Tot frontul NATO de Sud-Est este prăbușit

Liderii de pe continent par puțin pregătiți să gestioneze consecințele unei posibile schimbări radicale de poziție la Washington în chestiuni esențiale care țin de politica externă și de securitate a Americii.

Alexandru Lazescu 15.11.2016

De același autor

 

Într-unul dintre articolele care analizează impactul victoriei lui Donald Trump, săp­tămânalul The Economist, este de părere că „America nu a votat atât pentru o schim­bare a partidului la pu­te­re, cât pentru o schim­bare de regim“. O remarcă fă­cu­tă la BBC în suita de analize postelectorale, ace­ea că „avem un președinte ame­ri­can care e mai aproa­pe de Putin decât de NATO“, scoate în evidență unul din­tre elementele im­portante care par să con­fir­me acest tip de ipoteze ra­di­cale. Acest sentiment există, de altfel, și în Europa. Liderii de pe continent par pu­țin pregătiți să gestioneze consecințele unei posibile schim­bări radicale de poziție la Washing­ton în chestiuni esențiale care țin de po­li­ti­ca externă și de securitate a Americii.

 

Una dintre puținele luări de poziție la ni­vel înalt care exprimă în mod real starea de spirit de pe continent este cea a lui Jean-Claude Juncker, care a avertizat că alegerea lui Trump riscă să pună în dis­cuție legăturile UE cu Statele Unite de o manieră „fundamentală și structurală“. Însă până și exponenții curentului antia­me­rican de pe continent, mai ales din Fran­ța și Germania, par debusolați acum, când se văd confruntați cu perspectiva foarte reală a unei replieri semnificative a Americii din aranjamentul de securitate din Europa. Pentru că, mai ales după Brexit, europenii sunt conștienți că se află într-o poziție extrem de dezavantajoasă în a negocia o nouă formulă de securitate cu o Rusie agresivă, determinată, care obține victorie după victorie în implementarea agendei sale de demantelare a statu-quo-ului geopolitic instituit după 1989, în co­ordonatele unei Pax Americana. După ce a blocat Ucraina prin in­sur­gența din re­giu­nea Donbas și a anexat Cri­me­ea, după ce a revenit în for­ță ca un actor major în Ori­entul Mij­lociu, mar­gi­na­li­zând Ame­rica lui Obama, ia­tă că Ru­sia a obținut încă do­uă vic­torii de etapă im­por­tante, prin recâștigarea unor po­zi­ții de influență pri­­vi­le­giate după alegerile din Re­pu­bli­ca Moldova și din Bul­garia, în dauna Oc­cidentului.

 

Ne aflăm astăzi în situația în care, practic, tot frontul NATO de Sud-Est este prăbușit. Există doar în plan teoretic, cu guverne cu simpatii declarat pro-rusești la Sofia, la Budapesta, la Bratislava, și cu o Turcie care se îndepărtează tot mai mult de „aliații din Europa“, în timp ce se apropie de Rusia. E drept că Erdoğan a salutat victoria lui Trump, dar a făcut-o probabil pentru că vede în asta un semnal al unei retrageri și mai accentuate a Americii din spațiul său de interes, Orientul Mijlociu și Balcanii. Cert este că, în general, viitorul NATO este în acest moment departe de a fi unul asigurat, în condițiile în care chiar Trump a declarat în campanie că i se pare o organizație „depășită“, în timp ce Mi­chael Flynn, posibil consilier pe securitate națională, nu consideră existența sa o ne­cesitate absolută, iar Newt Gingrich, un po­tențial secretar de stat, declara relativ recent că nu vede de ce ar trebui activat Art. 5 din tratatul Alianței, dacă Estonia (pe care a descris-o drept „un fel de su­b­ur­bie a Sankt Petersburgului“) ar fi ata­cată de Rusia.

 

Este interesant de semnalat faptul că prin­tre cei care au salutat victoria lui Trump au fost Adrian Năstase și Ion Iliescu. Mo­tivul este simplu. Ei speră, cu îndreptățire, că epoca în care America a fost campionul global al unor valori definitorii pentru democrația liberală a luat sfârșit. Și Trump a fost destul de explicit din acest punct de vedere. Ceea ce înseamnă că e foarte pu­țin probabil ca Washingtonul, prin am­basada de la București, să se mai pronunțe de acum înainte în chestiuni interne le­ga­te de lupta anticorupție sau de stat de drept. Iar aceasta este doar una dintre con­secințe. Cealaltă este însuși viitorul statut al Europei de Est, care tinde să devină din nou incert. Cu o Europă măcinată de crize și complet descoperită în plan militar în ab­sența umbrelei de securitate a SUA, cu o Americă care se declară tot mai puțin in­teresată de regiuni pe care nu le consideră relevante din perspectiva interesului său național și cu o Rusie hotărâtă să-și refacă trecuta sa sferă de influență, nimic nu mai este bătut în cuie.

 

În America, practic, centrul politic s-a pră­bușit. Avem un clivaj major între un seg­ment radicalizat de dreapta și unul progresist care, după înfrângerea lui Hilla­ry Clinton, se va deplasa sensibil spre stân­ga, în direcția Sanders. Or, asta înseamnă, în bună măsură, și dispariția consensului bipartizan care a marcat întreaga politică externă americană în perioada postbelică. Pentru că, paradoxal, deși cele două ta­be­re se află pe poziții ireconciliabile din mul­te puncte de vedere, pe această direcție există un consens: abandonarea viziunii de până acum, ai cărei piloni sunt un spa­țiu global de comerț și sistemul de alianțe din Europa și Asia, în planul securității. Ceea ce va duce probabil la repoziționări geo­politice majore, mai ales în cazul unor regiuni de interfață a unor interese stra­tegice, precum Europa de Est.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22