Cui folosește războiul Ponta-Băsescu

Este evident din sondaje că războiul direct Ponta-Băsescu ocupă și polarizează scena politică și îi ține la distanță pe demobilizații sătui de dihotomia pro/contra Băsescu, care a ținut afișul în ultimii opt ani, și încă nepregătiți să facă transferul la cea pro/contra Ponta.

E pur și simplu o pierdere de vreme să în­cerci să-i explici unui amoral ca Ponta că Patapievici și Mihăieș nu sunt „fasciști“ sau „neonaziști“ și că în special co­mu­niștii și-au găsit și își gă­sesc, vedem acum la Putin, sursa de legitimare în „lup­ta cu fasciștii“. E inutil să diseci talmeș-balmeșul din capul lui și să te întrebi stu­pefiat, așa cum au făcut zeci de comentatori în ul­timele zile, cum de nu în­țelege că nu e indicat să co­boare lupta electorală în ast­fel de tranșee, dat fiind și contextul regional, tocmai pentru că vân­tul etichetărilor fasciste suflă dintr-o di­recție care s-ar putea să nu ne fie deloc favorabilă ca țară. Pe Ponta îl doare fix în cot de toate analizele și recursurile la is­torie, de bătutul obrazului și revolta ge­nerată de noua turpitudine. Nu doar că nu-i pasă, dar instinctul carnasier îi spune că e pe drumul cel bun - electoratul lui, alăp­tat doctrinar cu mitul „antifascist“ și al „dușmanului de clasă“, al inte­lec­tualului care suge sângele poporului (cum traducea doct Ciuvică la o televiziune), reacționează pozitiv cu ajutorul ghioagelor mediatice din subordine. În fond, Ponta e un tenace recidivist, nu-i la prima ieșire de genul acesta, adversarii au fost ca­ta­logați de-a valma drept fasciști - de la eu­roparlamentarul Elmar Brok la Monica Ma­covei și la „jurnaliștii fascisto-co­mu­nis­toizi“ - și doar d-aia se afișează cu bufonul penal Mazăre deghizat în uniformă na­zis­tă. De fiecare dată, publicul – o mi­no­ri­tate, e drept – a reacționat și protestat. Tot de fiecare dată Ponta a răspuns cu miș­touri, și-a bătut joc și a prins parcă aripi. De ce? Pentru că, dincolo de abisul moral, de disprețul față de intelectuali generat de complexele plagiatorului de carieră, se află o strategie bine pusă la punct.

Orice subiect colateral guvernării îl avan­tajează. Toate temele care pot stimula anti­băsismul, factorul de coeziune al cam­pa­niei și electoratului PSD, sunt aruncate în spațiul public: terenurile de la Nana, intelectualii „fas­ciști“, naționalismul pro­vincial, parașutele, tri­cou­rile președintelui, justiția și „dreptatea până la capăt“. Desigur, unele sunt ches­tiuni artificiale create în la­boratoare, altele pentru gon­flarea egoului și can­di­da­turii lui Ponta, multe ser­vite pe tavă chiar de opo­zi­ție, dar proiectul general e clar: nimic des­pre guvernare, economie, promisiunile eșu­ate. Nimic despre cum se traduce în vi­ziune pesedistă „mândria de a fi român“ (corupt) la Bruxelles. Desigur, e o capcană greu de evitat, iar opoziția nu e capabilă sau nu vrea să schimbe agenda. Zilele aces­tea, în plină campanie electorală, s-au îm­plinit doi ani de când Ponta e la guvernare și în mod normal tema de forță ar fi tre­buit să fie bilanțul acestora. Mai puține in­vective și mai multe cifre, lucruri con­cre­te, analize la obiect despre marile eșecuri ale guvernării ar avea rezonanță în rândul netalibanilor, al celor care pot înclina ba­lanța: dezamăgiții.

E clar că Ponta și PSD nu vor să audă de ma­rile privatizări ratate din vina exclusivă a guvernului - Oltchim e praf și pulbere și încă se caută un investitor, la CFR Marfă fos­tul cumpărător Gruia Stoica, cel pentru care Ponta voia să smulgă de la CSAT un aviz cu dedicație, a înfundat pușcăria, iar acum ministrul Șova se milogește de FMI pentru o nouă derogare la concedierea a 2.500 de angajați. Nimic nu-i displace mai mult vânătorului de fasciști decât o dis­cu­ție despre eșecul marii promisiuni cu cele 50.000 de noi locuri de muncă din iunie anul trecut, ca să nu mai vorbesc de mi­li­onul din programul de guvernare, înlocuit cu 70.000 de proaspeți șomeri, sau despre cele 10 miliarde euro investiții până la 31 decembrie 2013 metamorfozate în doar 3 miliarde investiții străine directe. Trupele pesediste prezente în studiouri intră în fibrilații și devin agresive când cineva are curajul să murmure sfios, mai sunt din ăș­tia, despre cele 35 de noi taxe care au supt din buzunare vreo 8 miliarde lei, scăderea cu 5% a CAS pe spezele populaţiei prin lăr­girea bazei de impozitare, despre eva­ziu­nea fis­cală mai mare decât bugetul să­nă­tății și edu­cației la un loc sau promisiunea „Im­pe­cabilului“ că-și va da demisia dacă auto­strada Comarnic-Brașov nu e gata până în 2016 (și nu va fi, pentru că finanțatorii stră­ini și băncile fug ca dracu’ de tămâie de stat).

Nu doar că e mai greu să vorbești despre toa­te astea, dar ai nevoie în confruntări de oameni puternici, informați nu din punc­tajul de la partid, credibili și cu nis­caiva convingeri autentice, dacă se poate. Există însă interesul vădit ca diversiunea să meargă unsă. PNL nu poate vorbi de fu­nie în casa spânzuratului, că doar a fost pâ­nă mai ieri la guvernare cu PSD, așa că preferă atacul în registrul general - fe­se­niști, comuniști, hoți, Ponta dictatorul -, mesaj ridicol prin ipocrizie. PDL a intrat în vrie văzând cum îi zboară procentele și se concentrează pe PMP, Băsescu și Udrea, care la rândul lor „toacă“ neproductiv la Pon­ta, precum se vede din sondaje, și pre­gă­tesc puciul din PDL pentru debarcarea lui Blaga.

Miza e strict motivarea și conservarea elec­toratului captiv, fiind evident din sondaje că războiul direct Ponta-Băsescu ocupă și polarizează scena politică și îi ține la dis­tanță pe demobilizații sătui de dihotomia pro/contra Băsescu, care a ținut afișul în ultimii opt ani, și încă nepregătiți să facă transferul la cea pro/contra Ponta. La rece vorbind, teama de răul cel mare numit Ponta, ca vector de largă mobilizare pen­tru un vot negativ, este parțial anihilată de faptul că promotorul este chiar Bă­sescu, al cărui discurs nu mai este re­cep­tat decât de nucleele dure. Introducerea Ele­nei Udrea în ecuație înrăutățește lu­cru­rile. E simplu, am mai spus-o, bazinul elec­toral al PSD coagulat pe antibăsism este mai mare decât cel al ipoteticei drepte unite pe probăsism. Ceea ce vedem în campania pentru europarlamentare es­te doar ultima repetiție, cea cu public, pentru prezidențiale. Va fi mult mai rău. Noi teme diversioniste vor fi aruncate în circulație, iar războiul cu Băsescu va de­păși culmile celui din 2012, când, să nu uităm, USL a câștigat cu 60%. //