ești “altfel” în timp ce procedezi exact la fel ca și ceilalți colegi de pe scena politică. Este genul de șmecherie meschină care nu a făcut decît să confirme impresiile negative încă vii rămase după campania de la Europarlamentare. Sigur, un partid are nevoie și de oameni de organizare, oameni pe care să-i plasezi, de exemplu, în secțiile de vot, de oameni care să aducă sau să atragă resurse. Nu poate reuși doar cu figuri intelectuale proeminente de tip Baconschi, Papahagi, Funeriu, Paleologu, Marian Preda sau alții ca ei. Dar a-i elimina complet pe aceștia din urmă din sfera deciziei și din rîndul vectorilor majori de comunicare este o eroare cel puțin la fel de mare. E geu de crezut că cineva te va aplauda cînd vei defila pe scenă publică cu Marin Anton sau cu alții ca el! Ce e paradoxal e faptul că partidul care se definește integral prin raportare la Traian Băsescu procedează exact pe dos față de maniera în care acesta a făcut-o adesea în trecut cînd a răsturnat decizii discutabile ale PDL în cazul unor numiri în funcții sau alte demersuri politice.
Unul dintre motivele principale pentru care s-a procedat așa la congresul PMP este credința nestrămutată a activiștilor tradiționali de partid, de tipul celor din echipa Udrea dar și din alte partide, că singura formulă de succes este să ai structuri puternice. Asta a spus de altfel și Elena Udrea la congresul de duminică. Că se va ocupa de consolidarea organizațiilor. Cu ceva vreme în urmă am auzit ceva similar și din gura lui Vasile Blaga. Că va întări organizațiile. Le-a întărit așa de bine încît PDL a ajuns de la 22 procente la alegerile locale din 2012, la 16 procente la cele parlamentare din decembrie 2012 și la 12 procente la europarlamentarele de acum (iar fără Monica Macovei scorul ar fi fost sigur mai prost). Ne aflăm în fața unui tip de miopie generalizată care ignoră cu desăvîrșire contextul politic, economic și social în care se află astăzi România.
Dacă ești o firmă mică nu te poți bate cu succes cu IBM sau Microsoft făcînd exact ceea ce fac IBM sau Microsoft. Nu ai resursele și forța organizatorică a acestor giganți. Singura soluție este aceea să fii inovativ, să vii cu o abordare cu totul nouă. Ceea ce e valabil ca strategie de business este în bună măsură valabil și în politică. Asta ar trebui să aibă în minte toți cei care operează pe scena politică. PMP, de pildă, se plînge că scorul său electoral a fost sub asteptări pentru că nu a avut structuri. Sigur că structurile sunt importante dar partidele mici, precum PMP sau Forța Civică, nu se pot bate cu PSD și nici măcar cu un conglomerat ca PNL-PDL procedînd în același fel. Majoritatea copleșitoare a oamenilor intră într-un partid nu din rațiuni înalte ci pentru a-și atinge anumite obiective personale (nu vorbim aici neapărat de cazurile de corupție!): o poziție de consilier (municipal, județean, chiar și într-o comună), o funcție într-o instituție deconcentrată, într-o regie, într-un consiliu de administrație, etc Nu uitați mulțimea de organizații/instituții/asociații importante (sindicate, asociații patronale de tot felul, federații sportive precum LPF sau FRF, Comitetul Olimpic Român sau Academia Română) în care după cum s-a văzut în ultima vreme sprijinul politic poate fi decisiv (mai ales dacă vine de la PSD). Aceasta este tipul de rețea de susținere de care beneficiază PSD și, la mare distanță, ceilalți actori majori: PNL, PDL, UDMR. De pildă, PSD are responsabili pînă la nivel de stradă și uliță prin sate așa că poate manevra relativ ușor un electorat captiv (cum ar fi angajații din regiile locale).
