România în campanie electorală

Cum arată România în campanie electorală? Mult circ, aluzii cu tentă sexuală şi multă mojicie. „Cine votează cu Băsescu? ...alcoolicii, ţiganii, prostituatele, probabil, deşi mă îndoiesc că prostituatele vor vota cu Băsescu, având în vedere cum arată.“ Am citat din Ludovic Orban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şeful campaniei prezidenţiale a candidatului PNL, a cărui bătălie electorală se duce sub deviza „România bunului simţ“. Îl completează, în acelaşi registru, primarul PSD al Constanţei, bine cunoscutul Radu Mazăre: „Băsescu a făcut treabă?... Nu... Hai să-i dăm un şut în fund!“. Ca să întregim tabloul, mojicia se împleteşte cu iresponsabilitatea. Liderul sindical Dumitru Costin se lăuda public cu faptul că a cerut misiunii mixte FMI – Banca Mondială - Comisia Europeană „să nu acorde a treia tranşă pentru că trebuie să dăm o lecţie politicienilor că România este în criză politică“. Într-adevăr, aşa cum era de altfel de aşteptat, a treia tranşă din împrumut va fi amânată, dar nu atât din cauza crizei politice în sine, ci pentru că, în acest context, nu pot fi îndeplinite obiective de natură legislativă asumate în Acord, obiective de altfel contestate vehement chiar de către sindicate.

Dacă dăm însă deoparte retorica anti-Băsescu, nu rămâne mare lucru din ceea ce ar trebui să fie mesajul contracandidaţilor actualului şef al statului. Mircea Geoană scoate de la naftalină un slogan cu care Ion Iliescu a câştigat alegerile din 1992, „Un preşedinte pentru liniştea noastră“, în timp ce Crin Antonescu a lansat Manifestul bunului simţ, demers la fel de vag şi lipsit de substanţă ca „Vrem pace în lume“. Am putea desigur blama mediatica gălăgie care obturează celelalte mesaje, împingând invariabil orice discuţie în fundătura faliei politice primitive pro şi anti-Băsescu. Problema e că nu descoperim mare lucru în plus, chiar dacă, cu bunăvoinţă şi răbdare, încercăm să identificăm ideile fanion ale celor doi actori politici.

De pildă, de pe website-ul lui Crin Antonescu aflăm că el militează pentru îngheţarea preţurilor la utilităţi, pentru TVA redus la alimente şi pentru taxe mai mici. Putem avea păreri bune sau proaste despre astfel de propuneri, le putem crede sau nu, dar asta nu e neapărat marea problemă. Pot face eventual parte dintr-un program de guvernare, dar nu au nicio legătură cu job description-ul funcţiei de preşedinte. În rest, cu puţine excepţii, ne lovim de o sumă de banalităţi de genul „transformarea statului birocratic, clientelar, costisitor şi ineficient într-un stat suplu, eficient şi drept, prin descentralizare, debirocratizare şi dereglementare“. Între puţinele idei de substanţă ale liderului liberal e aceea că el este adeptul unei Europe integrate politic, de tip federal, ceea ce înseamnă un transfer masiv de autoritate de la nivelul naţional către Bruxelles. Un model promovat în principal de birocraţia comunitară şi o parte dintre elitele politice de pe continent, care nu stârneşte neapărat aplauze în multe locuri din UE însă, iată o temă reală care ar meria discutată. Pe care însă candidatul liberal evită să o abordeze pentru că o consideră fie contraproductivă, fie indigestă în plan electoral.

De partea cealaltă, indiferent dacă ne place sau nu Traian Băsescu, dacă credem că este potrivit sau nu ca şef al statului, dacă ne îndoim sau nu de buna lui credinţă sau de capacitatea sa de a-şi promova ideile, avem măcar câteva teme cu care este asociat. Teme care, cu siguranţă, merită discutate, în loc de a pedala pe piste evident false, precum pericolul instaurării dictaturii în România. Prima e, cu siguranţă, modificarea Constituţiei, un subiect despre care se discută doar teoretic de multă vreme, fără a se face însă niciun pas concret. Ca lideri de partid, atât Mircea Geoană, cât şi Crin Antonescu au amândoi capacitatea de a pune în mişcare în parlament mecanismele care să iniţieze un astfel de proces. De aceea, ei ar trebui să ne spună dacă ne trebuie sau nu o nouă Constituţie care să rezolve numeroasele disfuncţionalităţi care, între altele, au conferit Curţii Constituţionale o influenţă disproporţionată.

Prin declanşarea referendumului privind parlamentul unicameral, preşedintele încearcă să forţeze exact un astfel de proces. Din păcate, de partea cealaltă nu am auzit niciun punct de vedere tranşant, asumat, privind o chestiune, evident, de mare interes public.

În al doilea rând, l-am tot auzit pe preşedinte – unii spun că e marota sa – vorbind despre mogulii care, pentru a scăpa de obstacolul Băsescu care îi încurcă în atingerea unor obiective majore de afaceri, au montat ample campanii de dezinformare la adresa sa, prin intermediul structurilor mass-media pe care le deţin. E foarte probabil ca principalii contracandidaţi ai preşedintelui în funcţie să considere că atacurile la adresa acestuia sunt, din contra, justificate. Că e vorba de informare corectă, nu de dezinformare. Dar asta nu înseamnă că ei nu ar trebui să-şi exprime public poziţia faţă de o realitate care, până una, alta, singularizează România în peisajul european. Controlul unei părţi semnificative a mass-media de către câţiva oameni de afaceri influenţi, cu agendă politică explicită şi cu mari interese în domenii de afaceri care nu au nicio legătură cu presa, ne readuce în minte situaţia din perioada Elţîn, când oameni precum Gusinski sau Berezovski controlau agenda publică din Rusia prin canalele media influente pe care le deţineau. E o realitate tipic românească, pe care nu o întâlnim în altă parte – nici în Polonia, nici în Cehia sau Ungaria, nici măcar în Bulgaria –, un subiect sensibil, dar mai mult decât legitim, faţă de care un viitor şef de stat trebuie să ia poziţie, într-un fel sau altul.

O platformă anti-Băsescu poate fi validă doar în măsura în care cei care o promovează vor găsi de cuviinţă să o umple de substanţă. A spune că vei readuce liniştea pe eşichierul politic autohton nu e în sine o virtute. Cel mai cenuşiu şi mai păgubos mandat din punctul de vedere al reformelor din perioada postdecembristă a fost guvernarea Văcăroiu, în care am avut linişte din belşug. În condiţiile în care, în ultimii ani, am asistat la consolidarea unui proces de feudalizare politică a ţării, în care grupuri de interese cu susţinere transpartinică fac legea la nivel local şi controlează în bună măsură şi deciziile luate de principalele partide la nivel central, oricine va dori să impună reforme instituţionale autentice se va lovi de o puternică rezistenţă şi va crea inevitabil mult zgomot în spaţiul public. Cine crede altceva fie se păcăleşte singur, fie păcăleşte electoratul. //