De același autor
2017 marchează o premieră: pentru întâia oară, numărul miliardarilor din Asia l-a depășit pe cel din Statele Unite, în principal prin contribuția Chinei, din care provin mai mult de jumătate din totalul de 637. Contradicția e doar una aparentă. Titulatura de „socialism cu caracteristici chinezești“ este doar un alt nume pentru o economie capitalistă în care statul, condus de un partid unic, deține rolul dominant. O economie cu enorme decalaje între săraci și bogați. Este unul dintre motivele pentru care analiștii occidentali vorbesc, pe de o parte, de faptul că actualul curs este nesustenabil din cauza acumulării unor enorme credite neperformante, iar pe de alta, că este inevitabilă o reformă în plan politic, prin abandonarea monopolului Partidului Comunist asupra puterii și adoptarea unui model de guvernare asemănător celui din Vest. Altfel, în opinia lor, regimul va ajunge la implozie din cauza tensiunilor din societate.
Fostul prim-ministru australian Kevin Rudd, un bun cunoscător al situației din China, spune însă că astfel de predicții sunt departe de realitate. De altfel, Xi
Proiectul OBOR |
---|
One Belt One Road este proiectul economic fanion al lui Xi Jinping. Anunţat în 2013, el vrea să refacă în varianta sa continentală vechiul „drum al mătăsii“. Reunind conducte, căi ferate şi drumuri, OBOR străbate Eurasia. Iar versiunea maritimă va lega China de India, Africa şi Europa.
|
Jinping, considerat a fi cel mai puternic lider de la Mao încoace, a ținut să respingă categoric orice sugestie că țara sa va importa vreodată un model politic din afară. „Democrația socialistă din China este cea mai largă, cea mai adevărată și mai eficientă formă de democrație în stare să servească interesele fundamentale ale poporului.“ În plus, cei care prevăd că tensiunile sociale sunt inevitabile într-un sistem autoritar confruntat cu o clasă mijlocie prosperă în expansiune ignoră diferențele fundamentale dintre China și Occident, atunci când e vorba de acceptarea autorității. Acest aspect se vede cel mai bine la Hong Kong, atunci când compari mentalitatea unui locuitor nativ de acolo, produsul unei lungi influențe britanice, și cea a unui chinez din „mainland“.
Ceea ce probabil îl face pe Xi să spună, din contra, că, din moment ce democrația occidentală se dovedește a fi „coruptă și ipocrită“, modelul chinezesc s-ar potrivi mai bine țărilor în curs de dezvoltare. Departe de a avea în vedere o liberalizare politică, Xi nu a făcut decât să strângă șurubul, întărind controlul partidului asupra societății în mai mare măsură decât predecesorii săi. Chris Patten, ultimul guvernator britanic al Hong Kongului, relatează că, după ce Xi a preluat puterea, Alexis de Tocqueville a devenit o lectură obligatorie pentru membrii activului de partid. Principalul motiv a fost analiza acestuia asupra situației din Franța înaintea revoluției din 1789 și mai ales concluzia că regimul monarhic a fost răsturnat într-o perioadă de creștere marcantă a prosperității, dar și a decalajelor din societate.
Pe de altă parte, el a fixat și o serie întreagă de obiective strategice care se întind din 2025, când China ar trebui să devină un lider mondial într-un număr de domenii tehnologice cheie, de la roboți și circuite integrate la inteligență artificală, până în 2050, când ar urma să exercite un rol global dominant. Inclusiv în fotbal. În 2014, Xi, care este un mare fan al acestui sport, a spus că până în 2050 China ar trebui să devină o forță în fotbalul mondial. Iar miliardarii autohtoni s-au conformat imediat. Au finanțat generos cluburi de fotbal și au început să construiască noi stadioane. Unii au cumpărat chiar echipe în Europa (de pildă Aston Villa, din Anglia, este proprietatea unui miliardar chinez).
China vs. Vest |
---|
La congresul PCC, Xi Jinping nu s-a rezumat doar la respingerea modelului democrației occidentale, ci pare să anunţe chiar o competiţie cu Vestul. El vede autocraţia meritocratică chineză ca o inspirație, un model de eficienţă în materie de guvernare pentru statele în curs de dezvoltare.
|
Întrebarea este dacă această abordare e sau nu sustenabilă și dacă Beijingul are dreptate atunci când spune că modelul său economic este superior celui occidental, bazat pe primatul forțelor pieței libere. Părerile diferă din acest punct de vedere. De pildă, istoricul Niall Fergusson îi ironizează, într-un articol din The Times, pe cei care se declară entuziasmați de Xi Jinping. „Dacă chinezii au noroc, el ar putea fi un absolutist luminat, ca Lee Kuan Yew în Singapore. În caz contrar, el ar putea fi doar un alt împărat al cărui vis este acela de a domina o cincime din umanitate. Iar în cel mai rău scenariu, deși destul de improbabil, ar putea fi un Mao 2.0.“
Există însă și alte puncte de vedere avizate, complet diferite. Adair Turner, un proeminent economist britanic, susține că Beijingul nu face decât să promoveze modelul de dezvoltare care a avut un mare succes în trecut în Japonia și Coreea de Sud, ignorând prescripțiile economice oferite de așa-numitul „consens Washington“. Dirijând preferențial resursele financiare către sectoarele și corporațiile, de stat sau private, considerate prioritare de către guvern, protejând piața internă în fața competiției externe și sprijinind „campioni“ naționali care să se impună agresiv pe plan global.