De același autor
Nu constituie, cred, pentru nimeni o surpriza ca avem prea putini absolventi de studii superioare. Nici ca am ajuns sa cheltuim aproape aceeasi suma pentru un student raportat la PIB/locuitor ca si tarile din UE-25. Si nici ca sistemele de evaluare internationale ne arunca la periferia performantei universitare europene. Temerilor noastre curente li s-a mai adaugat de curand una: riscul cresterii numarului studentilor romani performanti care migreaza spre sistemele occidentale de educatie, fara a se mai intoarce acasa. Analiza atenta a fenomenului arata insa o realitate chiar mai cruda: comparativ cu tinerii din alte state noi membre, raportat la mia de locuitori, romanii nu se inghesuie sa studieze in strainatate. In plus, potrivit estimarilor Bancii Mondiale, abia 12% dintre romanii care se intorc din strainatate vin cu o diploma universitara. Suntem cu mult in urma Bulgariei si a altor tari din estul Europei (Migration and Remittances: Eastern Europe and the Former Soviet Union, A. Mansoor, B. Quillin, 2007).
Argumentele pentru un astfel de exod nu sunt greu de conturat. Pe de o parte, existenta unui mediu care le ofera tinerilor dotati garantia calitatii procesului educational si a recunoasterii internationale a calificarilor obtinute. Pe de alta parte, perspectiva stimulentelor materiale superioare si a promovarii celor mai competenti in institutele de invatamant, cercetare sau in puternicele companii multinationale. Desigur, tara receptoare beneficiaza de efectul capitalizarii acestor talente straine. In cazul in care ele nu se intorc in tara de origine, scurgerea de creiere se traduce pentru aceasta din urma in irosirea potentialului de valoare adaugata pe care ar fi putut-o antrena in scopul dezvoltarii societatii. Aportul ar fi semnificativ superior celui pe care il antreneaza restul populatiei fara studii superioare.
10 tari atrag peste 75% dintre creierele migratoare
Aceste lectii sunt elementare, vor spune unii. Chiar si tarile dezvoltate si le-au insusit, insa relativ tarziu si in grade diferite. Peste o cincime din cei 2,6 milioane de studenti internationali sunt gazduiti de Statele Unite (22%, cu o tendinta de reducere fata de anii anteriori), performanta nedepasita prin cumularea urmatoarelor doua tari clasate, Marea Britanie si Germania (11%, respectiv 10%). Daca adaugam capacitatea de absorbtie a Frantei (9%), Australiei, Canadei, Japoniei (4-6%), a Federatiei Ruse, Belgiei si Spaniei (1-3%), ajungem la concluzia ca centrele performante ale cunoasterii din 10 tari atrag peste 75% dintre creierele migratoare. Iar 17 universitati americane domina primele 20 de locuri ale topului Shanghai.
Investitiile orientate spre mediul universitar explica in mare parte diferentele de standarde calitative. La randul lor, performantele obtinute justifica si cresterea, an de an, a fondurilor alocate educatiei in majoritatea tarilor. Strategiile difera totusi cand vine vorba de rolul fondurilor publice si private in sustinerea invatamantului superior. In Coreea, SUA sau Japonia, de pilda, fondurile private depasesc efortul bugetar. In Austria, Germania, Danemarca sau Norvegia, rolul lor este minor; ba mai mult, in modelul propus de aceste tari, cheltuielile private vizeaza cu precadere sustinerea educatiei timpurii (prescolare) si semnificativ mai putin a celei superioare.
Gradul de internationalizare a sistemelor universitare reconfigureaza insa clasamentul anterior. Astfel, Australia, Elvetia, Austria, Noua Zeelanda, Belgia, Marea Britanie, Germania si Franta sunt tari cu o pondere de peste 10% a studentilor straini in numarul total al celor incadrati in invatamantul superior, conform ultimelor statistici ale OECD. In ultimii ani, in acest top si-au facut aparitia Cehia, cu 4% (peste nivelul SUA - 3,5%), respectiv Ungaria, cu 3%.
