De același autor
La inceputul anilor 1980, Uniunea Sovietica a inceput sa amplaseze in Est rachete nucleare cu raza medie de actiune, cunoscute sub numele de SS-20. Drept raspuns, mai ales la insistentele fostului cancelar german Helmut Schmidt, NATO a luat la randul sau decizia de a instala pe teritoriul unor tari europene rachete nucleare de tip Cruise si Pershing II. Numai ca, desi era vorba doar de un raspuns la o amenintare cat se poate de concreta a adversarului aflat de partea cealalta a Cortinei de Fier, in Occident s-a dezlantuit o adevarata isterie. Sute de mii de oameni au iesit atunci in strada pentru a cere stoparea amplasarii rachetelor occidentale, denuntand, ati ghicit, “imperialismul” si “militarismul” american. Unii militanti au avut chiar initiative mai radicale, legandu-se, de pilda, cu lanturile de gardul bazei militare britanice de la Greenham Common. Fapt curios, toti acesti militanti pacifisti nu au protestat niciodata impotriva Moscovei, adevaratul responsabil pentru declansarea crizei. Toate “tunurile” erau indreptate exclusiv impotriva Statelor Unite si aliantei NATO in ansamblu.
Intre timp, Vestul a castigat Razboiul Rece, rachetele cu raza medie de actiune au fost retrase si distruse de ambele parti, iar fosta locatie militara de la Greenham Common gazduieste acum un parc tehnologic. E insa poate instructiv sa mentionam ca dupa 1989 s-a descoperit ca, in buna parte, agitatia pacifista nu a fost cu totul spontana si ca KGB a avut un rol deloc neglijabil, sprijinind financiar si logistic unele dintre gruparile cele mai active in acel moment. Din randul celor populate de indivizi pe care serviciile secrete sovietice ii incadrau in categoria “idiotilor utili”.
Douazeci de ani mai tarziu, acelasi gen de asociatii si grupari militante de stanga, carora li s-au adaugat acum tot felul de organizatii islamice, sunt din nou in avanposturile protestelor antiamericane inflamate de operatiunile din Irak. Multe lucruri seamana. Si acum se protesteaza aprig impotriva lui Bush si a “marionetelor” sale, cu trimitere in special la Tony Blair, si deloc impotriva terorismului islamic si a teroristilor precum Bin Laden sau Zarqawi, desi acestia din urma nu contenesc sa atace tinte civile, si o fac programatic, intr-un mod cinic si nediscriminatoriu.
Aceasta viziune asimetrica introduce, alimenteaza, dar este, la randul ei, si alimentata de o distorsiune mediatica majora care ne plaseaza in plin absurd. Daca cineva ar aparea acum brusc din cosmos si ar incerca sa afle ce se intampla pe Pamant, nu ar putea decat sa traga concluzia ca America e sursa raului planetar si principalul promotor al terorii pe scara globala. Dupa ce Washington Post a avansat ideea ca CIA ar utiliza pentru interogarea unor prizonieri acuzati de terorism inchisori secrete puse la dispozitie de state aliate in care s-ar practica tortura, aproape nu trece zi fara ca presa occidentala sa nu relateze despre presupuse escale ale curselor aeriene operate de agentia americana ca posibile dovezi in sprijinul alegatiilor facute de cotidianul american. Desi pana acum nu s-au pus pe masa nici un fel de dovezi cat de cat consistente si asistam, de fapt, doar la un sir neintrerupt de speculatii care fac legatura intre ceva evident, zborurile operate de CIA, si presupunerea ca ele ar transporta prizonieri asupra carora s-ar practica tortura, perceptia publica e deja formata.
