Când îl leapădă PSD pe Dragnea

Deși nu s-ar zice privindu-l, premierul Tudose este un talentat dansator de tango. La ședințele și sindrofiile partidului le ia în brațe pe cele trei dive dragi lui Dragnea - Gabriela, Carmen și Olguța -,

Andreea Pora 05.12.2017

De același autor

le mormăie ceva la ureche despre bugete și rectificări, nu le calcă pe picioare și orgoliu, dansează după cum o cer interesele momentului. Cum scapă însă la presă, schimbă ritmul și repertoriul. Deși mai greoi în glumițe decât maestrul Năstase, ironiile lui Tudose au mai mult miez ascuns. „Dacă domnia sa simţea nevoia, mă suna. Dar să o întreb eu ce a mai găsit prin casă?“, i-a transmis ministrei de Interne care și-a pus clopoței la gât după descoperirea întâmplătoare (?) și neasistată a unui microfon de pe timpul Împușcatului într-o priză buclucașă. Întortocheate sunt căile serviciilor paralele! Premierul însă, în răspăr cu mantra lui Dragnea & Comp. și chiar cu rezoluția partidului pe care ar fi votat-o la Herculane, nu dă nici două parale pe teoria paralelismului. Motivul e simplu: „Nu înțeleg conceptul“. Nici nu-i de mirare, din moment ce chiar inițiatorii nu-l înțeleg, deși „se vede cu ochiul liber“, și vor să-l răpună cu mitinguri. De când ultimul înscris pe lista neagră a statului paralel - după OLAF, Comisia Europeană și ambasadele occidentale la București - e însuși Departamentul de Stat al SUA, premierul Tudose a lăsat deoparte finețurile și s-a delimitat tranșant de scrisorica cuplului Dragnea-Tăriceanu: „Nu am citit această scrisoare. Statele Unite sunt şi trebuie să rămână un aliat al României. Nu mă refer doar la partea militară, ci şi din punct de vedere economic“. Mai rău, în același context s-a spălat pe mâini a zecea oară și de legile justiției jumulite în parlament de Comisia lui Iordache: „Ministerul Justiţiei nu are nicio implicare în acest proces, doar a coordonat până la un anumit punct proiectul...“. Puțin probabil că Tudose moare de grija lui Tudorel Toader, pe care, spun gurile tot mai multe și mai rele de prin PSD, l-a luat la refec că nu sesizează Comisia de la Veneția și face sluj în fața lui „Daddy“, dar e clar că nu vrea cu niciun chip să fie amestecat în tărăboiul cu modificarea legilor justiției.

 

Până acum, camarila lui Dragnea a asistat tăcută la tangoul premierului, a înghițit afront după afront, ironie după ironie, complicitate după complicitate. Picătura care a umplut paharul a fost episodul cu Firea Pandele. „Nu cred că este cea mai inspirată decizie un târg în mijlocul Pieței Victoria. Mai mult, se și interpretează, am înțeles că se face târg ca să nu mai vină nu știu cine. Nu, dom’le, să vină!“, a spus râzând Tudose. După usturătoarea palmă primită în public și după eșecul târgului antiproteste, unde e clar că a fost lăsată în offside de camarazi, primăriței, mai nevricoasă, mai vedetă decât colegii și cu aspirații proprii de mărire, i s-a suit la cap și a răbufnit. A spus în stenogramele pe care i le-a livrat lui Bogdan Chirieac și, ulterior, la Antena 3, exact ceea ce gândește și crede sincer partida Dragnea. „Dvs. aveți agendă și program paralele față de cei mai mulți dintre noi. D-l Iohannis este în campanie electorală pentru prezidențiale, iar dvs. sunteți în campanie electorală pentru preluarea PSD. Nu negați, este inutil, o știu și o simt din ce în ce mai mulți colegi.“ Lista de reproșuri, un adevărat rechizitoriu la adresa lui Tudose, marchează debutul episodului 3 din războiul pentru înlăturarea lui Dragnea de la șefia PSD și acapararea partidului.