2% dintre studentii europeni studiaza intr-o alta tara europeana
Constructia Europei unite a trecut, odata cu Procesul Bologna, spre un Spatiu European al Invatamantului Superior in care dimensiunile intelectuale, culturale si sociale primeaza alaturi de cele ale politicii si economiei. Studentii si cadrele universitare joaca un rol principal. Programele comunitare graviteaza in jurul lor prin asigurarea unui cadru amplu de cooperare interdisciplinara si spatiala. Efectele nu au intarziat sa se arate. Conform estimarilor EUROSTAT, in UE-27, numarul tinerilor care studiaza intr-o alta tara europeana creste anual cu circa 5%. Pana in prezent, aceasta dinamica nu a reusit totusi sa depaseasca viteza cresterii numarului studentilor, ceea ce inseamna ca ponderea strainilor s-a mentinut relativ constanta - circa 2% din totalul studentilor. Cipriotii si luxemburghezii au fost, desigur, cei mai mobili studenti, datorita ofertei reduse de pe piata locala. Peste 10% dintre studentii maltezi au urmat cursuri universitare intr-o tara europeana. Urmeaza grecii, irlandezii, slovacii si bulgarii, semnificativ mai mobili decat restul natiilor europene (6-8%). La cealalta extrema, polonezii si englezii au cea mai redusa inclinatie pentru a studia in strainatate.
Nici romanii nu se prea ingramadesc spre institutiile de invatamant superior europene. Daca acum 10 ani numarul lor era semnificativ superior bulgarilor, in prezent, romanii care studiaza intr-o universitate europeana abia daca ating 80% din fluxul vecinilor. Asadar, cu toate ca avem o populatie de peste doua ori mai numeroasa, numarul tinerilor bulgari aflati intr-o universitate europeana este mai mare cu circa 4.500. Suntem defavorizati si in comparatia cu privire la studentii straini inmatriculati, numarul lor fiind cu aproximativ 1.500 mai mare in Bulgaria decat in Romania.
Intre 1998 si 2004, factorul de multiplicare a mobilitatii europene a studentilor bulgari - de 4 - a fost similar slovacilor, dar intr-adevar superior celorlalte state noi membre: 3 in cazul romanilor, 2,5 al cehilor si polonezilor sau 1,5 al ungurilor.
Cat ne costa sa studiem in strainatate?
Din cei aproape 23.000 de studenti romani plecati in strainatate in anul 2004, circa 20% isi urmau cursurile in Franta, 18% in Germania, 14% in SUA, 13% in Ungaria, 7% in Canada, 5% in Italia, 3% in Marea Britanie, cate 2% in Spania, Elvetia, Austria, Belgia etc. Mare parte a mobilitatii lor este sustinuta prin programe de burse, subventii si, foarte putin, prin imprumuturi. Cheltuielile private isi gasesc si ele rapid locul in tabloul surselor viabile de finantare.
In functie de nivelul mediu al taxelor universitare anuale in institutiile publice, exprimat in dolari la paritatea puterii de cumparare (sursa: OECD), putem identifica cel putin 6 clase de tari cu costurile aferente:
a) state fara taxe universitare: Cehia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Slovacia, Suedia;
b) 150-1.000 USD: Franta, Ungaria, Turcia cu sub 500 USD; Belgia, Austria, Italia, Portugalia, Spania, Elvetia;
c) 1.000-2.000 USD: Marea Britanie, Olanda - cu mentiunea ca in aceste tari exista numai institutii de invatamant privat, iar studentii sunt incadrati prin programe guvernamentale;
d) 2.000-3.000 USD: Noua Zeelanda, Israel;
e) 3.000-4.000 USD: Canada, Chile, Australia, Japonia, Coreea;
f) peste 4.500 USD: SUA.
Regimul diferentiat al multora dintre acestea, in defavoarea studentilor straini, a disparut in tarile europene, odata cu aderarea Romaniei la UE.
