Pot degenera conflictele actuale într-un război mondial?

Războaiele mondiale au avut ca punct inițial conflicte regionale, cum sunt cele din Ucraina și Gaza, nu a fost un mega-conflict global de la început.

Alexandru Lazescu 06.02.2024

De același autor

„Teama lui Biden față de Putin și atitudinea împăciuitoare față de Iran fac ca un al treilea război mondial să fie mai probabil, nu mai puțin probabil. Cu fiecare pas, Biden le permite adversarilor Americii să aibă dominația escaladării”, avertizează istoricul Niall Ferguson. Adăugând că „avem poate doar 12 luni la dispoziție pentru a înțelege marea lecție a istoriei: Dacă nu vă pregătiți pentru război, nu veți avea pace”. Recent, și secretarul britanic al Apărării, Grant Shapps, spunea că lumea a trecut din stadiul post-belic în cel pre-belic, în care o axă de „state autocrate beligerante”, Rusia, China, Coreea de Nord și Iranul, reprezintă o amenințare gravă pentru lumea occidentală.

Deși Europa se confruntă în Ucraina, iată, de aproape doi ani, cu cel mai violent conflict de la Al Doilea Război Mondial încoace, mulți trebuie să fi fost surprinși de această adevărată avalanșă de avertismente grave. Mai ales că mass-media ne obișnuise cu analize optimiste privind mersul conflictului în favoarea Ucrainei, deși în ultimele luni tonul devenise mult mai rezervat. În plus, de la Bruxelles și Washington continuă să ni se spună că marea amenințare ar fi schimbările climatice.

Bugetul apărării Marii Britanii este astăzi la jumătatea celui din 1990, iar reducerile succesive de buget au făcut armata și celebra marină britanică să ajungă la cele mai reduse efective de la războaiele napoleoniene încoace. Iar prin alte părți din Europa lucrurile stau și mai prost. Bugetul militar al Germaniei este astăzi un sfert față de cel din 1960, când era de 5% din PIB. În timp ce, de partea cealaltă, China a construit o formidabilă forță navală, cu care amenință Taiwanul, iar Rusia, care a trecut la o economie de război alocând pentru cheltuielile militare 40% din buget, are o armată de 900 de mii de soldați, de trei ori cât forțele armate combinate ale Marii Britanii și Franței, peste 4 mii de avioane și 13 mii de tancuri.

0

Și nu e vorba doar de bugete, de muniții și armament. Ceea ce stârnește îngrijorare e starea de spirit din Vest. Conform unui sondaj GB News realizat în Marea Britanie, doar 17% dintre britanici spun că „aș lupta de bunăvoie pentru țara mea”, în timp ce 30% spun că „aș face tot ce este posibil pentru a evita să lupt pentru țara mea”. În ultimele decenii am asistat în Vest la o masivă campanie de dezbinare internă, de discreditare a valorilor civilizației occidentale. A fost creată astfel o imagine negativă caricaturală a Occidentului care, observă un comentariu din The Times, „rareori ia în considerare ceea ce am putea numi contrafactualul plauzibil: cum ar fi arătat lumea dacă la conducerea ei ar fi fost islamiștii, bolșevicii sau Partidul Comunist Chinez?”. În acest context, nu trebuie să ne mirăm că tinerii de astăzi nu sunt dispuși să apere un sistem pe care au fost învățați să îl disprețuiască.

În ceea ce ne privește, deși nu ne făceam iluzii privind capacitatea de descurajare a forțelor noastre armate, nu bănuiam că lucrurile stau chiar atât de prost. Știm acum, după interviul acordat de generalul Vlad Gheorghiță Europei Libere, care crede și el că, dacă Federația Rusă va câștiga în Ucraina, următoarea țintă va fi Republica Moldova. Pentru Moscova controlul gurilor Dunării și deschiderea la Marea Mediterană prin România, Bulgaria și Balcanii de Vest au fost dintotdeauna obiective strategice de prim rang.

Armata română se confruntă cu un deficit serios de personal, este îmbătrânită, fabricile noastre de armament nu pot deocamdată să fabrice muniție compatibilă cu standardul NATO și, culmea ridicolului, nu numai că nu dispunem de tehnica de luptă adecvată distrugerii dronelor, dar legislația actuală, care le asimilează cu aeronavele, complică oricum procesul. Numai că, în loc să ne spună ce vor face concret în fața acestor provocări, și Klaus Iohannis, și Marcel Ciolacu s-au grăbit să ne pună placa standard că România nu a fost niciodată atât de bine protejată ca acum, când facem parte din NATO. „Haideţi să stăm liniştiţi, că România nu va intra în niciun război”, a mai ținut să spună premierul.

 Valul de avertismente din afară, și iată și de la noi, are cu siguranță menirea să preseze atât clasa politică, cât și opinia publică din spațiul occidental să ia act de o realitate deloc liniștitoare. Capacitatea de descurajare militară, cea mai sigură cale de evitare a războiului, este la cote de avarie. Nu toată lumea e însă convinsă de gravitatea amenințării Rusiei și nici de degradarea masivă a climatului internațional de securitate. Unii spun chiar că e vorba doar de o sperietoare pregătitoare pentru o intervenție NATO în Ucraina.

