Strategii politice marca Arthur Finkelstein pe piata romaneasca

Termenul de "strateg politic" a fost inventat in Statele Unite, ca parte a unui proces aproape natural prin care tehnici de analiza si cercetare sociologica si de ma­nipulare mediatica utilizate in marketingul comercial au fost transferate in zona campaniilor electorale, care, mai ales cele prezidentiale, au ajuns sa inghita sume de ordinul sutelor de milioane de dolari. Insa de o bucata de vreme, strategii electorali de peste Ocean au inceput sa fie angajati si de clienti din Europa sau din America de Sud, in speranta ca tehnicile de marketing politic care au dat rezultate in America ar putea fi exportate cu succes si in alte tari, din Bolivia pana in Marea Britanie. Ca sa nu mai vorbim de Israel, unde anul trecut Ehud Olmert a fost singurul prim-ministru, de la mijlocul anilor 1970 incoace, care nu a apelat in campania electorala la serviciile unor strategi americani. Exemplul emblematic, dupa care s-a facut si un film, este insa cel al alegerilor prezidentiale din Rusia, din 1996. Atunci, Boris Eltin a reusit cu ajutorul unor consultanti americani, incurajati si sprijiniti neoficial de Casa Alba, sa castige pe ultima suta de metri o cursa electorala ce parea definitiv compromisa in fata contracandidatului sau comunist.

 Promotorii exportului acestui gen de servicii vorbesc despre beneficiile aduse de "modernizarea" tehnicilor de campanie, despre maniera sofisticata de interpretare a datelor sociologice si de exploatare a canalelor media. Detractorii scot in evidenta altceva: cinismul utilizarii unor metode care nu fac decat sa deturneze activitatea po­litica de la rosturile ei fundamentale. Acesta este si mo­­tivul pentru care, chiar si in Israel, unde America se bu­cura de un inalt grad de simpatie, prezenta masiva a con­­sultantilor de peste Ocean in staffurile de campanie ale principalelor formatiuni politice a starnit reactii prepon­derent negative in presa. De altfel, indiferent de prove­nien­ta acestora, ideea utilizarii unor asa-numiti  spin doctors, autohtoni sau de import, nu este in general popu­­lara nicaieri. In Marea Britanie a fost o dezbatere in­­cinsa pe acest subiect, mai ales dupa ce a izbucnit un scandal in care a fost implicat Alistair Campbell, fostul sfa­tuitor politic al lui Tony Blair.

 Evident, consultantii profesionisti resping atfel de critici, considerandu-le nefondate. In teorie, daca ar fi sa ne luam dupa Liov Chorev, fostul sef de campanie al pre­mierului Olmert si al partidului sau, Kadima, ei nu fac decat sa incerce ca prin cercetare sa inteleaga trei chestiuni fundamentale: ce crede electoratul, ce crede candidatul si cum sa conecteze candidatul cu electoratul. O descriere cat se poate de pasnica si de neutra. In prac­tica, lucrurile arata insa oarecum altfel. Predominante sunt campaniile destructive, menite sa-i compromita iremedibil pe contracandidati. Din acest punct de vedere, Arthur Finkelstein, angajat recent de echipa lui Calin Popescu Tariceanu, este considerat in America un adevarat  "arhitect al strategiilor negative". Metoda sa preferata este aceea de a se focaliza pe constructia unui mesaj negativ dominant, menit sa discrediteze adversarul politic, mesaj care este apoi transmis pana la sa­tietate catre alegatori.

 Arthur Finkelstein e un personaj pe cat de cunoscut, pe atat de controversat. Este renumit pentru o serie de suc­cese rasunatoare obtinute in alegeri din Statele Unite si Israel, in beneficiul unor politicieni de prim rang ca Richard Nixon, Ronald Reagan, Bob Dole sau Ariel Sharon. Desi homosexual declarat - in decembrie 2004 s-a casatorit chiar cu partenerul sau de o viata -, el este un republican cu vechi state de serviciu si nu s-a sfiit sa se implice in campanii menite sa-i mobilizeze pe opo­nentii casatoriilor intre persoane de acelasi sex in favoarea partidului sau. Tema pe care Bill Clinton l-a atacat public cu un an in urma, iritat de faptul ca Finkel­stein se implica la acea vreme in formarea unui comitet care, sub deviza "Stop her now", isi propunea sa o compromita pe sotia sa, Hillary Clinton, impiedicand astfel realegerea acesteia ca senator de New York si implicit impli­ca­rea ei ulterioara in cursa pentru alegerile prezidentiale din 2008.

