De același autor
Atacul prințesei "woke", Meghan Markle, asupra monarhiei britanice, în compania soțului Harry, pe care pare să-l controleze total, alimentat de resentimentele personale acumulate de cei doi, a avut un impact global și consecințe încă greu de calculat, dar cu siguranță serioase. Jacinda Arden, premierul Noii Zeelande, a trebuit să intervină pentru a spune că în urma interviului este improbabil ca țara sa să devină republică și să înceteze legăturile constituționale cu Marea Britanie. Din contra, un fost prim ministru australian, Mike Turnbull, crede că interviul îi întărește convingerea că Australia trebuie să înceteze legăturile constituționale cu monarhia britanică. În timp ce The Telegraph notează că percepția pozitivă a Marii Britanii în America este probabil la cota cea mai de jos de la atacul britanic asupra Casei Albe din august 1814. În Statele Unite după difuzarea interviului, care a avut o audiență record, 17 milioane de telespectatori, Joe Biden a ținut să laude "curajul ducesei", ceea ce a dus la speculații că ar putea fi pusă sub semnul întrebării o eventuală viitoare vizită a noului președinte la Londra.
Bineînțeles, nici The New York Times, devenit în ultimii ani, alături de CNN, MSNBC sau Washington Post, unul dintre cele mai importante bastioane mediatice ale curentului radical de stînga, nu putea rata ocazia de a saluta cu satisfacție faptul că Harry a avut curajul de a "denunța privilegiul alb care ține unită familia regală de care aparține". O precizare pentru cei care nu sunt încă familiarizați cu arsenalul retoricii progresiste: "privilegiu alb", "supremație albă", "atitudine rasistă", sunt sintagme utilizate curent pentru a ștampila ideologic, trimite în derizoriu și diaboliza, fără a face efortul de a oferi și argumente, pe oricine și orice le contrazice discursul și "sentințele ideologice". Pînă una alta, cei doi se bucură din plin de privilegiul legăturilor financiare cu familia regală britanică, la care nu par deloc dispuși să renunțe pentru a se lepăda de infamul "privilegiu alb", deși se declară nemulțumiți de faptul că nu li se mai asigură serviciul de securitate gratuit prin grija contribuabilului britanic. Harry și Meghan, care locuiesc în California, la Montecito, într-o casă superbă de $15 milioane, cu vedere la Pacific, 9 dormitoare și 16 băi, teren de tenis, piscină și sală de cinema, au o avere de peste $120 milioane (mai toată provenind de la Harry). În plus, e puțin probabil că fără acest "statut regal", doar cu CV-ul de starletă de Hollywood al lui Meghan, cei doi ar mai fi putut semna contracte generoase cu Netflix și Spotify.
Acesta este contextul în care cuplul în cauză, care declarase că dorește să-și apere intimitatea în fața asaltului presei din UK refugiindu-se în SUA, a decis totuși să facă un sacrificiu părăsind temporar acest mult dorit spațiu privat pentru un interviu cu Ophrah Winfrey, care locuiește în apropiere într-o casă și mai impresionantă, de $90 milioane. Oprah, o producătoare de televiziune de mare succes, care a adunat o avere de aproape $3 miliarde, este ridicată în slăvi de Washington Post care o consideră "cea mai mare realizatoare de interviuri cu celebrități din toate timpurile" spunînd că "toți jurnaliștii ar trebui să ia lecții de la ea". Numai că dacă prima afirmație poate fi eventual acceptată dacă considerăm drept principal criteriu de evaluare averea acumulată de ea din astfel de programe de televiziune, cea de-a doua dovedește cît de masiv s-au schimbat standardele în materie de jurnalism de calitate de cînd activismul în favoarea "justiției sociale" a devenit principalul unghi de abordare pentru o bună parte din mass media de peste Ocean. După cum scrie Rod Liddle în The Spectator în "Adevărul" meu despre Meghan" Oprah "este o intervievatoare îngrozitoare, care pare complet lipsită de curiozitate, cu întrebări prezentate spre aprobare și răspunsurile repetate în prealabil, prost informată, incapabilă să pună o întrebare interesantă, întotdeauna gata să se scoată pe ea în evidență în dauna invitaților". Subliniind că ea "subscrie la o ideologie găunoasă, aceea că adevărul lui Meghan Markle este la fel de valid ca adevărul însuși, deci nu trebuie în nici un fel pus sub semnul întrebării sau dovedit, o adevărată probă de anti-jurnalism".
În ceea ce privește momentul ales pentru difuzarea interviului este evident că pentru Harry și Meghan nu a contat deloc faptul că Prințul Philip, bunicul lui Harry, se afla de peste trei săptămîni în spital după o operație pe inimă și că starea sa de sănătate este îngrijorătoare. Ar fi însă interesant de știut dacă este doar o coincidență faptul că interviul a fost difuzat în preajma începerii procesului privind moartea lui George Floyd și exact de Ziua Commonwealth-ului, avînd în vedere că în cadrul acestei organizații cu 53 de state care, cu două excepții, au făcut parte din Imperiul britanic, acuzația de rasism la adresa familiei regale, pentru care cei doi au evitat să ofere detalii, urma să aibă cel mai mare impact negativ. Cum era de așteptat o bună parte din mass media s-au și grăbit să găzduiască puncte de vedere din care să rezulte că "instituția monarhiei" este un simbol al rasismului și că sistemul Commonwealth-ului susține "supremația albă", după cum declara pentru Forbes (revistă care are proprietari chinezi) un om de afaceri provenind din Barbados, țară care, sub îndemnul Chinei, vrea să părăsească Commonwealth-ul.
