De același autor
Pentru a impulsiona dezvoltarea economica, guvernele noilor state membre ale UE marseaza pe absorbtia fondurile structurale si de coeziune. Romania mizeaza chiar pe o crestere cu nu mai putin de 15% a produsului intern brut pana in 2013.
La prima vedere, ideea pare foarte buna. Atata doar ca Directoratul General pentru Buget al Comisiei Europene semnala, intr-un raport publicat anul trecut, existenta unor diferente colosale intre estimarile publice si platile efective derulate in anul 2005 din fondurile europene alocate pe criterii nationale. Astfel, in primul an de dupa aderare, Slovacia a reusit sa cheltuiasca de aproape patru ori mai putine fonduri decat spera initial, Cehia si Polonia de aproape trei ori, iar Letonia de peste doua ori. Pe scurt, prognoza gradului de absorbtie ne asaza in fata unor erori grosolane, greu digerabile pentru orice buget sanatos.
Banii nu sunt pierduti, declara totusi consolant autoritatile in cauza. Fondurile disponibile pentru 2005 pot fi cheltuite integral in urmatorii doi ani (trei ani, in cazul Romaniei), alaturi de celelalte fonduri alocate pentru 2006 si 2007. Numai ca, in noiembrie anul curent, cu doua luni inainte de expirarea primului termen, gradul de absorbtie al fondurilor europene alocate Cehiei, de pilda, era de doar 23% pentru programul operational al resurselor umane, de 32% pentru cel privind dezvoltarea regionala (finantate de Fondul Social European) si de 41% pentru competitivitate economica (finantat prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala). Semnificativ mai performante s-au dovedit platile din aceasta ultima sursa de fonduri europene in cazul dezvoltarii regionale (58%) si al infrastructurii (74%). Companiile private cehesti par si ele a fi avut succes. In pofida blocajelor birocratice, rata de finantare a proiectelor depuse intre 2004 si 2006 in vederea extinderii productiei, a cresterii capacitatii de inovare sau a formarii profesionale continue a angajatilor a fost de 61%. Cazul Poloniei ne alimenteaza totusi in continuare pesimismul: rata de absorbtie inregistrata in primul an de dupa aderare e abia de 8,6%.
Riscul pierderii unor fonduri cuvenite pe baza proiectelor eligibile este deci inerent: cu fiecare an care trece, probabilitatea pierderii banilor europeni creste. El este insuficient asumat atat de catre autoritatile publice, cat si de beneficiarii potentiali, responsabili pentru elaborarea acestor proiecte.
Situatia e stanjenitoare, mai ales ca nu mai putem invoca surpriza lipsei de performanta in absorbtia fondurilor europene. Rapoarte precum cel de Monitorizare Paralela a stadiului actual de pregatire, elaborat sub coordonarea Platformei "EU-RO Clearing Funds", au semnalat o serie de nemultumiri, nereguli si piedici specifice. Ele pornesc de la imixtiunea politicului in alocarea partizana a fondurilor europene si se incheie cu presiunea controalelor europene in cazul malversatiunilor de orice natura. De pilda, imposibilitatea probarii documentatiei in original pentru inca minimum cinci ani de la incheierea implementarii proiectului se poate solda cu obligatia rambursarii fondurilor respective.
Consultarile publice de profil sunt si ele tot mai dese. Recent, un Forum Civic si de Afaceri pentru stimularea absorbtiei Fondurilor Europene a dezbatut pe larg, la Bucuresti, modalitatile practice de depasire a impedimentelor semnalate. Participantii din toate sferele societatii civile s-au reunit in cadrul unui proces consultativ de anvergura coordonat de catre Casa Europei - Fundatia EUROLINK (care a lansat si platforma mai sus mentionata).
Ce s-a discutat? Ei bine, optimismul a fost asiduu cultivat de catre reprezentantii institutiilor centrale romanesti ce se ocupa de supervizarea intregului proces. Directorul general al Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), d-l Razvan Cotovelea, a punctat foarte clar ca Romania se afla pe un loc privilegiat din punct de vedere al finalizarii negocierilor.
Primul argument tine de prezenta Romaniei in primele 5 state membre ale UE care au primit acceptul Comisiei Europene cu privire la continutul Cadrului National Strategic de Referinta (CNSR - document public care stabileste obiectivele prioritare de alocare a fondurilor europene la nivel national); si in primele doua state care adopta oficial programele operationale sectoriale (documente programatice care delimiteaza alocarea efectiva, dar orientativa, a banilor pe axele prioritare ale fiecarui obiectiv in parte). In acest ultim caz, liderul austriac isi justifica performanta prin neeligibilitatea sa la primul obiectiv - de coeziune -, ceea ce a simplificat mult efortul autoritatilor publice. Al doilea argument tine de succesul repurtat in contractarea proiectelor PHARE pe 2005, rata de 95% plasandu-ne pe locul doi, dupa Slovenia. Contraexemplul fondurilor ISPA a fost evitat aici. A treia sursa majora de optimism deriva din punerea la punct a unui "sistem exemplar de tip descentralizat si extins al implementarii proiectelor", care va conduce, se spune, la o rata foarte buna de absorbtie pana la finele actualei perioade de programare, 2007-2013.
