De același autor
Petrecută într-un moment de maximă cumpănă pentru PDL - sondaje care îl arată în picaj, greva opoziţiei şi manipularea televizată a protestelor -, plecarea lui Emil Boc era singurul gest cu logică politică. Este semnul că se caută cu disperare o soluţie de salvare şi a partidului, şi, vom vedea asta, a reformelor. Numele alesului pentru greaua misiune este cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu. Să fie şeful SIE soluţia? Puţin probabil. Provenit din PNL şi ocupând portofoliul Externelor în Cabinetul Tăriceanu, Ungureanu a fost pus la SIE, după numirea lui George Maior la SRI, mai mult ca frondă faţă de liberali. Intelectual, cu CV impresionant, discret, plăcut ca prezenţă, carismatic, bun vorbitor, cu opţiuni declarate de dreapta, agreat până la un punct şi de PSD şi PNL, care, în mod normal, nu ar avea prea multe să-i reproşeze, numele lui Ungureanu a fost vehiculat în mai multe rânduri atât ca înlocuitor al lui Boc, cât şi ca viitor prezidenţiabil al PDL. Nominalizarea era întrucâtva previzibilă. O întrebare este însă cea a mesajului transmis prin numirea unui şef al serviciilor secrete în fruntea cabinetului într-un an electoral. Răspunsul a venit rapid din partea lui Crin Antonescu: „Băsescu s-a dat pe faţă, hai să guvernăm cu serviciile secrete“. Insistenţa liderului PNL pe această temă a lăsat senzaţia de inconfort personal.
Din punct de vedere al opoziţiei, numele viitorului premier nu conta, aceasta fiind cantonată, aşa cum s-a văzut şi după întâlnirea de la Cotroceni, în discursul anticipatelor cu orice preţ. Indiferent cine ar fi fost numit, reacţia USL ar fi fost aceeaşi şi în acelaşi registru: „Traian Băsescu şi clica lui“, „o cârpeală improvizată de Traian Băsescu“, „un om care probabil ştie numele ofiţerilor acoperiţi din presă“ etc. (Crin Antonescu). Una peste alta, USL nu va vota guvernul şi va rămâne în grevă parlamentară pe termen nelimitat. Nimic nou sub soare. Cât va putea s-o ţină aşa este greu de anticipat în acest moment, dar punctul de răscruce ar putea fi mai aproape decât se gândesc acum Ponta şi Antonescu. Radicalismul pe banii contribuabilului s-ar putea întoarce împotriva USL.
Problema de fond nu este însă cea a lui Mihai Răzvan Ungureanu, care, teoretic, poate fi considerat un „tehnocrat“, ci faptul că a fost aleasă „soluţia politică“. Concret, Mihai Răzvan Ungureanu va fi şeful unui cabinet politic, negociat cu coaliţia. Nu ştim dacă preşedintele a cedat în acest punct, iarăşi, în faţa presiunilor PDL, a intereselor de tot felul, a spectrului alegerilor fără acces la buget sau dacă chiar consideră că aceasta este formula potrivită momentului, în pofida declaraţiilor tăioase din ultima perioadă la adresa propriului partid şi a clasei politice în general. Oricum, argumentele sunt deja cele cunoscute: pentru a putea gestiona complicatele treburi ale ţării, este nevoie de asumare politică, iar un tehnocrat fără susţinere politică nu rezistă sau guvernează prin ordonanţe, vezi cazul Isărescu.
Argumente ce ar putea fi valide, aşa cum au şi fost, în orice altă situaţie politică şi economică. Cum va gestiona Ungureanu încrengătura politică de interese şi de corupţie din partid şi ministere? Cum va face faţă baronilor, pretenţiilor de bani de la buget în campanie şi cum va asigura, în aceste condiţii, echilibrul alegerilor? Probabil că n-o va face, pentru că nu aceasta este misiunea lui. În fond, alegerea lui Ungureanu are un singur scop: o încercare de cosmetizare a guvernului în an electoral. Manevra ar avea şanse să reuşească, cu o singură condiţie, aceea ca personajele compromise să dispară din peisaj. Ceea ce mă îndoiesc că se va întâmpla.
Viitorul cabinet are toate şansele să fie asezonat cu nume precum cel al Elenei Udrea şi al lui Gabriel Oprea. Şi de aici începe cronica unui eşec anunţat. Dacă doamna făcătoare şi desfăcătoare de combinaţii, despre care se şopteşte că ar fi un soi de Dana Năstase prin care trec contractele şi comisioanele aferente, rămâne în viitorul guvern, atunci sacrificarea lui Emil Boc este inutilă. Cu Udrea, viitorul cabinet este compromis şi decredibilizat din start. Este mesajul clar transmis electoratului, că, sub imaginea bună a lui Ungureanu, PDL încearcă să-şi camufleze aceleaşi apucături, că partidul a rămas prizonierul mentalităţii potrivit căreia voturile se câştigă cu sacoşa, găleata, plicul şi comisioanele din contractele publice vărsate la PDL. În plus, menţinerea lui Udrea va da apă la moara USL. În acest sens, îndepărtarea lui Emil Boc din fruntea guvernului nu va avea niciun efect determinant asupra procentelor partidului. Mesajul componenţei cabinetului va fi mai important decât cred acum liderii PDL şi Traian Băsescu.
În acelaşi context se poate discuta şi despre eficienţa lui Emil Boc în fruntea partidului. Altfel spus, va fi Boc mai eficient în luarea deciziilor radicale de reformă internă de care are acum nevoie PDL ca de aer? Sau va umbla cu aceleaşi sferturi de măsură? Dacă Emil Boc nu are convingerea că PDL trebuie să se schimbe fundamental în cel mai scurt timp şi dacă nu are forţa să determine această schimbare, cu toate riscurile, atunci ar fi bine să se retragă şi din fruntea PDL. Pentru că, dincolo de onestitatea lui Boc, adevărul este că slăbiciunea sa în faţa baronilor şi a reţelelor de interese, miza exclusivă pe DNA şi ANI în îndepărtarea corupţilor, transformarea Codului etic într-un simplu instrument de propagandă au îngropat, din păcate, inclusiv multele lucruri bune pe care le-a făcut.
Dezamăgirea propriului electorat nu a venit deci din măsurile de austeritate sau din proasta lor comunicare, ci din eşecul anticorupţiei şi pervertirea mesajului justiţiar, cel care a adus şi a menţinut la putere PDL şi pe Emil Boc. Altfel spus, premierul a îngropat reforma partidului şi a actului de guvernare, lăsând mână liberă apucăturilor pesediste: hoţie şi clientelism. Acesta este motivul pentru care Emil Boc ar fi trebuit să fie schimbat mai de mult. Meritele sale rămân incontestabile, ca şi greşelile şi slăbiciunile. Rămâne de văzut cum se va descurca Ungureanu cu greaua moştenire lăsată de Boc.
Nu-mi fac prea mari iluzii. //
