Băsescu şi Mişcarea

Asumându-şi oficial Mişcarea Populară, prin recunoaşterea că a pus-o pe fiica sa s-o înscrie la OSIM, Traian Băsescu admite implicit eşecul PDL. A acelui PDL despre care declara că îl vrea reformat, înnoit cu profesionişti şi desprins din ţesătura clientelismului, a contractelor cu statul şi politizării până la clanţa de la uşă. După doi ani de la alegeri, a devenit limpede că tentativele de a-i convinge pe baronii portocalii să bage mâna doar până la cot, şi nu până la umăr, pe liderii partidului să nu mai judece performanţa deconcentratelor strict după mărimea contribuţiilor aduse obol partidului sau să accepte minime criterii etice sunt un răsunator eşec. Până la urmă, pretenţiile lui Băsescu nici măcar nu au fost maximaliste - nu este nici naiv, nici idealist, nici lipsit de pragmatism ca să nu ştie cât de complicată este jongleria obţinerii voturilor în ecuaţia principiilor.

Să ne amintim doar reacţia sa la insistenţele Monicăi Macovei pentru criteriile de integritate: „Nu poţi să transformi partidul în instanţă, nici nu poţi să frângi cariere numai pentru că există o suspiciune. Trebuie aşteptată sentinţa, înainte să judeci intern. Cred că asta este soluţia corectă“. „Nişte naivi care vor să facă ceva pentru PDL, dar nu ştiu cum“, completa preşedintele.

„Naivii“, intraţi în BPN tot cu sprijin cotrocenist, dau semne că au clacat sub povara sistemului ticăloşit din partid. În acest context, ultimele declaraţii prezidenţiale referitoare la Mişcarea Populară, care nu poate fi formată din „partide imaculate“, arată că iluziile, atâtea câte au fost, riscă să fie sacrificate ritualic pe altarul comandamentului câştigării alegerilor cu orice preţ şi orice compromis. Atitudinea nu surprinde, atâta vreme cât mandatul prezidenţial, pagina de istorie şi cele câteva progrese reformiste sunt puse în pericol de venirea la putere a USL.

Prin declaraţiile sale, Traian Băsescu a dat undă verde Mişcării Populare, eliberată, în sfârşit, de centura de castitate a Albei ca Zăpada, lucru care s-a văzut imediat. Maşinăria de strâns voturi, oriunde s-ar afla ele, a fost pornită, gata să îmbarce din mers doritorii, persoane fizice sau juridice. Becali a fost piua întâi: „Eu sunt primul. Sunt primul care colaborez cu PDL. Pe domnul Vadim, camaradul meu, cât de curând o să încerc să îl atrag în această Mişcare Populară“. Dar nici Dan Diaconescu nu este scos din calcul, căci, vorba înţeleptului Berceanu: „Dacă spui că partidul nu e frecventabil, înseamnă că electoratul respectiv nu e frecventabil. Nu cred că e normal într-o democraţie“. Dacă poate câştiga Ciuhandu la Timişoara, atunci e digerabil şi Victor Ciorbea, cel care până deunăzi susţinea că „Băsescu comandă dosare politice exact ca în epoca stalinistă“.

Cinismul unor astfel de abordări, care depăşesc limitele pragmatismului politic, este încununat de ideea lui Sorin Frunzăverde: „persoanele fizice care nu doresc să fie înregimentate într-un partid politic, grupare politică pot să participe, însă în calitate de persoană fizică, la o asemenea mişcare, cum este cazul acestei mişcări populare“. Toate barierele vor fi sfărâmate de tăvălugul Mişcării, pentru că Legea electorală are toate şansele să suporte modificări de neimaginat anunţate de însuşi Frunzăverde: „Va trebui să modificăm însă legislaţia, în sensul că şi persoanele fizice să poată să facă parte din asemenea grupări, care să candideze ulterior în alegeri“. Cu alte cuvinte, alături de reformiştii timizi care nu vor să se înregimenteze politic de teama familiei sau a vecinilor, vor putea sta şi sponsorii, afaceriştii cu dosare sau, de ce nu, reprezentanţii vreunui clan dispus să schimbe săbiile cu statul de plată la PDL.

La o singură întrebare nu răspund artizanii acestui concept al aspiratorului de voturi fără filtru: de ce nu mai votează parte din electoratul de dreapta cu PDL, în pofida coşmarului reprezentat de ideea de a-i vedea pe Ponta, Antonescu şi Voiculescu cucerind puterea? Pentru că, deşi măsurile de austeritate au fost corect percepute ca fiind necesare şi de neevitat, ele nu au fost urmate de decizii economice curajoase şi profesioniste, ceea ce a generat, în fapt, o stagnare generală (atâta vreme cât economia trăieşte tot din împrumuturi şi cât deficitul la fondul de pensii se menţine, despre asta vorbim). Pentru că acest electorat găseşte explicaţia pentru slaba performanţă economică şi administrativă în preluarea modelului pesedist: partid-stat, clientelar, incapabil şi de reformă internă şi de politică justiţiară în sens mai larg. Deci, care ar fi motivul pentru care acest electorat s-ar reorienta spre o Mişcare Populară care să-i ofere acelaşi lucru? Ba chiar mai rău, dacă ţinem cont de numele care se vehiculează. Becali, Diaconescu, Ciorbea, Oprea nu ar face decât să adauge la racilele deja existente altele noi: primitivismul, populismul în forme agravante, oportunismul găunos. Adică, o serie de „isme“ de care, de bine, de rău, PDL scăpase până acum.

Cea care intuieşte cel mai bine viciul de fond al creaturii pe cale de a se naşte este exact societatea civilă, al cărei „suflu“ ne spun Baconschi, Frunzăverde, Udrea şi alţii că vor să-l capteze. Această societate, pe care PDL doreşte s-o scoată din amorţire şi s-o convingă de miza luptei împotriva USL prin „unificarea forţelor de dreapta“, va percepe corect impostura. Fără ceva din ADN-ul Albei ca Zăpada, Mişcarea Populară va rata exact electoratul de dreapta, dezamăgit.

Puţin probabil ca Traian Băsescu să nu înţeleagă că România modernă, cea de care vorbeşte în discursurile publice, nu poate fi construită de oameni sau partide care reprezintă, în fond, un imens pas înapoi chiar şi faţă de actualul statu-quo. S-ar putea ca preşedintelui să-i joace festa propriul pragmatism. N-ar fi prima oară. //

Citeste si despre: