Basescu intre "bolsevizare" si Boc

Politizare excesiva, bolsevizarea partidului, lipsa reformelor autentice, masuri anti-criza discutabile sau doar pe hirtie. Un rechizitoriu dur si perfect valabil, pe care opinia publica il face deja de ceva vreme, dar care venind din gura presedintelui, tatucul cu ADN-ul facut al guvernului si PD-L-ului, seamana cu un fluierat a paguba chiar daca se vrea sau se crede un avertisment. Traian  Basescu poate sa constate, sa reproseze, sincer sau din calcul politic, si, eventual, sa impuna o remaniere guvernamentala si sa incerce crearea unei mase critice in PD-L care sa impiedice tripleta greilor sa preia complet haturile. Si cam atit.




Lista scurta a acuzelor prezidentiale este insa ca un extemporal predat dupa ce a sunat clopotelul, unul care nu raspunde la intrebarile cu punctaj maxim. De ce spune aceste lucruri de abia acum si de ce il sustine pe Emil Boc atit in functia de presedinte al PD-L, cit si in cea de premier? Reactia lui Traian Basescu este intirziata, daca nu chiar tardiva, pentru ca politizarea a ajuns deja in toate cotloanele institutiilor statului (rocada carnetelor de partid si a incompetentilor fiind prima preocupare dupa alegeri), disponibilizarile si reducerile bugetare aduse din condei nu sint nici ele o noutate, ca sa nu mai discutam de abaterile de la regula “taierilor” operate de Videanu sau de bilbele la legea pensiilor si a salariilor. Tacerea in aceste chestiuni, ca si in cea referitoare la statutul PD-L, rezida in noul tip de politica pe care Traian Basescu parea ca si l-a propus si de la care, iata, abdica fortat de imprejurari. Mai exact, fortat de faptul ca partidul i-a scapat din mina si boierii portocalii cei mari il socotesc dator pentru cistigarea alegerilor si cred ca se pot dispensa acum de el. Fortat si de faptul ca daca vrea sa nu se aleaga praful din reforma promisa trebuie sa puna piciorul in prag.  Ca e o cinica socoteala politica legata de ceea ce va ramine atunci cind se va trage linia sub acest al doilea mandat, ca este o chestiune de principii, onestitate sau vanitate, nici nu are importanta din moment ce acuzele in sine sint corecte.




Si aici ajungem la chestiunea de fond: Emil Boc. Premierul si-a dovedit cu prisosinta limitele in ce priveste controlul guvernarii, al partidului si mai ales al baronilor. Sub “comanda” sa au loc “politizarea excesiva”, adica indestularea clientelei in detrimentul reducerii aparatului bugetar, disparitia doar pe hirtie a deconcentratelor si a sporurilor “nesimtite”, cheltuirea in continuare a banilor de la FMI pentru achitarea pensiilor si salariilor. Emil Boc pare a fi jucat ( iar surse din partid sustin ca si este) pe degete de Blaga, Videanu, Berceanu. Ei fac legea in partid, dovada cu cita usurinta au impus “lista” si “gasca” si il tolereaza pe Boc doar pentru ca nu-i deranjeaza si pentru ca are sustinerea lui Basescu. Cu alte cuvinte, premierul este un om slab, iar presedintele stie probabil mai bine decit oricine acest lucru. Calitatile majore ale lui Emil Boc: onestitatea si loialitatea, par inca sa primeze in ochii presedintelui, dar in mod obiectiv ele devin tot mai insuficiente pe zi ce trece. Doar cu ele guvernarea va fi in continuare lipsita de coerenta si fermitate, iar partidul are toate sansele sa se “bolsevizeze” complet.




Dar care este alternativa? Cu cine ar putea fi inlocuit Emil Boc? Cu nimeni din PD-L. Desi partidul are oameni inteligenti, cinstiti, dornici de reforma si determinati s-o faca ei sint marginalizati. Nu exista niciun personaj in PD-L care sa imbine aceste calitati cu indispendabila autoritate in partid si care sa reuseasca sa infringa opozitia si sforariile baronilor care au piinea si cutitul. Sustinerea pe care Basescu i-o acorda lui Boc vine din lipsa alternativei din interior. In ultima instanta in acest moment Boc este singurul despre care presedintele are certitudinea ca macar nu va bloca reformele si in masura posibilului va incerca sa le puna in practica.




Cel mai serios mesaj pe care l-a transmis Basescu este insa legat de soarta PD-L, de riscul ca acesta sa devina un partid-stat dupa tipologia PSD din vremea lui Nastase. Un partid in care puterea este detinuta de citiva oameni care impart banii si functiile dupa propriile interese, care impun un anumit stil de a face politica, unul care il va duce spre esec garantat la viitoarele alegeri. Tripleta greilor nu va putea fi dizlocata de la putere (partid si guvern), prin sistemul listelor, de aceea schimbarea statului este extrem de importanta si in functie de succesul acestui demers se va vedea cita influenta mai are Basescu in PD-L. Daca “reformismul” ( iata, am ajuns sa numim reformism normalitatea) va esua, nici cabinetul nu va avea o soarta mai buna pentru ca se va mentine statu-quo-ul. Va fi momentul in care Traian Basescu va trebui sa ia serios in calcul inlocuirea lui Emil Boc, nu doar remanierea. Asta ar insemna insa distantarea oficiala fata de PD-L.