Unul din o suta de studenti internationali aleg Cehia sau Ungaria
Performantele Cehiei si Ungariei sunt remarcabile cand vine vorba despre calitatea invatamantului superior. Universitatile cehe atrag anual 15.000 de studenti straini, iar cele unguresti circa 13.000. Aceasta inseamna ca unul din o suta de studenti internationali aleg o universitate in aceste doua tari. Daca ne raportam doar la mobilitatea studentilor europeni, cifra sare la 4 studenti dintr-o suta. Cehia importa astfel de doua ori mai multa inteligenta decat exporta anual, iar Ungaria cu 60% mai mult. Bulgaria, apoi Polonia constituie urmatoarele atractii in regiunea central si est-europeana.
Aceste tari gazduiesc institutii de invatamant superior care se regasesc in topul Shanghai al celor mai performante 500 de universitati ale lumii si reusesc sa satisfaca cererea de educatie de calitate pentru tineri din tari precum Slovacia, Romania, Ucraina, Serbia si Muntenegru, Israel etc. Romania ramane complet exclusa din acest top. Apoi, prezenta universitatilor deschise catre lume, precum cea a Universitatii Americane din Bulgaria, a Universitatii Central-Europene in Ungaria, a universitatilor Jagello in Polonia sau Carol in Cehia constituie placi turnante de promovare a studentilor, pe care noi nu le avem.
Putin peste 1‰ dintre romani studiaza in strainatate
Multi isi exprima dezacordul cu privire la metodologia aplicata in cazul topului Shanghai. Cu greu poate fi insa surmontata o numaratoare banala, care iti arata:
• cat de putini absolventi romani de studii superioare avem - unul din zece romani de peste 25 de ani, la jumatate din nivelul european si o treime din cel american;
• cat de putini romani pleaca intr-o universitate straina - putin peste unul dintr-o mie de romani, de 3 ori mai putin decat in Bulgaria;
• sau cat de putini straini vin sa studieze in tara noastra - 1.600 din tarile UE-25, cam 4.500 din Republica Moldova, iar restul pana la 9.500 din tari precum: Israel, Tunisia, Grecia, Ucraina, India, Serbia si Muntenegru, Albania sau Bulgaria.
Pe cine insa intereseaza soarta lor?
Integrarea studentilor romani in aria europeana a invatamantului superior ne deschide, fara doar si poate, perspectiva unei retele inchegate, bazata pe mobilitate, flexibilitate, calitate a procesului educational si costuri semnificativ reduse incepand cu acest an.
Lipsa de interes fata de studentii care doresc sa studieze in strainatate sau fata de soarta absolventilor cu diplome universitare prestigioase este crasa. Atat cea a autoritatilor, cat in egala masura a fiecaruia dintre noi, a opiniei publice, care prefera sa soarba cu atata interes stirile de la "ora cinci" sau ultima barfa despre politicieni.
Campaniile de informare cu privire la ofertele de educatie sunt prea putine. PLOTEUS este un portal realizat cu sprijinul Comisiei Europene. El ii ajuta pe studenti, pe cei ce cauta un loc de munca, pe parinti, consilieri de cariera si pe profesori sa gaseasca anumite date, dar chiar si aici informatiile sunt precare. ONBSS este alternativa oferita de catre MEC. Suntem deficitari insa la capitolul descrieri, explicatii si analize ale diferitelor sisteme de educatie europene. Nu avem nici o baza de date bine inchegata cu privire la posibilitatile de formare profesionala continua disponibile in Uniunea Europeana.
In pofida derularii deja de ani de zile a programelor europene de schimb, burse si sprijin institutional - Erasmus, Socrates, Tempus, GRUNDTVIG, Transversal, Jean Monet etc. -, inca nu exista brosuri clare cu privire la conditiile de calatorie in tarile Europei, la costurile pentru subzistenta, taxele de studii, cazare, cadrul legal si alte informatii utile aplicantilor. Transparenta programelor nu este sustinuta si consacrata in spatiul public romanesc, iar criteriile de selectie impersonale si eficiente nu si-au gasit inca locul prea bine meritat in peisajul educational romanesc. Or, dreptul romanilor la libertatea de miscare poate fi garantat doar prin oferirea informatiilor necesare.
