De același autor
Incarcate de ura, mustind de ranchiuna si cu un vraf de polite neplatite adunate pe noptiera, PNL si PD-L sint fortate de vot, de istorie si de propriile declaratii sa se aseze la masa negocierilor. Pentru cei implicati direct in conflict, pentru conducatorii de osti este inca prea devreme, ranile supureaza iar amintirile sint vii. Democrat-liberalii nu uita privirea cinic-satisfacuta a lui Patriciu anuntind in prime-time filmul “pumnul si plexul”, voturile varsate la pausal de PNL in sacul fara fund al lui Geoana, pupaturile lipicioase in leganatul flamurilor rosii de sub balconul Operei din Timisoara si nici schimbul victorios de veste din seara victoriei la exit-poll-uri operat la sediul liberalilor. Nu uita, pentru ca sint de neuitat, protocolul semnat sub auspiciile Aliantei Anti, caderea guvernelor, declaratiile despre “dictator”, “republica lui Putin”, “rapitorul de jurnalisti si eliberatorul de Hayssam” sau cele despre “raul absolut numit Basescu”. La fel, PNL are inca treaza in memorie scena biletelului roz, scindarea partidului gestionata de Stolojan, apelativele de “petroliberali”, aria mogulilor sau acuzele de troc cu urmasii lui Iliescu.
Daca pentru beligeranti este complicat sa plonjeze de pe scena campaniei direct in sala cu usile inchise ale negocierilor, pentru electoratul obisnuit deja cu imensa capacitate combinatorie a partidelor, anesteziat de declaratiile gen “vrem o guvernare de dreapta”, lucrurile sint ceva mai simple. Acest electorat chiar asteapta refacerea pe alte principii a majoritatii parlamentare si o guvernare PDL-PNL-UDMR, adica stabilitate si garantia minima a unui cabinet preocupat de criza si nu continuarea luptelor politice. Cine isi inchipuie ca votantii lui Basescu sau ai lui Antonescu vor rinji satisfacuti la schimburi acide de replici, la urletele scoase de loviturile in partile sensibile, ca isi vor freca multumiti palmele cind Antonescu sau Orban vor perora despre “regimul dictatorial” sau “atentatele la democratie” si cind Berceanu va recita in fata microfoanelor veersuri despre “alianta contra naturii”, se insala amarnic. Vremea voluptatilor viscerale provocate de pumnii oratorici in gura, de trasul presului de sub scaunele din studiouri a trecut si tot mai putini vor fi spectatorii care sa aplaude si sa strige “si-au luat-o”, “ las ca si-o merita”. Politicienii ar trebui sa fie primii care sa inteleaga asta si sa evadeze din prizonieratul razboiului, al orgoliilor si inflexibilitatii de dragul razbunarii. E greu, dar nu imposibil.
Actiunea de refacere a relatiilor dintre PNL si PDL nu a inceput sub auspicii bune. Dupa ce Delegatia Permanenta a PNL a votat cu o majoritate zdrobitoare (173 din 181) intrarea la guvernare, abdicind de la conditiile maximaliste prin introducerea formulei “premier independent”, Antonescu ia calea negocierilor pregatit sa-si inmoaie spada in singele proaspatului presedinte. Adica, in loc sa execute comanda primita din teritoriu, cea a puparii rapide a “Pietei Independentii” si sa lase deoparte recuzita zdrentuita din campania murdara, liderul PNL da fuga in studiourile lui Voiculescu, unde banuim ca se simte ca acasa la Grivco, si se dezlantuie impotriva viitorilor colegi de guvernare. Se declara “profund nefericit” de reinscaunarea lui Basescu, prevesteste vremuri grele si “scene de groaza”, are viziuni cosmaresti “ acolitii sai voi dezlantui un asalt natural la adresa regimului democratic din Romania”, si acuza, exact ca Geoana, “masinaria infernala care a fraudat”. Frumos, nimic de zis, doar ca este putin probabil ca cei 173 de votanti din Delegatie sa se fi gindit ca acestea vor principiile de la care liderul lor intentioneaza sa lanseze negocierile. Un Antonescu de buna credinta s-ar fi recuzat spunind “dragi colegi, mi-e imposibil sa-mi depasesc ura fata de Basescu, il visez chiar si cu ochii deschisi pe dictator murind in cazne grele. Sint profund nefericit ca Geoana nu a iesit presedinte si chiar daca vreau sa ajung premierul unui guvern marioneta, mi-as fi dorit cu ardoare ca acesta sa fie condus de prostanac, din motive pe care sint convins ca le intelegeti cu totii. Stimat electorat si dragi votanti, va marturisesc sincer ca mi-e imposibil sa nu joc la doua capete”. Pentru ca asta face domnul Antonescu, joaca la doua capete. Chiar daca politica dimboviteana are aspectul unei dame de companie pentru domnii singuri si nefericiti la fapt de seara, niste limite ale aparentei tot exista. Altfel spus, nu poti negocia cu satirul pe masa si punind conditii care obliga la refuz.