În ceea ce îl privește, Traian Ungureanu nu are nicio îndoială că „actrițica” ajunsă în familia regală britanică este parte a unei enorme operațiuni mediatice. Știind foarte bine pe ce puncte de sprijin contează, scrie el într-un articol, Țață apocaliptică și agent istoric, postat pe noua platformă antimaterie.ro: „Pe două atitudini publice dominante în lumea politică, mediatică și academică occidentală: lașitatea și resentimentul. Coroana Britanică era, evident, o țintă naturală. O instituție istorică ilustră și o bază vie de civilizație, Coroana nu putea lipsi de pe lista de inamici ireductibili ai fanaticilor progresiști. Existența și credibilitatea Coroanei trebuiau știrbite repede, cît mai repede, într-un program de demolare care nu poate tolera vestigii credibile și incomode. M. Markle nu e deci o simplă țață de reality TV, ci o scorpie angajată, un soldat și agent principal al cauzei generale a progresismului”.
În ceea ce o privește, mass-media britanică a privit cu mai multe rezerve decât cea americană „adevărul lui Meghan”. Cu excepțiile previzibile, între care The Guardian, echivalentul de peste Ocean al lui The New York Times în materie de aliniere ideologică la progresism și, bineînțeles, BBC, ai cărei corespondenți pentru Casa Regală, scrie Charles Moore în Telegraph, „par să respecte o tradiție în care persoana în cauză antipatizează monarhia și știe puține lucruri despre ea”. În acest context, previzibil, analiza BBC conchidea că „Palatul Regal este un loc oribil” și că „s-a dovedit că nimic nu s-a schimbat de la moartea prințesei Diana de acum 40 de ani”. În afară de eroarea cu 40 de ani (prințesa Diana a murit acum 24 de ani), faptul că familia regală a acceptat fără probleme o americană divorțată, de rasă mixtă, i-a organizat o nuntă fastuoasă de 40 milioane $, i-a dat statutul de prințesă, făcând peste noapte dintr-o actriță relativ obscură de la Hollywood o celebritate mondială, nu contrazice oare această categorică concluzie a postului public britanic? Și că e posibil ca pentru tensiunile în relația cu Palatul, dacă ele au existat, să nu fi avut o parte de vină și noua prințesă? Oricum, această părere categoric critică despre Coroană nu pare să fie totuși împărtășită de opinia publică din Marea Britanie. Un sondaj YouGov post-interviu releva că percepția pozitivă despre Harry s-a prăbuși literalmente, cu 15 puncte procentuale, față de cea de la începutul lunii martie, ajungînd să fie pentru prima oară negativă. Iar în ceea ce o privește pe Meghan, doar 3 din 10 britanici au o părere pozitivă despre ea. În timp ce percepția pozitivă față de regină, William și Kate se menține la cote înalte. Doar prințul Charles face notă discordantă.
În acest punct, o bună întrebare este dacă după aceste noi informații, ITV, canalul care a difuzat interviul în Marea Britanie, l-ar mai fi concediat pe Piers Morgan, popularul moderator al show-ului „Good Morning Britain”. Vina acestuia a fost aceea că în comentariile post-interviu a spus că „nu crede o iotă în acuzele lansate de celebrul cuplu la adresa familiei regale” și a refuzat să-și ceară scuze atunci când Carolyn McCall, CEO ITV, i-a cerut asta. Rezultatul a fost nu doar că a doua zi emisiunea a pierdut 300 de mii de telespectatori, ci și faptul că au apărut numeroase critici care au văzut în acest gest un îngrijorător atac la adresa libertății presei, inclusiv din partea multora care sunt departe de a fi admiratori ai lui Piers Morgan. Critici care s-au amplificat după ce s-a aflat că decizia a fost luată la presiunea prințesei Meghan. S-a ajuns astfel în situația paradoxală în care orice încercare de a te apăra de acuzații de rasism, bigotism, etc.,, lansate de o persoană ca prințesa Meghan la adresa întregii mass-media dintr-o țară, să fie automat calificată drept o adevărată blasfemie și ca o fostă starletă americană să aibă o influență mai mare în spațiul public decât Coroana Britanică și care în ochii elitelor progresiste este văzută drept expresia simbolică a „privilegiului albilor”.
Asta îl face pe Traian Ungureanu să spună că scandalul Meghan vs Coroană, pe care îl descrie drept un„eveniment teologic”, demonstrează forța cultului antirasist care a „inaugurat deja, rapid și util: dogmatismul, cenzura și eliminarea extrajudiciară a necredincioșilor”. Neo-McCarthyism-ul se răspândește mai repede decât coronavirusul, se scria într-un articol apărut cu un an în urmă în The National Interest cu trimitere la dorința stângii radicale progresiste de a dicta tot ceea ce este și ceea ce nu este permis în privința libertății de expresie. O aserțiune greu de contrazis. Pe ambele maluri ale Atlanticului.
