De același autor
Alegerile de duminică din Ungaria (în care Viktor Orban și partidul său, FIDESZ, au obținut o victorie clară și o majoritate parlamentară consistentă) sunt un bun prilej pentru a analiza o serie de evoluții geostrategice din regiune cu consecințele imediate și de perspectivă neliniștitoare pentru România. Două sunt concluziile majore:
1) flancul de sud-est al NATO este, pe românește, aproape vraiște;
2) capacitatea Uniunii Europene de a impune standardele sale în materie de comportament democratic (așa-numitele criterii politice de la Copenhaga care, în teorie, sunt considerate condiții obligatorii de apartenență la spațiul comun european) este pe zi ce trece tot mai limitată.
În aceste condiții, avem serioase motive de îngrijorare. Mai întîi, pentru că actuala putere de la București este probabil tot mai tentată să ia în calcul soluția politică "ungurească" adoptată de Viktor Orban. Aceasta înseamnă, în primul rînd, rejectarea "influenței Bruxellesului", element notat cu satisfacție și de Russia Today într-o relatere postelectorală din Budapesta. Or, ideea de a putea da cu tifla oficialilor din Comisia Europeană, care atrag atenția asupra derapajelor democratice, necesității de a respecta independența justiției sau libertatea presei trebuie să fie un adevărat cîntec de sirenă pentru actuala putere de la București.
Pentru a putea face asta, premierul Viktor Orban s-a securizat mai întîi în plan economic. După ce se salvase de la un dezastru economic în 2008 apelînd la un credit de 26 miliarde de dolari acordat de FMI și UE, după doi ani de zile el a decis să nu mai reînnoiască acordul și chiar să ceară FMI să părăsească țara. Între timp, s-a reorientat către surse de finanțare și de investiții din afara spațiului occidental: Rusia (care a decis să-i acorde un împrumut de 10 miliarde de dolari pentru finanțarea a două reactoare nucleare construite de ruși), China, Azerbaidjan. Cu o marjă de manevră considerabil extinsă în plan financiar, Orban și-a permis să ignore cu desăvărșire criticile venite mai ales dinspre Bruxelles față de încălcări, uneori grosolane, ale normelor democratice, independenței justiției sau libertății presei. Să nu spuneți că nu exact același lucru îl au în minte și liderii PSD, care se declară atît de entuziasmați de un potențial influx masiv de investiții chinezești! Mai grav, dincolo de cazul în sine, modelul de comportament politic promovat de Viktor Orban constituie în acest moment un periculos exemplu pentru alte state din regiune cu un important potențial de destabilizare foarte util Kremlinului.
Un element preocupant suplimentar este scorul spectaculos (21 de procente) obținut de extremiștii naționaliști de la Jobbik, al cărui lider, Gabor Vona, este un admirator declarat al lui Putin și este în contact direct cu personaje influente de la Moscova precum vicepremirul Dmitri Rogozin și ideologul Kremlinului Alexandr Dughin. Or, pare foarte probabil ca Jobbik să agite și mai mult spiritele în comunitatea maghiară din Ardeal, întreținînd o agendă deschis separatistă, ceea ce nu poate decît să-i convină Moscovei. Deși e foarte puțin probabil ca FIDESZ să adopte un astfel de ton radical, nu e mai puțin adevărat că influența considerabil diminuată a Uniunii Europene asupra guvernului de la Budapesta, coroborată cu influența în creștere consistentă exercitată de Jobbik, ne pun într-o situație mult mai puțin confortabilă. Pînă de curînd, premisa de bază era aceea că datorită umbrelei UE nu aveam nici un motiv de îngrijorare din acest punct de vedere. Realizăm, o dată în plus, ce cutie a Pandorei a deschis pe vechiul continent anexarea Crimeei de către Rusia.
Există destule îngrijorări si din perspectiva securității naționale. Suntem practic în mijlocul unui butoi cu pulbere, în Ucraina și Transnistria, în condițiile în care în jurul nostru avem doar state cu simpatii proruse afișate pe față. Serbia este în acest moment un fel de port-avion uriaș al Moscovei în Balcani. Socialiștii bulgari, aflați la guvernare, tocmai au votat în parlament să scoată conducta de gaze South Stream de sub incidența reglementărilor europene în materie, ceea ce dă practic mînă liberă Kremlinului să utilizeze "arma energetică" în plan politic si diplomatic. Acum înțelegem, o dată în plus, de ce și Belgradul și Sofia au sabotat constant alternativa "Nabuco".
Și din perspectiva NATO, lucrurile nu sunt deloc încurajatoare. În ce măsură poate conta alianța în mod serios pe țările din flancul de sud-est? Cum stau lucrurile în cazul Bulgariei am văzut. Mai la sud e Grecia, o țară cu sentimente tradițional antiamericane, mai nou cu resentimente față de UE din cauza crizei economice și cu simpatii la fel de tradiționale față de Rusia (potențate și pe linie religioasă de credința comună creștin-ortodoxă). În fine, în Turcia, sub pemierul Erdogan, asistăm la serioase derapaje democratice, iar în acest moment nimeni nu mai ia practic în serios ideea unei aderări a țării la UE. Să nu uităm că în 2008, în timpul conflictului din Georgia, Turcia, deși membru NATO, a interzis accesul unor nave de război americane în Marea Neagră.
Așa că dintre toate statele din regiune România rămîne probabil, pe moment, cel mai sigur aliat al Occidentului în regiune. Sentimentele antirusesti relativ extinse din societatea românească ar trebui să asigure si pe viitor continuitatea acestei linii. Însă marele semn de întrebare este dacă nu cumva agenda internă a PSD, mai ales blocarea anchetelor din justiție, poate duce în viitor la posibile repoziționări din acest punct de vedere.
