Cine se teme de Macovei

Pentru Ponta e vital s-o decredibilizeze pe Macovei în vederea europarlamentarelor, pentru că e principalul vehicul al PDL.

Expert în dosit sau fabricat dosare la co­manda cuplului de aur Năstase-Stănoiu, fos­tul șef al Corpului de Control, Victor Ponta, pare să nu-și fi ieșit din mână. Își p­une băieții la treabă și în­cropește rapoarte pe care fie le trimite DNA pentru a putea apoi să acuze ins­ti­tuția că nu bate din pinteni la ordin, fie le aruncă, pur și simplu, pe piață pentru a-și calomnia adversarii sau a ține în priză elec­to­ratul, căruia i-a promis „dreptate până la capăt“. Instinctul de procuror for­mat la școala de partid pesedistă îl ajută: decelează cu precizie cine trebuie ras și cine protejat, unde-i punctul-cheie în ca­re se poate organiza o făcătură sau un „șăn­tăjel“. Care dosar este menit ser­ta­ru­lui în așteptarea undei verzi sau, în func­ție de conjunctură, presei de partid pen­tru linșaj la foc automat. Problema cu ma­șinăria de fabricat dosare este nepro­fe­sio­nalismul. Rapoartele sunt, în general, o agl­o­merare de vorbe goale, de fapte ire­levante pescuite la grămadă, care cu greu se pot transforma în dosar penal, așa cum i-ar fi pohta lui Ponta. În alte cazuri însă, adică în acelea cu miză mare, când do­sarul are ca sarcină de partid și guvern să protejeze adevărații corupți și să arunce pisica moartă în curtea adversarilor, ma­nipularea și scoaterea din context sunt me­todele curente.

Este cazul așa-zisei sesizări făcute de Cor­pul de Control al lui Ponta în cazul Bech­tel. „Sinteza“ decupează din întreaga afa­cere Bechtel exact perioada Năstase, fă­când tabula rasa cu con­tractul semnat în 2003 și care a legat, de fapt, de mâini și de picioare guvernele ul­terioare, obligate să se su­pună unor pre­ve­deri de­za­vantajoase statului român. Nimic despre faptul că, prin Ordonanța aprobată de Năs­tase, s-au demarat ne­go­ci­erile pentru au­to­stra­dă doar cu o singură com­panie, iar contractul a fost acordat fă­ră licitație. Nimic nici des­pre faptul că partea de fi­nanțare a lucrărilor nu era prevăzută în contract, despre scutirea de taxe vamale de care a beneficiat Bechtel sau despre inexistența unui preț ferm. Pon­­ta și băieții sunt însă ne­glijenți și de­profesionalizați. Astfel, chiar raportul tri­mis la DNA spune că No­ta de fun­da­men­tare, care a stat la baza Ordonanței Gu­ver­nului Tăriceanu (cea ca­re a produs efecte juridice și pe care se­si­zarea o omite abil), nu poartă semnătura ministrului Justiției de la vremea res­pec­tivă, Monica Macovei.

Semnătura putea însă foarte bine să fi­gu­re­ze acolo, pentru că Nota de fundamentare din 2005, din care Ponta extrage doar ce-i convine, arată ce dezastru a însemnat con­tractul Năstase-Bechtel. Mai exact, a fost ne­cesară modificarea scrisorilor de ga­ran­ție, deoarece acestea „nu respectau pre­ve­derile legii române, fiind condiționate, ne­autonome și supuse legii engleze“. Aflăm astfel că Năstase nu a prevăzut un preț ferm, ci unul „orientativ“, de apro­ximativ 2,241 milioane de euro, și care putea fi umflat după voia companiei. „Cu o singură excepție: depășirea de către Bechtel a propriului termen de cons­truc­ție a unei secțiuni, contractul se referă numai la penalizări ce vor fi plătite de beneficiar“, se spune în Nota de fun­da­mentare. Mai rău, „structura analitică de cost a prețurilor unitare (material, echi­pament, manoperă, transport) este confidențială și nu va fi comunicată, din principiu, beneficiarului, motiv pentru care prețurile folosite de Bechtel nu pot fi comparate cu cele folosite în mod cu­rent în România“. Contractul conținea „do­uă mecanisme de indexare anuală a prețurilor“ (prevedere eliminată în urma negocierilor din 2005), iar proiectarea rea­liz­ată de Bechtel scăpa oricărui control din partea statului „asupra cantităților și prețului total al Contractului, întrucât Bech­tel modifica prin proiect cantitățile în funcție de prioritățile proprii, iar be­neficiarul este obligat să le accepte ca atare“. Uite așa, mulțumită lui Năstase, cei 54 km de autostradă au ajuns să coste de zeci de ori mai mult decât oriunde în Europa.

Despre asta însă Ponta nu suflă niciun cu­vânt, căci, nu-i așa?, contractul în ori­gi­nal s-a pierdut și e de negăsit. Dar, dacă ar fi găsit, s-ar putea constata, de exem­plu, că „zeci de clauze contractuale, care în textul din limba engleză au înțelesul de «părțile contractuale convin» au fost traduse în limba română cu «be­ne­fi­ci­a­rul se obligă», ceea ce a avut drept efect crearea în sarcina beneficarului a unor obligații suplimentare care nu se re­gă­sesc în varianta negociată“. Frumos! Iată de ce Șova și Ponta nu vor găsi în veci con­tractul lui Năstase.

Ponta a vrut, de fapt, să împuște doi ie­puri dintr-un foc. Pe de o parte, să mute atenția opiniei publice de la mentorul său politic, Năstase, și actualul țuțer de la Ma­rile Proiecte, Dan Șova, cel care a reușit performanța să rezilieze contractul pentru 37 de milioane de euro, sumă negociată de mama-avocat a companiei, iar, pe de al­ta, să se răfuiască politic cu unul dintre principalii săi adversari din vara lui 2012, Monica Macovei. N-o poate ierta pentru fap­tul că a creat, împreună cu Morar, un DNA pe care nu-l mai poate învârti cu che­ia după cum are chef și pentru că l-a răz­bit în timpul puciului. De altfel, pe Ma­covei n-o pot ierta mulți alții, corupții în primul rând, dar și oameni roși de mes­chinării. Despre asta, cu altă ocazie. Pen­tru Ponta e însă vital s-o decredibilizeze pe Macovei în vederea euro­parla­men­ta­relor, pentru că e principalul vehicul al PDL. Ce ar fi lista PDL fără ea în frunte? Mai nimic. Problema e că nu doar Ponta înțelege asta, ci și marii oratori ai uni­fi­că­rii dreptei, care, într-o strategie păgu­boasă, calcă apăsat cu bocancii pe urmele premierului. //