De același autor
In primul rind insa asumarea trebuie sa raspunda unei comenzi venite de la Cotroceni. Legea educatiei face parte din pachetul reformist promis de presedinte, pachet care s-a subtiat atit de tare sub presiunea combinata criza-opozitie incit educatia are toate sansele de a ramine singura-singurica. Pe buna dreptate Basescu este ingrijorat.
Legea a trecut de Camera Deputatilor fara mari schimbari fata de proiectul Funeriu-Miclea la capitolul preuniversitar, dar i s-au adus modificari la cel universitar. Deputatii nu si-au batut insa prea mult capul, limitindu-se strategic sa elimine doar o singura chestiune de substanta: sistemul corporatist de conducere in universitati. Motivul este simplu si ne aduce aminte de biata lege ANI, care a scapat necompromisa de la Camera, fiind facuta manusi la Senat. Asa si aici, Senatul are sarcina de a pune lucrurile in ordine in ce priveste "armonizarea" grupurilor de interese universitare. Sa nu fim naivi, aici se da lupta cea mare! Cum ar putea renunta domnii parlamentari la supranormele de la facultati cit tara nu cuprinde, la tiparnitele care varsa diplome si bani in proportii egale, la clanuri, plagiate, conflicte de interese si sforarii pentru posturi? Ca dovada ca asa stau lucrurile este faptul ca articolele referitoare la invatamintul preuniversitar nu au suscitat patimi in comisie, trecind fara modificari de substanta, in timp ce partea de lege privind universitarul bate pasul pe loc.
Toate semnalele arata ca solutiile nu sint multe: fie legea ramine blocata un timp greu de estimat, fie va fi croita dupa dimensiunile intereselor universitarilor-parlamentari. Si aici doar nestiutorii si-ar putea imagina ca astfel de interese vin doar din zona opozitiei. Iarasi, avem precedentul ANI unde democrat-liberalii au gasit portitele salvatoare pentru ca legea sa treaca intr-o forma care o facea inofensiva. A fost nevoie de raportul CE si de interventia presedintelui. Situatia are toate sansele sa se repete, fara succesul de la ANI, pentru ca, din pacate, nu avem o monitorizare externa si pe educatie.
Asadar, dincolo de calculele politicianiste pentru asumare exista si unele care tin de substanta legii, de reforma educatiei. Desigur, ar mai fi o solutie. Sa se faca doua legi: una pentru invatamintul preuniversitar, care ar putea sa mearga rapid la promulgare si una speciala pentru clanurile din universitati. Asta pe principiul incetatenit in Romania: o jumatate de masura este mai buna decit nimic. Oricum, din primele reactii la (pre)decizia guvernului, se vede limpede ca in cadrilul asumarilor s-au aruncat toti dansatorii din buric ai politicii dambovitene.