 

Ceea ce se întâmplă era previzibil, sub penalul Dragnea cu obsesia lui de a nu intra la pușcărie și fobia față de justiție, în PSD, ca și în România de altfel, va fi un permanent război. Uitați-vă câte s-au întâmplat în doar un an de epocă Dragnea! Niciodată în istoria partidului conflictele nu s-au succedat într-un asemenea ritm, niciodată contestările din partea societății și a partenerilor occidentali nu au fost atât de vehemente, iar PSD atât de izolat. Este prețul pe care partidul îl plătește pentru că s-a lăsat acaparat de această grupare penală.

 

Dar care va fi rezultatul noului conflict este la fel de incert ca în octombrie. Ecuația este totuși diferită în câteva puncte esențiale. În primul rând, între timp Dragnea s-a procopsit cu un nou dosar - Tel Drum - de o mult mai mare greutate și anvergură, fie și din simplul fapt că e plecat de la o anchetă OLAF, care merge implacabil înainte și care, după toate probabilitățile, va ajunge în instanță în câteva luni. Piesele puzzle-ului infracțional al rețelei Dragnea - Tel Drum se adună cu fiecare zi care trece. În al doilea rând, intervenția Departamentului de Stat al SUA și replica deplasată și țâfnoasă a celor doi corifei ai antijustiției ridică problema izolării României de principalul nostru partener strategic, chestie prost văzută de o opinie publică majoritar proamericană. În al treilea rând, în teritoriu, la baza partidului, fantasmagoriile cu statul paralel și oculta soroșistă care vor să-i vină de hac lui Dragnea și împing țara spre „anarhie“ nu au priza pe care au sperat-o cei de la centru. Ca dovadă, ideea mitingului organizat la București este întâmpinată cu destulă reticență de liderii locali. Pe bună dreptate. Un conflict civil nu este de dorit, ar turna gaz pe foc și s-ar întoarce împotriva PSD. Pesediștii aduși cu autobuzele pleacă, bucureștenii rămân. Tot în Piața Victoriei și probabil mult mai mulți.

 

Un singur lucru unește cu adevărat cea mai mare parte a PSD: schingiuirea legilor justiției în așa fel încât independența acesteia să devină amintire și procurorii să dea raportul la partid. E o miză care are susținere în partid, de aceea probabil că Dragnea și acoliții nu vor da înapoi. Asta nu înseamnă însă că vor și reuși. Marele talent al PSD este să facă greșeli pe ultima sută de metri, să se înece ca țiganul la mal. Să-i urăm succes!

 

Deși Dragnea domină (încă) PSD, în special prin gruparea baronilor, imaginea lui se deteriorează pe zi ce trece, partidul realizează că în alegerile din 2019 acesta va deveni un balast. În același timp, poziția lui Tudose s-a întărit raportat la episodul din octombrie, începe să se profileze ca posibil viitor lider. Doar că la această poziție aspiră avidă Firea. De altfel, un amănunt interesant este că în războiul pornit împotriva premierului, ea vorbește de „preluarea“ partidului, ca și cum ar fi evident că în viitor poziția va fi vacantată. Firea nu se luptă acum pentru Dragnea, ci pregătește terenul pentru momentul confruntării cu Tudose când se va pune problema „preluării“. Împinsă de la spate de Voiculescu sau poate făcându-și doar propriile jocuri, Firea se vede succesoarea lui „Daddy“.

 

Pe termen scurt, nu vom avea învingători și învinși, Dragnea nu-i poate lua capul lui Tudose din simplul motiv că nu poate repeta experimentul Grindeanu și că nu-și permite să ajungă la mâna lui Iohannis, care, cu certitudine, îl va pocni peste față. Nici Tudose nu poate face mișcări bruște, trebuie să-și consolideze poziția în PSD și să o șubrezească pe cea a lui Dragnea. Paradoxal, de abia după masacrarea justiției, se va declanșa potera pentru scaunul lui Dragnea. Și nu va mai fi o luptă cu săbii boante, ca acum.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22