 Despre Arthur Finkelstein se spune ca, intr-un comentariu pe marginea alegerilor din 2003 din Israel, ar fi opinat ca,  "atunci cand oamenii sunt pusi in situatia de a alege intre corupti si prosti, ei ii vor alege pe corupti". Asta explica intr-un fel de ce a optat pentru el Calin Popescu Tariceanu. Pentru ca premierul si apro­piatii sai cred ca batalia politica din Romania va fi din nou centrata pe coruptie, la fel ca in 2004, in principal pentru ca acolo vrea Traian Basescu sa impinga dezbate­rea. Alegerea ne mai spune si altceva. Dupa cum si con­sta­tam de o vreme incoace, presedintele trebuie sa se astepte la o fulminanta campanie negativa, murdara chiar, menita sa-l discrediteze si sa-i erodeze sprijinul popu­­lar. Mai ales in perioada premergatoare dinaintea re­ferendumului care va fi organizat dupa probabila sa sus­pendare din functie, in urma votului din parlament.

Dar va fi alegerea consultantului american una castigatoare pentru destinul politic al primului ministru si al partidului sau? E inca greu de spus. Pe de o parte, o echipa de profesionisti de clasa, ca aceea a strategului ame­rican, stie sa puna intrebarile potrivite pentru a extrage din sondajele de opinie maximum de informatii pen­tru a intelege ce vor alegatorii, ce ii sperie si cum li se poate capta atentia. Dupa cum stie si sa construias­ca mesaje negative simple si de mare impact. Pe de alta parte insa, nu intotdeauna strategiile negative puse la punct de Arthur Finkelstein au avut succes. Au fost cazuri in care atacurile sale excesiv de agresive nu au fa­cut decat sa-i mobilizeze pe sprijinitorii adversarilor sai. Ceea ce nu ar fi deloc exclus sa se intample si in situatia de la noi. Victimizarea lui Traian Basescu pare sa fi devenit deja contraproductiva. In acest context, dezvaluirile incendiare pregatite foarte probabil impotriva prese­din­telui de echipa de la Palatul Victoria risca sa aiba efecte minimale. Cu atat mai mult cu cat in avanposturile cam­paniei negative se afla Dan Voiculescu, unul dintre cele mai compromise si mai dispretuite personaje de pe scena politica autohtona.

 In al doilea rand, desi tema coruptiei ramane in prim-planul dezbaterii publice, lucrurile arata mult mai nuantat ca in 2004. Cheia de lectura este acum alta. Coruptia nu mai e identificata primordial cu un partid, cum era PSD, ci e asociata acum cu coagularea unor structuri oli­garhice transpartinice formate din cercuri de afaceri, po­liticieni si mass-media. Si, in mod legitim sau nu, o per­ceptie larg raspandita e aceea ca polii in jurul carora gra­viteaza aceasta oligrahie sunt chiar primul ministru si PNL. Solutia? Alegatorii nu stiu, bineinteles, reteta cas­ti­gatoare, desi cred, de exemplu, ca votul uninominal ar fi un pas in directia buna, insa mai toata lumea simte difuz ca e nevoie de o reforma de profunzime a clasei po­litice. Or, ambele teme ( batalia impotriva oligarhiei si reforma clasei politice) au fost introduse in spatiul pu­blic de Traian Basescu, asa ca tot el este cel ale carui me­saje pe aceste subiecte sunt percepute drept credibile de catre opinia publica. Sigur, in principiu, o campanie negativa agresiva indreptata impotriva sa il poate eroda, dar va fi greu de orchestrat una eficienta intr-un peisaj mass-media care are la randul sau mari probleme de credibilitate.

 Pe ansamblu, introducerea in batalia politica de la noi a unor metode de tip Arthur Filkenstein, cu tehnicile sale moderne si profesioniste de desfiintare a adversarilor, nu e deloc un semn bun. Vom asista la largirea rup­­turii dintre societate si clasa politica, va fi incurajat ci­nismul pe scara larga si dezinteresul fata de consolida­rea institutiilor statului, intr-o perioada in care acest proces ar trebui sa fie unul prioritar. Dar asta este. Fenomenul de industrializare a politicii, in care stapanirea tehnicilor de comunicare prevaleaza in dauna substantei, responsabil in buna masura si pentru criza generalizata pe care o acuza si  establishmentul politic occidental, ne afecteaza, iata, si pe noi. Din acest punct de vedere, stam bine la capitolul modernizare.