„Starea Uniunii“ americane în era Trump

Ultimele două discursuri majore ale lui Do­nald Trump au transmis semnale con­si­de­rate în general pozitive. La Davos el a pro­iectat imaginea unei Americi care nu este nici izolaționistă, nici pro­tecționistă, ci doar dori­toa­re să regleze distorsiunile existente în peisajul comer­cial global, utilizând sin­tag­ma standard „fair trade“, așa cum face de obicei atunci când atinge acest su­biect. Abia întors de la Da­vos, președintele american a mers în Congres pentru a susține, preț de 80 minute, primul său discurs despre „Starea Uni­u­nii“. Trei sferturi dintre americanii care l-au urmărit la televiziune au rămas cu im­presii favorabile. Ceea ce nu e puțin lucru într-o țară atât de polarizată politic.

Bineînțeles, Trump nu s-a putut stăpâni să decreteze imediat că a fost cea mai ma­re audiență TV din istorie, deși statisticile îl contrazic. Bill Clinton, Barack Obama și George W. Bush au avut toți în trecut au­diențe mai mari. Însă lumea s-a obișnuit deja cu nevoia obsesivă a președintelui de a prezenta tot ceea ce face drept ceva mă­reț, nemaipomenit, incredibil, așa că asta a fost departe de a fi o surpriză.

Declarativ, Trump a făcut o pledoarie pen­tru un efort comun, dincolo de diviziunile politice, pentru edificarea unei „noi ere americane“ și s-a declarat ulterior deza­mă­git de maniera în care au reacționat de­mocrații prezenți, care s-au abținut os­ten­tativ să se alăture aplauzelor care au mar­cat discursul. Tranșeele săpate adânc încă din perioada Obama se dovedesc obstacole greu de surmontat. Și, oricum, dincolo de impresia transmisă de mass-media, dis­cur­sul nu a fost în realitate unul bipartizan, crede istoricul Niall Ferguson, ci doar a ur­mărit să-i pună în difi­cul­tate pe democrați.

Ambele intervenții au fost discursuri de teleprompter, pregătite de o echipă din ad­ministrație. De pildă, cel de la Davos a fost redactat sub bagheta lui Gary Cohn, principalul consilier eco­no­mic de la Casa Albă. Însă pro­blema e că ideile trans­mise în astfel de ocazii și cele exprimate nemijlocit de președinte, mai ales prin postările sale pe Twitter, di­feră considerabil. Deși firul roșu al Stra­tegiei de Securitate Națională este com­petiția geopolitică dintre SUA, China și Rusia, pentru el marile probleme sunt mai degrabă imigrația și terorismul islamic. Fie președintele nu realizează, decât în mi­că măsură, impactul mutațiilor geopolitice pe plan internațional și al provocărilor cu care se confruntă SUA, fie alege deliberat să vorbească doar despre teme de interes pen­tru baza sa electorală. Aceste semnale con­tradictorii provoacă însă multă con­fu­zie în exterior, mai ales în rândul aliaților, care nu știu care sunt cu adevărat prio­ri­tățile și poziționările Washingtonului.

În fapt, discursul despre „Starea Uni­u­nii“, deși a fost unul dintre cele mai lungi din ultimele decenii, axat primordial de agenda internă, a alocat foarte puțin spa­țiu chestiunilor externe. Președintele a fă­cut de acum obișnuita trimitere generală la acordurile comerciale „rele“ care tre­bu­ie „reparate“, dar nu a oferit niciun fel de detalii privind maniera în care va pro­ceda în mod concret în condițiile în care UE, Japonia, America Latină și țările din Asia negociază intens diferite acorduri mul­tilaterale. Despre NATO nu s-a spus nimic, iar despre alianțe doar că „în timp ce ne întărim prieteniile pe plan mon­dial, clarificăm și cine ne sunt adver­sa­rii“. O apreciere generică care, luând în cal­cul unele afirmații anterioare, ridică sem­ne de întrebare referitoare la relațiile cu Europa.

Pe de altă parte, s-a făcut doar o trimitere pa­sageră la Rusia și China și asta doar în­tr-o înșiruire, alături de regimurile cri­mi­nale și grupurile teroriste, considerate toa­te provocări la adresa intereselor SUA. Trump s-a ocupat pe larg doar de Co­reea de Nord și de Iran. A pomenit pro­testele din ultima țară, dar nu a suflat o vorbă despre cele recente din Rusia și, evident, nici despre amestecul Moscovei în ale­ge­ri­le americane. Apoi, dacă pentru lideri ca Emmanuel Macron, Vladimir Pu­tin sau Xi Jin­ping ultimele evoluții teh­no­logice, pre­cum cele din domeniul In­te­li­genței Ar­ti­fi­ciale constituie o preocupare majoră da­to­rită impactului lor în societate sau în plan militar, astfel de subiecte și, în general, re­feririle la ce vor face SUA pen­tru a rămâne un lider în aceste domenii au lipsit cu desăvârșire din discursul lui Trump.

Absența referirilor la provocările mo­men­tului, în deplin contrast cu atenția acor­dată acestora de către Putin sau Xi Jin­ping, nu este un accident. Un exemplu es­te chiar maniera în care Administrația Trump tratează Departamentul de Stat. Figuri marcante din Congres, din ambele tabere, se declară îngrijorate de criza din interiorul acestuia, pe fondul unor plecări masive și al existenței unor numeroase po­ziții cheie neocupate (21 de subsecretari de stat și aproape 50 de ambasadori). In­cer­titudinile legate de maniera în care Ame­rica se va raporta la alianțe, în gene­ral la actuala ordine internațională sunt departe de a se fi risipit după Davos și dis­cursul despre „Starea Uniunii“.