De același autor
Tot mai multi dintre liderii europeni se întreaba daca nu este necesara o revizuire a conceptului de “Europa în doua viteze” sau daca actualul context european nu impune de la sine o redefinire a termenului. Nu este atat de util pentru noi sa analizam modul în care se amplifica în interiorul Uniunii Europene, si nu numai, vechile clivaje dintre Vest si Est, dintre Europa Occidentala si Europa Estica postcomunista. Dar trebuie sa tinem cont de faptul ca eforturile resimtite de “vechea Europa” în primirea ultimelor 10 state, în mai 2004, au determinat reactii adverse tot mai vizibile legate de oportunitatea extinderii.
Introducerea unor clauze suplimentare (cum este cea a amanarii cu un an a aderarii Romaniei si Bulgariei) este un indicator clar ca Uniunea Europeana, chiar daca încearca sa-si mentina usile înca larg deschise noilor membri, va deveni din ce în ce mai exigenta cu noii veniti. Proiectul britanic de buget ridica acelasi tip de probleme. Perioadele de stagnare economica din Europa, cresterea nivelului de deficit bugetar, criza sistemelor de asistenta sociala reclama o modificare a prioritatilor de alocare a fondurilor bugetare. Nu este vorba atat despre ponderea fondurilor alocate, cat mai degraba despre ponderarea criteriilor de alocare a acestor fonduri catre noii si viitorii membri ai Uniunii Europene.
Problema trebuie privita si dintr-un alt unghi. Presedintia luxemburgheza reusise, în ciuda vocilor destul de sceptice, adoptarea proiectului unei Constitutii europene comune. Statele mai mici si noii veniti obtinusera o “cedare” de suveranitate din partea vechilor membri si principiul dublei majoritati devenea de sine statator. Purtata de data aceasta pe un teren mai sensibil, disputa pentru bugetul Uniunii reasaza statele membre la masa negocierilor legate de modul în care vor fi alocate resursele de putere (economice si de autoritate politica). Cum era si firesc, proiectul britanic de buget a invocat criteriul saraciei în modul de “calificare” a deciziilor politice adoptate de statele membre.
Calculele Londrei se bazeaza pe alocarea graduala a unor sume mai mici catre statele mai sarace, care ar permite deblocarea unor proiecte vitale pentru infrastructura si ar simplifica modalitatile de control al resurselor. Pentru prima data, Marea Britanie a propus o diminuare a rabatului la aproximativ 8 miliarde de euro în perioada 2007-2013, dar fara ca aceasta sa conditioneze o reexaminare a Politicii Agricole Comune (PAC), asa cum se convenise. In schimbul reducerii cheltuielilor pentru agricultura, premierul britanic a cerut o reducere a fondurilor structurale. Propunerea vine în ajutorul statelor mari finantatoare (care se vad scutite de contributii suplimentare la bugetul Uniunii), dar dezavantajeaza statele mai sarace, in special pe cele a caror economie se bazeaza pe dezvoltarea agricola si care au nevoie ca de aer de fonduri structurale. Mai mult, presedintia britanica a propus ca subventiile agricole destinate Romaniei si Bulgariei (care erau prevazute separat) sa fie incluse în PAC, ceea ce înseamna o reducere cu aproape 10% a sumelor alocate celor doua tari pentru fondurile structurale. Daca aceasta disputa s-ar fi soldat cu succes, Romania ar fi pierdut o consistenta asistenta financiara în perioada 2007-2013, adica exact în momentul în care ar fi avut mai multa nevoie pentru sustinerea proiectelor de modernizare rurala.
Ingrijorarea majora pe care trebuie sa ne-o starneasca propunerea britanica de buget este legata de precedentul periculos pe care îl creeaza. Iar presedintia austriaca, care o va succeda pe cea britanica în primavara anului viitor, nu va manifesta prea mult entuziasm pentru extindere.
Relatia dintre Romania si Uniunea Europeana trebuie privita în dublu sens. Pe de o parte, Romania trebuie sa-si dovedeasca seriozitatea în ceea ce priveste îndeplinirea angajamentelor de acquis comunitar. Asta înseamna în primul rand flexibilizarea si transparenta mecanismelor de absorbtie a fondurilor structurale si de dezvoltare regionala. In al doilea rand, presupune îndeplinirea angajamentelor din capitolul justitie si afaceri interne (JAI). Implementarea reformei justitiei si rezultatele concrete ce trebuie obtinute în lupta împotriva coruptiei pot fi considerate un indicator esential de control eficient al modului de alocare si implementare a fondurilor europene. In al treilea rand, este esentiala consolidarea aranjamentelor institutionale de contractare si derulare a unor proiecte de anvergura, cu o sustinere consistenta din partea Uniunii Europene. De partea cealalta, Uniunea Europeana trebuie sa-si (re)gaseasca echilibrul dintre viziunea unei Europe aflate în expansiune si instinctele statelor europene (îndeosebi ale marilor finantatoare: Marea Britanie, Franta, Germania, Austria) de a-si conserva suveranitatea nationala în interiorul unei structuri federative guvernate de principiile pietei comune. Mesajul esential al agendei de la Lisabona era tocmai apelul la compromis pe care statele europene dezvoltate trebuie sa fie dispuse sa-l faca în favoarea statelor europene în curs de dezvoltare, in scopul reducerii decalajelor economice si al consolidarii unei medii comunitare durabile si prospere.
O Romanie integrata în structurile europene va trebui sa fie o Romanie capabila sa-si negocieze puterea de decizie, dar aceasta legitimitate, pana la urma, a puterii de negociere nu va putea sa fie data decat de respectarea angajamentelor deja asumate. In politica de “parafare” a garantiilor (din partea Romaniei catre UE si a Uniunii catre Romania), este nevoie atat de coerenta politica si dialog, cat mai ales de o educare adecvata a responsabilitatilor pe care le au elitele în îndeplinirea obiectivelor.