Argumentele care se aduc de către cei care acuză retorica alarmistă sunt că, de fapt, Moscova nu vrea decât să i se recunoască anexarea regiunii Donbas și Crimeii și că a fost o mare eroare că, sub presiunea Vestului, Kievul a renunțat, în martie 2022, la semnarea unui acord pentru încetarea ostilităților, negociat la Istanbul. Lucrurile ar fi fost tranșate acum și s-ar fi evitat enormele pierderi de vieți omenești. Și că oricum Kremlinul nu face decât să răspundă la expansiunea agresivă a NATO în Est. Numai că atunci e greu de înțeles de ce Rusia, care în faza inițială a declanșat o invazie generală, s-ar fi mulțumit prin acordul de la Istanbul, altfel decât eventual din rațiuni tactice temporare, să i se recunoască controlul asupra unor teritorii pe care le deținea deja.

 Obiectivele strategice ale Rusiei nu s-au schimbat: instaurarea unui regim de tip Belarus la Kiev și, pe termen mai lung, în funcție de oportunități, rediscutarea unei noi arhitecturi de securitate în Europa. A afirmat asta, de altfel explicit, în documentele înaintate Washingtonului în decembrie 2021 în care se solicita, între altele, revenirea NATO pe aliniamentele dinainte de 1997.

Probabil că, așa cum se spune într-o analiză din Geopolitical Monitor, Rusia chiar dacă ar dori să subjuge militar întreaga Europă nu are capabilitățile militară și economică să facă asta. „Ceea ce Kremlinul intenționează să obțină este hegemonia regională în așa-numita «străinătate apropiată», în Europa de Est și țările baltice, Transcaucazia și Asia Centrală – și apoi să redeseneze arhitectura securității europene într-un mod care să servească interesele naționale rusești”, scrie Geopolitical Monitor.

Ceea ce este probabil corect, dar deloc liniștitor, cel puțin în ceea ce ne privește. Dacă reobține controlul asupra Ucrainei, Moscova speră că deteriorarea situației globale ar putea duce, dacă nu la o retragere, cel puțin la o dezangajare semnificativă a Americii din Europa. În aceste condiții, europenii ar fi nevoiți să accepte o rediscutare a aranjamentelor de securitate de pe continent, prețul previzibil fiind cedarea către Rusia a unei sfere de influență în Est.

Nu există nicio îndoială că în plan geopolitic ne aflăm într-un context extrem de periculos. Dar cât de grave sunt lucrurile? „Nu este nerezonabil să ne îngrijorăm cu privire la cel de-al treilea război mondial”, crede Niall Ferguson. „La urma urmei, războaiele mondiale sunt, de fapt, doar aglomerări de conflicte regionale: inițial, ambițiile Germaniei în Europa au fost doar superficial legate de cele ale Italiei în Mediterană și în Africa și cele ale Japoniei în Asia”.

Într-un fel, astăzi, Rusia, China, Iranul și Coreea de Nord acționează mai concertat decât au făcut-o atunci puterile Axei. O dovadă e chiar faptul că Vladimir Putin a spus, după atacul Hamas din 7 octombrie, că războiul din Ucraina și cel din Gaza trebuie văzute în corelație, fac parte dintr-o singură luptă mai mare, care „va decide soarta Rusiei și a întregii lumi”. În timp ce la Beijing, aflăm din Sinocism, o publicație specializată pe China, Raportul Conferinței Centrale privind Afacerile Externe, de la sfârșitul lunii decembrie 2023, afirmă că asistăm la o „mare transformare în întreaga lume, au loc schimbări de importanță istorică ca niciodată înainte”. Ceea ce deschide „noi oportunități strategice” pentru China, care trebuie „să mobilize în jurul ei majoritatea covârșitoare a lumii”. Autorii analizei spun că trebuie să ne așteptăm ca Beijingul să se implice tot mai activ în demersul de remodelare a ordinii globale în următorii ani.

Într-o analiză din Foreign Affairs, și Hal Brands scrie că actualele conflicte regionale se aseamănă cu cele care au dus la cel de-Al Doilea Război Mondial. „Nici atunci nu a fost un mega-conflict integrat de la început”. Scena geopolitică internațională s-a degradat extrem de rapid în ultimii ani. Situația din Peninsula Coreeană este mai periculoasă decât a fost vreodată de la declanșarea războiului din 1950, iar anul trecut Xi Jinping a cerut în două rânduri Armatei Populare Chineze de Eliberare să fie pregătită pentru o invazie a Taiwanului până în 2027.

Iar din păcate America, Occidentul nu sunt deloc într-o situație de invidiat. „Baza industrială care a câștigat Al Doilea Război Mondial și apoi Războiul Rece nu mai există”, subliniază Hal Brands. Conform unui raport al Pentagonului, China este acum „puterea industrială globală în multe domenii, de la construcții navale la minerale esențiale și microelectronice”, un avantaj crucial într-un posibil conflict cu Statele Unite.

La începutul mandatului, administrația Biden spera că poate ajunge la o relație „stabilă și previzibilă” cu Rusia și poate relua negocierile cu Iranul. Cu o săptămână înainte de 7 octombrie, oficialii americani considerau că Orientul Mijlociu este mai liniștit ca oricând în acest secol. Însă, scrie Hal Brands, „marile catastrofe par adesea de neconceput până când se întâmplă”. „Pe măsură ce mediul strategic se deteriorează, este timpul să recunoaștem cât de eminamente imaginabil a devenit conflictul global”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22