De același autor
Vicepremierul Vasile Dâncu se presupune că înţelege foarte bine că, oricât de competent ar fi un ministru, acest lucru nu îl absolvă automat de alte păcate. Cum ar fi, de exemplu, acela de a-şi fi plagiat doctoratul. Sună foarte prost atunci - să o numim încercare de deturnare a atenţiei opiniei publice - că apărarea lui Dâncu la o întrebare despre posibilul plagiat al ministrului Petre Tobă se reduce la eficienţa administrativă a acestuia din urmă. Vicepremierul se leapădă ca de Satana de problema „doctorilor“ din guvern: „Atunci când miniştrii se pun, nu sunt întrebaţi de doctorat, mulţi dintre colegii mei nu au doctorat“, mergând pe ideea că a avea un asemenea titlu nu e o condiţie pentru a ajunge ministru. Pare să uite însă că integritatea e.
Declaraţia vicepremierului Dâncu este neinspirată şi pentru că domnia sa este profesor universitar, conducător de doctorate şi, ceva mai nou, membru într-una dintre comisiile de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Adică exact organismul căruia, la propunerea colegului de la Educaţie, guvernul, deci şi Vasile Dâncu, i-a încredinţat misiunea de a-i recunoaşte şi pedepsi pe cei care au plagiat.
Suspiciunile legate de plagiatul ministrului Internelor, Petre Tobă - apărute la scurt timp după numirea sa în funcţie -, au crescut presiunea pe guvern să pună capăt acestui flagel. Aşteptările erau oricum mari. Miniştrii şi-au asumat, sub forma unor declaraţii scrise, inclusiv un set de criterii de integritate. Din iunie 2012, de la descoperirea plagiatului lui Victor Ponta şi de când instituţiile abilitate să se pronunţe asupra corectitudinii lucrărilor de doctorat au fost făcute harcea-parcea doar pentru a-l acoperi, au apărut alte zeci de cazuri din rândul demnitarilor, politicienilor şi magistraţilor.
După mai mult de trei luni, după ezitări şi schimbări de optică, ţinând cont şi de solicitările unor asociaţii (Ad Astra) sau grupuri de intelectuali de marcă şi universitari, ministrul Curaj lasă decizia privind stabilirea plagiatului pe umerii CNATDCU. Înseamnă că oricine, persoană fizică sau juridică, poate sesiza acest organism. După o procedură care durează maximum 65 de zile, incluzând aici şi posibilitatea de apel şi consultarea universităţii care a organizat studiile doctorale, CNATDCU trebuie să dea un verdict. Acesta devine obligatoriu pentru ministrul Educaţiei. El poate, la recomandarea Consiliului, retrage titlul de doctor şi calitatea de conducător de doctorat, acreditarea şcolii doctorale. O ordonanţă de urgenţă stabileşte că diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a titlului. Cu alte cuvinte, plagiatorii dovediţi nu vor trebui să returneze drepturile băneşti câştigate în mod fraudulos.
Marea hibă a soluţiei deja în vigoare e neîncrederea în arbitrul desemnat - CNATDCU. Componenţa acestuia este una discutabilă, aşa cum îi reproşează ministrului zeci de universitari care îi cer să-l demită. Cu ce argumente? Povestea începe în 2012 când, potrivit legii, CNATDCU a fost prima instituţie care a constatat că Ponta a plagiat în teza de doctorat. Ministrul de atunci, Liviu Pop, a reorganizat-o în aceeaşi zi cu anunţarea verdictului pe care, practic, l-a blocat în acest fel. Numărul membrilor conducerii a fost majorat de la 20 la 45, astăzi regăsindu-se printre aceştia persoane fără operă ştiinţifică, acuzate la rândul lor de plagiat, subordonate politic (să dăm doar exemplul foştilor miniştri ai Educaţiei Ecaterina Andronescu şi Sorin Cîmpeanu), pe scurt, fără credibilitate.
Recent, în fruntea CNATDCU a fost ales Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“. Pop s-a făcut remarcat cu ocazia verdictului dat în cazul Ponta, când a făcut opinie separată de cea a colegilor săi care constataseră plagiatul. Motivând că acest Consiliu nu are între atribuţiile prioritare discutarea plagiatelor şi nici el personal pregătirea necesară, Pop a invocat şi graba luării în discuţie a cazului Ponta, premierul în funcţie la acea dată: „Un plagiat rămâne plagiat, dar mă întreb dacă un plagiat posibil întâmplat acum opt-nouă ani n-a tulburat până acum domeniul juridic şi a ajuns dintr-o dată să-l tulbure în acest moment“ (HotNews). El a susţinut şi necesitatea reorganizării Consiliului, măsură care a dus în cele din urmă la blocarea deciziei de plagiat pentru fostul premier.
Ministrul Educaţiei are dreptul legal să demită conducerea CNATDCU şi să numească una nouă. Fără membri de partid, demnitari sau rectori de universităţi, asta i se cere. Adrian Curaj a anunţat la rândul lui că va reorganiza instituţia, în unele declaraţii dând ca termen mijlocul lunii martie. Astăzi, acest lucru pare imposibil. Se pare că mai multe universităţi i-au trimis încă din luna ianuarie o serie de nume pentru a participa la o consultare cu privire la componenţa viitorului CNATDCU. Ministrul Curaj nu mai are mult timp de gândire. Sesizările privind suspiciunile de plagiat pot fi trimise deja spre analiză. Chiar şi cele care îi privesc pe actualii sau foştii miniştri, indiferent de competenţa lor.