Fireste, acest punct de vedere nu avea cum sa fie impartasit de reprezentantii mediului de afaceri, ai celui academic, ai consultantilor si reprezentantilor profesiilor liberale, mass-media si societatii civile. O serie intreaga de neclaritati au fost limpezite; multe altele insa persista.
ÃŽn primul rand, gestionarea viitoare a programelor cu fonduri europene e stanjenita de slaba comunicare public-privat si de lipsa transparentei dovedite pe parcursul intregului proces decizional. O parte semnificativa a vinei ii apartine presei insesi, care nu se inghesuie la dezbaterile si la intalnirile grupurilor de lucru special constituite.
ÃŽn al doilea rand, mediul politic si opinia publica trebuie sa faca fata unor controverse strategice si de conceptie cu privire la aceste fonduri. Perversitatea finantarilor europene mi-a retinut in special atentia. Ea decurge, pe de o parte, din presupunerea ca ele ar trebui sa-si dovedeasca utilitatea in implementarea acelor proiecte care, in conditii normale de piata, nu s-ar fi putut derula; pe de alta parte, este clar ca beneficiarul trebuie sa efectueze cheltuielile respective si abia apoi ii sunt decontate eforturile pe baza facturilor si chitantelor justificative. Experienta celorlalte state europene ne dovedeste chiar ca banii vin adesea cu intarziere. In astfel de conditii, ceata persista implacabil in zona responsabilizarii protagonistilor publici si privati in elaborarea proiectelor si cheltuirea eficienta a banilor.
ÃŽn al treilea rand, argumentul esecului pietei nu arata clar daca criteriul de alocare a banilor va favoriza companiile care si-au certificat deja performanta economica sau pe cele potential performante. Apoi, criteriile de acordare a ajutoarelor de stat risca sa intre in conflict cu alocarile fondurilor europene, ceea ce impune noi clarificari ale schemelor de finantare, pentru a se evita depasirea pragului de minimis.
ÃŽn al patrulea rand, procesul de elaborare insusi consuma mult mai mult timp si efort decat un proiect standard de investitii, ceea ce favorizeaza o data in plus actorii mari si puternici, in detrimentul micilor intreprinzatori.
Nu in ultimul rand, regulile mentionate in ghidurile aplicantilor sunt deseori interpretabile si, automat, lasate la cheremul consultantilor, respectiv al evaluatorilor.
Totusi, pentru prima data dupa 1 ianuarie 2007, s-a reusit realizarea unui anumit consens legat de un nou tip de parteneriat proactiv, prin crearea Comitetului de Pilotaj al Platformei "EU-RO Clearing Funds". Menirea sa este sa previna iregularitatile, conflictele, dar si sa supravegheze modul de utilizare a resurselor, in paralel cu autoritatile publice direct responsabile, printr-un departament unitar numit Structural Funds Intelligence Unit.
ÃŽn definitiv, ce trebuie sa intelegem? Ca putem energiza absorbtia fondurilor europene, daca:
• sponsorizam dezvoltarea acolo unde are sanse, nu acolo unde am vrea noi sa se produca;
• privilegiem eficienta, nu o distributie egala si mecanica a fondurilor in teritoriu;
• finantam activitatile cele mai eficiente, producatoare de profit;
• cantarim atent locul si motivele pentru investitii, astfel incat sa le putem intretine ulterior implementarii proiectului cu fonduri UE.
ÃŽn egala masura, nu trebuie:
• sa alocam programele de dezvoltare pe zone sau localitati in incercarea de a le asigura o bucatica tuturor - nucleele de dezvoltare economica, care pot genera crestere economica, nu sunt distribuite egal in teritoriu;
• nici sa investim prea multe fonduri in programe al caror impact este greu de masurat si care au efecte minime asupra bunastarii sau, chiar mai neplacut, sa alimentam neperformanta si gaurile negre.
Cert este ca fondurile europene nu constituie intotdeauna cea mai ieftina sursa de finantare. Proiectele neeligibile pentru fonduri europene, dar absolut necesare, trebuie finantate, de pilda, prin programe guvernamentale sau imprumuturi bancare. Sa nu ne imaginam ca aprobarea finantarii inseamna bani gratis, ci un angajament contractual, cu obligatii si sanctiuni. Se impune tot aici sa demontam si mitul ca banii europeni rezolva problema lichiditatii. Ei mai degraba antreneaza nevoia de lichiditate prin cofinantarea pe care o implica.
Formele fara fond conduc, fara echivoc, la esec. Perceptia suficientei unei documentatii care respecta rigid cerintele finantatorilor europeni este, de asemenea, eronata. Ea trebuie sa raspunda unei nevoi reale locale. Asadar, cererea de finantare nu este un scop in sine, ci doar o faza esentiala din proiect, care urmeaza un traseu delimitat prin reguli de conduita indeaproape urmarite de organismele multiple de control. O aventura a infuziei de capital pe cat de inedita, pe atat de utila comunitatilor locale.
