De același autor
Lipsa de substanţă şi de charismă, iată, în mod paradoxal, atuurile unui candidat extrem de dezirabil pentru un spectru destul de larg de politicieni, grupuri de afaceri şi alegători deranjaţi de modelul de preşedinţie, agitat şi intruziv, promovat de Traian Băsescu.
După înfrângerea umilitoare în faţa lui Traian Băsescu la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei din 2004, Mircea Geoană era considerat de mulţi un personaj politic expirat. Cu toate acestea, sfidând principiile de bază ale gravitaţiei politice, după mai puţin de un an el devenea preşedintele PSD, într-o competiţie internă în care îl învingea pe Ion Iliescu, fondatorul partidului. L-au sprijinit, atunci, atât cei care vedeau în el un vârf de lance al reformării PSD, precum membrii aşa-numitului „grup de la Cluj“, cât şi o masă eterogenă dar consistentă din punct de vedere numeric, coagulată în jurul liderilor din teritoriu, celebrii „baroni locali“, care doreau să se elibereze de disconfortul şi apăsarea unui regim cu un „centru“ puternic şi autoritar, impus de tandemul Iliescu–Năstase. Foarte repede, iluziile iniţiale nutrite de Ioan Rus, Vasile Dâncu, Vasile Puşcaş et co. aveau să se spulbere. Departe de a deveni promotorul reformei în PSD, Mircea Geoană a ales să se poziţioneze drept un lider de compromis acceptabil pentru principalele grupări din partid aflate în competiţie. O strategie câştigătoare într-un context în care niciuna dintre tabere nu avea forţa necesară să se impună în faţa celeilalte. Care a funcţionat şi în timpul confruntării ulterioare cu Sorin Oprescu, un candidat evident mai charismatic, la congresul PSD din decembrie 2006.
Formula de succes utilizată de Mircea Geoană până acum are la bază regula: deranjează cât mai puţin. Ea se potriveşte perfect modelului de guvernare internă de partid de tip feudal impus de „seniori politici“ ca Marian Vanghelie, Radu Mazăre, Liviu Dragnea sau Marian Oprişan, care doresc ca centrul să le recunoască autoritatea absolută în teritoriile pe care le au în gestiune. Această observaţie e esenţială, dacă vrem să înţelegem ce fel de preşedinte ar putea fi Mircea Geoană şi care este principalul său atu politic. Un atu care nu trebuie nicidecum subestimat într-un context politic în care asistăm la o coagulare de forţe impresionantă împotriva lui Traian Băsescu atât în plan politic, cât şi în zonele influente din mass-media şi afaceri. Asta face ca un personaj şters, fără ambiţii, fără charismă, fără o agendă clară, toate „calităţi“ probate din plin în perioada de când se află în fruntea PSD, să devină în actualul context politic un candidat redutabil. Cu Mircea Geoană la Cotroceni s-ar reveni la o perioadă de „linişte“, după care par să tânjească mulţi. Sloganul „un preşedinte pentru liniştea noastră“ cu care Ion Iliescu a câştigat alegerile din 1992, pare să redevină, iată, extrem de actual în 2009. Aşa că, paradoxal, tocmai lipsa unor calităţi remarcabile ale candidatului Mircea Geoană fac din el un potenţial preşedinte cât se poate de confortabil.
Ceea ce nu înseamnă însă deloc că liderul PSD nu are şi probleme. Analiza PD-L, care în mod evident aştepta de mai multă vreme un pas greşit al social-democraţilor pentru a se decupla de aceştia la guvernare, se bazează tocmai pe considerentul că, în actualul context electoral golit total de teme emoţionale (precum corupţia generalizată şi absorbţia statului de către PSD în 2004), resursele sunt decisive. Dacă şi participarea la vot va fi scăzută şi vom avea din nou o prezenţă semnificativ mai ridicată în mediul rural în raport cu cel urban, atunci vor fi decisivi alţi factori: capacitatea de mobilizare şi motivare a activului de partid şi resursele pe care doar pârghiile guvernamentale le pot oferi.
Iar la aceste capitole trebuie spus că Mircea Geoană nu stă bine deloc după ieşirea PSD de la guvernare. E greu să pleci la război cu un activ iritat şi demoralizat de eliminarea din structurile administraţiei de stat. Iar intrarea lui Sorin Oprescu în cursa prezidenţială nu face decât să tulbure apele interne şi mai mult, alimentând speculaţiile privind sprijinul acordat acestuia din urmă în culise de Ion Iliescu, amplificate de decizia unui vechi şi redutabil cadrist PCR ca Octav Cozmâncă de a sprijini campania actualului primar general al Capitalei la prezidenţiale. Ceea ce erodează în chip major credibilitatea şi autoritatea lui Mircea Geoană în interiorul propriului său partid. //
