De același autor
Aceleaşi discursuri prăfuite. Aceeaşi limbă de lemn clamând inflamat sau plângând demagogic şi populist. Acelaşi dialog al surzilor.
Sesiunea extraordinară a parlamentului a fost previzibilă, nu a ieşit din tiparul altor cinstite adunări de acest fel. Noutatea: câteva mii sau sute de protestatari pe străzile României, în numele cărora se vorbeşte, care sunt luaţi drept martori şi argument. Ei sunt, nu-i aşa?, poporul. Un scenariu televizat ale cărui beneficii au fost deja probate. Politic, pare o situaţie fără ieşire. Antonescu şi Ponta strigă alegeri anticipate (şi-au împărţit, iarăşi, rolurile - Ponta e reţinut, Antonescu fierbe de indignare exersată), iar Boc îl demite în direct pe Teodor Baconschi pe motiv de „mahala violentă şi ineptă“.
Momentul Schengen n-a atârnat la fel de greu în balanţă. I-a dat, ca să-l anunţe, înainte un SMS, că omul se află la Bruxelles să reprezinte România. La doar o zi după celebrele afirmaţii, PDL l-a mandatat pe Baconschi să dialogheze cu societatea civilă. Care l-a trimis la plimbare. Strategia şchioapă şi degringolada sunt evidente. Sacrificarea lui Baconschi este ritualică. Până la urmă, cu toate păcatele lui, era singurul care nu avea vreun grup de interese în spate, iar sângele vărsat nu va mulţumi pe nimeni. Vorba lui Ponta: e prea puţin. Se cer alte capete, al lui Baconschi nu are şanse să fie expus cu succes în piaţa publică. În schimb, cele ale lui Boc şi Udrea, prezentate, tot aşa, în direct şi, eventual, ţinute de păr de însuşi dictatorul care încă nu şi-a încheiat penitenţa după Arafat, ar fi o lovitură.
Războiul putere-opoziţie este unul al nervilor şi al televiziunilor. Deocamdată. Ca să nu dureze până când dă colţul ierbii depinde doar de USL, care îşi poate diversifica metodele prin care să constrângă guvernul şi PDL să cedeze. Altele decât mitingurile şi sindicatele, ale căror eficienţă şi amplitudine au fost deja dovedite. Două le-a şi anunţat: greva sau demisia din parlament. Asta da provocare! Degeaba susţine PDL că se vor organiza, potrivit Constituţiei, alegeri în respectivele colegii, pentru că situaţia va deveni imposibilă, cu impact major în afară. Dacă puterea crede că ar putea continua cu jumătate de parlament, fără ca România chiar să explodeze şi să devină exemplu european, se înşală. La fel cu greva parlamentară. Ambele sunt o forţare a limitelor, dar nimic nu poate împiedica USL să apeleze la ele. Nimic, în afară de dragostea pentru scaun. De salariu, suma forfetară şi diverse aranjamente. Să nu fim naivi, nu litera Constituţiei va ţine pironită USL în birourile din Casa Poporului! Dacă USL chiar vrea alegeri anticipate, nu-i rămâne decât să treacă la fapte. Să vă vedem!
În acest context, puterea trebuie să caute, la rândul ei, soluţii.
Fiecare zi în plus sub tirul televizat al protestelor înseamnă procente electorale. Şi mă întreb: de ce nu ia în calcul un guvern de tehnocraţi negociat cu USL? Sau, măcar, un premier „tehnocrat“ susţinut politic? Ar fi o retragere în planul doi, care i-ar permite să-şi organizeze paşii din campanie, să încerce o schimbare a imaginii. Un mesaj că nu se agaţă de putere şi nu vrea să fraudeze alegerile. De ce? Din acelaşi motiv pentru care nu cred că USL îşi va da demisia din parlament: beneficiile mandatului. Vă puteţi închipui haita de directori, şefi şi şefuleţi instalaţi la stecurătoarea bugetului şi a contractelor publice renunţând fie şi la o zi de adăpare?
Soluţii pentru ieşirea din blocaj (el s-a văzut clar în sesiunea extraordinară) ar fi. Problema e că, pentru moment, puterea nu vrea să cedeze sub presiunea străzii, iar opoziţia nu este capabilă să mărească presiunea politică, folosind ceea ce are la îndemână, adică tot strada. Numitorul comun al blocajului este tot setea de putere, al ambelor tabere, indiferent de mărimea acesteia şi de puţinătatea timpului rămas. Între timp, toată lumea fierbe în sosul televizat. Fierbe în două lumi paralele. //