In tabara democrat-liberalilor ura este tinuta mai bine sub obroc, declaratiile sint mai precaute, dar furia da in clocot. Chiar in ziua in care PNL isi calca pe inima si orgoliu, Emil Boc a anuntat triumfator ca “premierul va fi de la PD-L, lucru nenegociabil”, declaratie echivalenta cu o trintire in nas a usii. Cum ramine atunci cu “vrem guvern de dreapta” daca nu accepti nici macar sa iei in discutie varianta premierului independent? Chiar daca nemultumirile PD-L sint multe si in buna parte justificate, le-am enumerat la inceput, astfel de declaratii obliga si flexibilitatea se impune. Daca democrat-liberalii cred ca au acum piinea si cutitul in mina in virtutea unicului mandat in plus si a celor 70.000 de voturi ale lui Traian Basescu, se insala si o vor constata rapid pe propria piele. Socoteliile artimeticii parlamentare, adica o majoritate formata la limita din transfugi si asa zisi independenti, rar se potrivesc cu realitatea din teren. In plus, nu asta isi doreste electoratul, satul de politica de pe pozitii de forta si de coteriile de partid. Un cabinet condus de Boc, Negoita sau alt personaj cu steua fidelitatii neconditionate pe frunte, din care sa faca parte Udrea, aceasta eterna doamna a front-page-urilor si eficienta aspiratoare de voturi de la Basescu, sau generalul imobiliar de patru stele, Oprea, este reteta ideala a esecului pe termen mediu. Un astfel de cabinet, sustinut de o majoritate parlamentara fragila si dubioasa, cu o opozitie PSD-PNL vocala si la televizor si la vot, are sanse reduse de a gestiona eficient criza economica si masurile nepopulare care se impun si sanse enorme de a iesi in primavara cu sac de oale sparte in cap. Este scenariul cel mai prost, care va perpetua instabilitatea si scandalul, scenariul spre care, in mod perfid, imping Antonescu si Geoana. Refuzind premierul independent, PD-L le face acestora jocurile.
Important este insa in ce grila citeste Traian Basescu intreaga situatie, pentru ca el va avea cuvintul decisiv. Daca el este convins, fara nuante, de faptul ca “a invins singur impotriva tuturor”, ca voturile care il despart de Geoana nu se datoreaza si prostiei acestuia si reprezinta un mandat pentru a continua politica de forta, greseste din start si “reconcilierea” ramine o vorba goala de campanie. Desigur, Basescu poate sa impuna un guvern fara liberali condus de un apropiat din partid, mizind pe traseistii din PSD si PNL, poate s-o reinstaleze pe Udrea sau sa-si rasplateasca fidelii si sa-i recompeseze pe tradatori, dar este o solutie riscanta, care va dezamagi electoratul si va da apa la moara casandrelor de pretutindeni. Ca si in mandatul trecut, asta inseamna izolare politica si provocare la o lupta interminabila, inseamna, inainte de orice, esecul unor proiecte. Adica, reeditarea vechilor greseli.
Pot fi de acord ca pretentiile si ipocriziile liberalilor, ca atacurile incarcate de venin ale lui Antonescu, constituie piedici serioase. Inteleg ca este greu de acceptat, intr-o logica normala a politicii, ca partidul plasat pe locul trei si un candidat scos din cursa in primul tur sa fie atit de fuduli si obaznici, sa-ti forteze mina sub mantia onorabilitatii si a principiilor de nezdruncinat ( de remarcat ca singura conditie impusa de liberali PSD a fost Johannis premier), cind de fapt stii ca alearga doar dupa functiile grase pe care le-au parasit acum nici un an. Da, e greu de acceptat acest gen de politica, dar alternativa este si mai dezastruoasa. Important este acum in ce masura Traian Basescu va intelege si va putea sa se ridice la inaltimea mandatului incredintat de votanti si sa faca de data aceasta ceea ce trebuie pentru ca interesul national sa nu redevina simpla demagogie. Presedintele ar trebui sa nu uite zgomotul glontelui trecindu-i pe linga urechi si sa inteleaga mesajul lui simplu: invata din greseli.
Asadar, doar presedintele, in pofida talibanilor din PNL si PD-L, este in masura sa gaseasca solutia la criza economica si politica. Deocamdata ea este cea a unui premier independent, a unui cabinet de oameni profesionisti si competenti si a unei majoritati stabile in parlament. Vom vedea in zilele urmatoare daca Traian Basescu a devenit sau nu mai intelept. Este o provocare cu adevarat de nerefuzat.