Nu intereseaza pe nimeni ce se intampla cu studentii odata plecati la studiu in strainatate. De pilda, de ce nu suntem in stare sa avem o casa a studentilor romani, in Cité universitaire si in toate celelalte centre universitare de interes? Noroc cu Iorga, care a cumparat casele in care se afla acum Accademia di Romania di Roma si Institutul de Studii Umaniste din Venetia. In rest, te cuprinde amarul la gandul ca studentul roman bursier devine, de obicei, o particula din teoria haosului, fara un cadru de sprijin institutionalizat.
Nu intereseaza pe nimeni ce se intampla cu absolventii romani cu diplome universitare si postuniversitare de prestigiu. Cati dintre cei 23.000 de studenti romani in strainatate se intorc in tara? Cui ii pasa de evidenta cantitativa si calitativa a specializarilor acestora si a gradului de valorizare a acestor talente? Apeleaza cineva la acesti tineri? Nu pot sa nu ma gandesc la cele 40% dintre posturi neocupate in invatamantul superior, pe care le pansam cu tinerii doctoranzi la zi - dar pe care nu ii platim, ci preferam rotatia lor - sau prin cumulul agresiv de ore.
In definitiv, eliminarea slabiciunilor sistemului educational romanesc cand vine vorba de atragerea absolventilor romani din strainatate ar trebui sa inceapa cu monitorizarea lor. Trebuie sa stiti ca estimarile mele au la baza date statistice oferite de OECD pentru mobilitatea studentilor internationali si de EUROSTAT pentru spatiul european. Si asta pentru ca nici MEC si nici Institutul National de Statistica nu ne pot oferi informatii precise. Ce sa mai vorbim despre distributia lor tematica sau pe nivele de pregatire. Dar ne plangem fara incetare de exodul creierelor. Ne plangem necontenit de lipsa acuta a profesionistilor in varii domenii. In realitate insa, ii ignoram cu obstinenta si suficienta tocmai pe cei care ar putea face diferenta.
Puncte cheie:
• 10 tari atrag peste 75% dintre creierele migratoare la nivel mondial, din cei 2,6 milioane de studenti care studiaza intr-o universitate straina;
• 2% dintre studentii europeni studiaza intr-o alta tara europeana: 16.000 de studenti romani erau plecati in 2004 pentru studiu intr-o alta tara europeana, adica vreo 2,4% din totalul studentilor romani - dar trebuie sa tinem cont ca baza de raportare este mult mai mica;
• Avem prea putini studenti si absolventi romani cu studii superioare: unul din zece romani de peste 25 de ani, jumatate din nivelul european si o treime din cel american;
• Prea putini romani pleaca sa studieze intr-o universitate straina: putin peste unul dintr-o mie de romani, de 3 ori mai putin decat in Bulgaria;
• Foarte putini straini vin sa studieze in tara noastra: 9.500 in universitati publice si alti 500 in universitati private; jumatate sunt din Republica Moldova; unul din o suta de studenti internationali aleg in schimb Cehia sau Ungaria;
• Soarta celor 23.000 de studenti romani plecati sa studieze intr-o universitate straina (din care 16.000 in tarile europene) nu intereseaza pe nimeni : ce grade de calificare au, in ce domenii, cati se intorc sau in ce masura sunt ei integrati in societatea romaneasca; ei pot face diferenta in ceea ce priveste progresul stiintific si tehnologic al Romaniei;
• Estimarile Bancii Mondiale arata ca abia 12% dintre romanii care se
intorc din strainatate vin cu o diploma universitara ;
• Ignoranta cu obstinenta si suficienta ne vor costa scump - estimarile au la baza statisticile OECD si EUROSTAT, caci nici Ministerul Educatiei si Cercetarii, nici Institutul National de Statistica, nimeni nu stie in tara noastra cu exactitate cati studenti romani sunt plecati in strainatate;
• Tema merita sa faca obiectul unui punct separat in cadrul strategiei postaderare a Romaniei, invocand o dubla necesitate de maximizare a sprijinului pentru:
- accesul romanilor la institutele straine de invatamant superior;
- valorificarea in tara a pregatirii obtinute in universitatile straine.