Acest tip de retorica, gazduita generos de mass-media occidentale, nu face decat sa incurajeze si mai mult sentimentele antiamericane, oricum larg raspandite, nu doar in lumea musulmana, care este zilnic prizoniera jurnalismului inflamant practicat de canale de televiziune ca Al Jazeera, ci si in Europa. America apare in mintea multora drept unul dintre principalii promotori ai abuzurilor impotriva drepturilor omului, iata, a torturii si chiar un mare pericol pentru pacea mondiala. Asa ca nu e de mirare ca, in Franta, o carte care avanseaza ideea ca atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost puse la cale de CIA a devenit un best-seller. In aceste conditii, orice legaturi mai stranse cu Statele Unite devin suspecte si numai bune de infierat. Un jurnalist britanic cu care am discutat recent parea de-a dreptul deceptionat de faptul ca in Romania nu exista o opozitie semnificativa fata de ideea amplasarii unor baze militare americane in Dobrogea. Iar cu putin timp in urma, comisarul european Franco Frattini propunea chiar instituirea unor sanctiuni tarilor din UE care ar fi gazduit eventuale centre de detentie ale CIA. O pozitie morala care poate fi inteleasa - tortura e fara indoiala un lucru oribil, cu conditia ca criteriile de aplicare sa fie uniforme. Numai ca tarile din Uniunea Europeana colaboreaza bine mersi si cu China, unde practicarea torturii e destul de bine documentata si unde, recent, trupele de ordine au tras in plin in participantii la o demonstratie de protest, si cu o multime de regimuri din Africa si Asia care practica tortura aproape fara perdea. Numai ca despre acestea se scrie mult mai putin. Atrocitatile din provincia Darfour din Sudan orchestrate de autoritati, care au produs zeci de mii de victime, nu au reusit sa capteze decat cu mare greutate atentia acelorasi canale media sau organizatii care in prezent inventariaza frenetic zborurile operate de CIA si diabolizeaza America.
Disputele nu se opresc insa aici, ci intra si pe un teritoriu mai delicat. De exemplu, fundamentalisti ai drepturilor omului, libertarieni, destui intelectuali de stanga, dar si unele cercuri politice cred ca actiunile teroriste trebuie incadrate in domeniul criminalitatii obisnuite sau chiar ca teroristii trebuie sa se bucure de regimul prizonierilor de razboi militari, de unde si trimiterea la Conventia de la Geneva. Si asta desi grupari precum Al Qaida vorbesc deschis despre faptul ca “in lupta” nu tin cont de nici o regula si chiar isi fac un titlu de glorie din uciderea civililor. Urmarind aceasta logica, multe actiuni antiteroriste intreprinse mai ales de catre americani sunt repede incadrate in categoria abuzurilor, iar interogarea suspectilor devine “tortura psihologica”. Si opinia publica e destul de impartita pe acest subiect. Un recent sondaj de opinie indica faptul ca, daca pe ansamblu aproape jumatate dintre americani, britanici si francezi accepta sa se recurga in situatii exceptionale la tortura, majoritatea intelectualilor si jurnalistilor o resping in proportie de 4 la 1.
Concluzia generala este aceea ca tarile occidentale, mai ales la nivelul elitelor politice si intelectuale, sunt putin pregatite, in special la nivel mental, pentru tipul de razboi “murdar” introdus mai ales de terorismul islamic. Asa cum s-a intamplat adesea in trecut, acest gen de atitudine creeaza vulnerabilitati majore, speculate abil de adversari. Analistul Michael Radu, specializat in chestiuni de securitate, este de parere ca “orbirea si credulitatea atator oameni din Occident si din restul lumii multiplica spectaculos eficacitatea barbarismului terorist islamic”. Facand o comparatie cu perioada Razboiului Rece, cand anti-anticomunistii au fost de facto cei mai eficienti “tovarasi de drum” si “idioti utili”, el crede ca acum asistam la un fenomen asemanator. “Nu trebuie sa sprijini efectiv sau sa impartasesti obiectivele miscarilor jihadiste pentru a le promova cauza. La fel cum inainte nu era necesar sa ai carnetul de membru al Partidului Comunist. E suficient ca prin ceea ce faci sa slabesti sistemul imunitar din societate in lupta impotriva terorismului, dezarmand-o unilateral si diluandu-i standardele morale si legale si valorile.”
