De același autor
Spectacolul grotesc al campaniei din București, o ”caracatiță” de ură, manipulare, propagandă și minciună, s-a încheiat într-o apoteoză a murdăriei marca Firea-PSD. Internetul colcăia vineri seara de mesaje injurioase, sponsorizate direct sau prin interpuși de PSD, la adresa lui Nicușor Dan, Clotilde Armand, Ciprian Ciucu și Radu Mihaiu, iar pe bulevard, între Piața Unirii și Universitate, tronau două panouri uriașe anti- Nicușor Dan. Un asalt care arată nu doar disperarea de a pierde capitala, dar care vorbește singur despre calitatea umană a celor care îl lansează. Pentru că orice campanie murdară este, în primul rând, despre partidul și candidații care o practică. La București a fost după chipul și asemănarea Gabrielei Firea și a PSD. De altfel, social-democrații ne-au obișnuit vreme de 30 de ani, începând cu primele alegeri din 1990, cu astfel de campanii. Ele au atins apogeul în perioada Dragnea, să ne aducem aminte mizeriile răspândite la europarlamentarele și prezidențialele de anul trecut.
Strategia ”haznalei”, după cum inspirat o numea cineva pe Facebook, a avut de la bun început ca principală țintă pe Nicușor Dan și USR, partidul cel mai bine cotat în București. Video-ul cu așa zisa echipă a USR, în care apar personaje cu blugii decupați în zona feselor și peruci de femeie pe cap, cărora li se strigă de pe margine ”homosexualilor”, a fost montat în spatele primăriei din Voluntari, a consortului Pandele, și distribuite pe Internet de oamenii PSD de la sectorul 2. Acuze de homosexualism au venit și din partea pesedistului Cosmin Gușă, individ despre care nu merită o discuție.
Diversiunile lansate de cuplul de țoape Firea- Budeanu nu au făcut decât să redirecționeze discuțiile din spațiul public, în așa fel încât mandatul primăresei să nu fie luat la bani mărunți. Afacerea ”Câinele” poate ridica cel mult întrebări despre naivitatea și discernământul lui Nicușor Dan, nu despre onestitatea sa. Cât despre ”bomba bombelor” pusă în scena la Antena 3, patroana spirituală a Firei, s-a fâsâit în direct sub ochii încercănați ai autorilor.
Una peste alta, campania e fost o cacealma de prost-gust, care a îngropat orice fel de discuție despre oraș și nevoile lui, despre strategii și viziuni, proiecte și mijloace de finanțare. Înșiruirea de promisiuni, generalități și cuvinte hămăite agresiv nu au ținut loc de dezbateri. Și cum singurele idei și propuneri cu cap și coadă, aplicate și în cunoștință de cauză au venit de la Nicușor Dan, ele au trebuit acoperite cu un asurzitor zgomot de fond, din simplul motiv că orice discuție pleacă, inerent, de la jalnicul mandat al Gabrielei Firea. Propaganda, agresivitatea, mitocănia și mizeriile împroșcate peste adversari au fost nota comună. De fapt, Gabriela Firea și-a arătat în această campanie adevărata față, pe care cred că a putut-o vedea orice om cu bun-simț din București. Campania murdară la care am asistat cu toții este iscălită de Gabriela Firea.
Cred că a fost o greșeală, aceeași greșeală pe care a mai făcut-o PSD-ul și alte dăți: a sărit calul și a reușit să enerveze. Iar când electoratul anti-PSD se enervează, iese la vot. Asta este ceea ce nu a înțeles Firea: va fi un vot politic, dar va fi și unul direct împotriva ei. Împotriva a tot ce reprezintă ea și a ieșit la iveală cu asupra de măsură în această campanie mizerabilă pe care a făcut-o. Va fi, iarăși, un vot preponderent negativ, dar asta pentru că l-a provocat ea.
Deci, nu cred că va fi un absenteism mai mare decât altă dată în București, dar cred că oamenii trebuie să dea dovadă de mai multă răbdare decât de obicei. Votul se va desfășura lent din cauza măsurilor generate de Covid, vor fi cozi, sincope, nereguli inerente. Va fi necesară multă, multă determinare. Motive există cu vârf și îndesat.
Comentarii 6
MIHAI 2 - 09-29-2020
Si daca tot veni vorba despre mahalagismul inspăimântator al ex-Primăresei, poate ii explică cineva doamnei Clotilde că prestatiile paguboase ale Gabrielei Firea reprezinta doar o modalitate - din multele posibile - de a face politică. In cazul albinutei din Voluntari agresivitatea era utilizata pentru a masca gaunosenia personajului. In cazul doamnei Armand ea obstructioneaza accesul guvizilor la șarmul atat de bine insusit in scolile franceze, mai ales in cele civile.
RăspundeGheorghe Sa a,Madrid - 09-28-2020
Va mai vedeam pe la cate o televiziune,insa de mult timp nu mai participati la comentarii.Nu va mai cheama nimeni ca nu le convine sau v’ai retras de buna voie?
Răspundenicolaie apolzan - 09-28-2020
Totusi sunt inca multi care au votat aceasta individa,si asta nu inteleg la acesti bucuresteni,care sunt probabil spalati pe creier de TV-unile arhicunoscute,cetateni care la o simpla iesire din casa vad adevarul adevarat al mizeriei si aerului greu inspirabil.
RăspundeEmil din Dublin - 09-27-2020
Ce norocosi sintem sa va avem . Coloana vertebrala, foarte inteligenta si punct ochit,punct lovit. Sper si eu sa scape Bucurestiul de aceasta mafie comunista! Multumesc ca de fiecare data pentru articolul dvs. stimata Doamna Andreea Pora.
RăspundeCetățean responsabil - 09-27-2020
„vorbește singur despre calitatea umană a celor care îl lansează” despre „cuplul de țoape Firea- Budeanu” și „pe care cred că a putut-o vedea orice om cu bun-simț din București.” Și din țară adaug eu.
RăspundeGabriela Constantinescu - 09-26-2020
Sa va auda Dumnezeu, d-na Pora, pentru ca acesti ultimi patru ani au aratat cu ''asupra de masura'', exact cum spuneti si dvs., ce inseamna psd, ce aduce, ce face el si-n ce vrea sa transforme tara asta - intr-o hazna, din toate punctele de vedere.
Răspunde