Premierul si joaca de-a politica externa

 Calin Popescu Tariceanu vrea o axa stra­tegica latina in interiorul  UE. El mai vrea si sa-i aduca acasa pe soldatii ro­mani din Irak pana la Craciun. Nimic sur­prinzator. De o buna bucata de vreme, premierul sustine orice contrazice op­tiu­nile presedintelui, indiferent daca e vorba de chestiuni de politica interna sau de unele legate de politica externa si de securitate. Asta spune din start ceva nu atat despre razboiul Palatelor, un subiect care domina oricum dezbaterea publica, cat despre seriozitatea si responsabilitatea cu care se face politica in Romania.

 Atunci cand Traian Basescu a lansat ideea unei axe Bucuresti-Londra-Washington au fost destule reactii critice. Unele retineri erau de forma, pentru ca se pare ca presedintele nu avea acoperire deplina pentru acest gen de anunt din partea celor doua Capitale. Altele erau mai degraba de fond, criticii avan­sand ideea ca o astfel de optiune deschisa putea crea dificultati Bucurestiului in relatiile sale cu guverne ale unor tari din  Uniunea Europeana aflate in termeni reci cu americanii, mai ales dupa inter­ven­tia din Irak. Insa indiferent cum ne po­zitionam fata de optiunea strategica enuntata de presedinte, ea avea logica din punctul de vedere al politicii nationale de securitate. E limpede ca o tara ca Ro­ma­nia, plasata intr-o zona sensibila si aflata intr-o relatie nu tocmai cordiala cu Rusia, are toate motivele sa caute sa-si ma­ximizeze garantiile de securitate pro­mo­vand o relatie privilegiata cu singurele tari in masura sa ofere unele cu adevarat solide.

 Nu e nici un secret pentru nimeni ca o alternativa reala nici nu exista.  Uniunea Europeana nu poate oferi nici un fel de scut de securitate statelor membre. Nu are nici forta militara si logistica si, mai ales, nu are nici vointa politica pentru un astfel de rol. Nu e o evaluare singu­la­ra, ci una pe care o exprima public mai toate fostele state comuniste, de la Polonia la Tarile Baltice. Sa ne amintim ca, fara interventia Statelor Unite in Balcani, in particular in Kosovo, europenii nu ar fi fost stare sa rezolve singuri criza de acolo, care risca sa scape de sub control. Si­gur, se poate spune ca acest rol, acela de umbrela de securitate, poate fi foarte bine jucat de NATO, asa ca nu ar trebui sa fie nevoie de astfel de aranjamente bi­la­terale. Problema e ca nici NATO nu se simte prea bine. In perioada crizei irakiene, de exemplu, oficiali din tari ca Belgia sau Franta cautau in mod deschis formule de a bloca orice initiative de sprijin in favoarea Washingtonului. Iar, mai nou, Alianta are dificultati in gestionarea ope­ra­tiunilor din Afganistan, unde greul il duc tot americanii si britanicii, in timp ce cer­curile de stanga din Europa - Italia e doar exemplul cel mai proeminent din ultimul timp - fac tot ceea ce le sta in putinta pentru a forta retragerea soldatilor tarilor lor din regiune si, in general, de a mina operatiunile NATO de acolo.

 Dar, daca optiunea si, mai ales, formularea utilizata de Traian Basescu pentru a defini liniile de forta ale politicii tarii in materie de relatii externe si de securitate pot starni controverse, ideile pe aceas­ta tema avansate de primul ministru nu sunt nimic altceva decat simple ba­zaconii. Nu ne impiedica nimeni sa co­laboram foarte bine pe probleme punctuale cu Spania si Italia, mai ales ca sute de mii de romani se afla acolo la munca. Dar la ce ar fi buna o astfel de axa lati­na? Ca sa obtinem ce? Care sunt chestiunile de interes national in care suntem in sincronism cu aceste tari? Si de ce trebuie sa impingem astfel in mod inevitabil in pla­nul doi relatiile cu Germania, o ade­va­rata placa turnanta a Europei? In mod fundamental, in stadiul actual de dezvoltare Romania nu are interesul sa militeze pentru o integrare foarte pronuntata a  Uniunii Europene, pentru care militeaza pe fata tari ca acelea de pe presupusa "axa latina". Pentru ca, de exemplu, nu ne avantajeaza in nici fel demersurile pentru a extinde influenta Bruxellesului in materie de fiscalitate sau de legislatia muncii, masuri cu efecte foarte probabil ne­gative din punctul de vedere al com­pe­ti­tivitatii economice.

Dar dincolo de lipsa de viziune si pana la urma de logica a "optiunilor" premierului, socheaza maniera iresponsabila in care inalti oficiali de la Bucuresti se joaca, ca la biliard, cu politica externa si de securitate a tarii. Joaca cu axele, joa­ca cu retragerea soldatilor romani din Irak nu sunt nimic altceva decat elemente de jonglerie politica, al caror singur scop este acela de a-l contra pe pre­se­din­te. E discutabil cu cat succes. Probabil ca, veniti din America, strategii angajati de primul ministru cred ca, prin rein­­cal­zirea supei cu aducerea militarilor din Irak pana la Craciun, acesta va puncta in disputa cu Traian Basescu. Numai ca, desi o cercetare sociologica va arata ca populatia ar sprijini in proportie majoritara o astfel de decizie, chestiunea in sine e departe de a starni o mare preocu­pare publica. E si greu, in conditiile in care avem acolo doar cateva sute de militari, care, oricum, s-au zbatut din greu sa prinda un loc relativ bine platit pe teatrul de operatiuni din Irak.

 Nici cu repozitionarea "axelor" lucrurile nu stau probabil altfel. Romanii sunt constienti ca suntem intr-un spatiu sensibil in materie de securitate, ca din cauza chestiunii delicate a Transnistriei si a pozitionarii noastre in ansamblu fata de Republica Moldova, relatiile cu Moscova nu pot ramane decat foarte complicate si in perspectiva. Desi se aud adesea in­­dem­nuri vagi la o regandire fundamentala a acestora din urma, sansele concrete de succes sunt iluzorii. Sa nu uitam ca, nu cu mult timp in urma, la Helsinki, pre­sedintele Vladimir Putin declara iritat ca  "Uniunea Europeana ar fi trebuit sa intrebe Kremlinul inainte de a primi in randurile sale Romania si Bulgaria". Or, e greu de crezut ca intr-o astfel de at­mosfera si conjunctura internationala complicata, in care Rusia devine un actor tot mai agresiv pe scena internationala, apeland la santajul energetic in relatia cu Europa si sprijinind adesea din culise Iranul, pentru a dinamita demersurile occidentale de rezolvarea contenciosului nuclear cu Teheranul, Romania isi poate per­mite sa se joace cu interesele sale fun­damentale de securitate.

Dar cine are timp pentru astfel de analize? Cine mai e dispus sa priveasca responsabil peisajul global de securitate atat de precar, amenintat de escaladarea terorismului si de proliferarea armelor nucleare? Altele sunt in prezent marile probleme ale liberalilor. Iar prioritatea absoluta o are contrarea lui Traian Basescu prin orice mijloace si chiar eliminarea cu totul a acestuia de la Cotroceni. Asa ca, daca asta presupune si joaca de-a politica externa si de securitate, nu e nici o problema.