Iată de ce pentru acest tip de actori politici acesta este o formulă practic inaccesibilă. Din două motive: 1. nu au resurse financiare și logistice comparabile, dezechilibrul față de PSD fiind uriaș; 2. nu au ce oferi în mod concret celor pe care vor să-i atragă în organizații (funcții publice, sprijin pentru anumite poziții, acces la resurse). În plus, chiar partide relativ importante precum PNL și PDL s-au păcălit, atunci cînd fiind la guvernare, alergau să atragă primari de la alții pentru a constata apoi (o lecție care nu pare să fi fost încă însușită!) că aceștia fac ce fac și, de regulă, aterizează pînă la urmă tot în curtea PSD. Pe de altă parte, marea majoritate a afacerilor prospere se fac cu statul. Așa că de ce ar sprijini aceste firme, care au nevoie vitală de conexiuni politice și de influență în administrație, formațiuni politice, precum PMP și Forța Civică, care nu le pot oferi mai nimic din acest punct de vedere?
Distanța dintre forța mașinăriei electorale a PSD și a celorlați actori politici este atît de mare încît a încerca să îi copiezi modalitatea de acțiune este o bătălie pierdută din start. Ce pot face însă aceste partide mici, mai ales în faza inițială, este să încerce să reatragă la urne electoratul preponderent urban, mai sofisticat, pasivizat și dezamăgit. Prin vectori de opinie dispuși să se implice fără a solicita neapărat beneficii imediate ci din teama privind derapajele echipei Ponta-PSD, din dorința de sprijini lupta anti-corupție, de a sprijini personalități credibile și integre, etc Au existat, de pildă, astfel de grupuri ad hoc de sustinere pentru Monica Macovei la ultimele alegeri europarlamentare, demers de care a beneficat din plin PDL. “Pragmaticii” ironizează astfel de demersuri, ceea ce ei numesc politica de Facebook. Vorbim totuși de rețele de mii, zeci de mii de oameni, mulți dintre ei lideri de opinie, care dacă se implică pot mobiliza în final un electorat semnificativ. Sau, din contra, îl pot demobiliza. Este bine de consemnat din acest punct de vedere o altă observație din marketing: un client nemulțumit transmite de 3-4 ori mai multor cunoscuți impresiile sale decît un client mulțumit! De aceea campaniile negative sunt de regulă mai eficiente și mai greu de contracarat.
Doar atrăgînd acest tip de electorat suplimentar partide precum PMP și FC pot spera să-și sporească ponderea și să conteze cu adevărat în lupta politică. Alternativa tradițională este din start perdantă. Însă pentru asta îți trebuie reprezentanți credibili pe arena publică capabili să se conecteze la acest gen electorat. Altfel spus, ca să facem trimitere la actualul univers tehnologic, îți trebuie o formulă de operare politică de tip rețea socială mai degrabă decît una ierarhică de tip top-down cu structuri de partid pînă în ultimul cătun.
Înaintea congresului PMP avea un important avantaj de percepție pentru o categorie destul de largă de electorat: părea să fie partidul cel mai consecvent în ceea ce privește consolidarea statului de drept și promovarea reformelor instituționale și, deloc neglijabil ca impact, cel mai deschis către zona civic intelectuală în raport cu toate celelalte formațiuni de pe eșicherul politic, inclusiv PDL și PNL. După congres PMP a pierdut acest avantaj competitiv evacuînd destul de brutal exact figurile “reformiste”. A devenit astfel un actor tipic din arealul politic autohton, dar cu resurse și o forță organizatorică net inferioare adversarilor lor. Va descoperi destul de repede că doar simpla raportare la Traian Băsescu nu va mai fi folos într-o atmosferă extrem de ostilă chiar într-o bună parte a segmentului de simpatizanți pe care contează și că “marea bătălie pentru consolidarea organizațională” se va împotmoli în realitatea de pe teren.
Articol publicat si pe site-ul contributors.ro.
