De același autor
Preşedintele trebuie să reziste ispitei de a se crede „omul providenţial“, care să schimbe nu doar Constituţia şi legile care au blocat regenerarea statului, ci şi manualele de istorie.
Începând cu aceste alegeri, Traian Băsescu devine istorie din punct de vedere electoral. Cel puţin teoretic – pentru că nu ştim dacă „Alianţa Anti“ nu se va pune cândva în mişcare pentru a încerca din nou să-l suspende –, va fi preşedintele care va conduce România următorilor cinci ani. Are, aşadar, şansa de a intra în istorie, singura întrebare fiind cum o va face. Va fi acel preşedinte reformist, aşa cum a promis în campanie, când a înlocuit „ţepele din Piaţa Victoriei“ cu „reforma statului“, sau acelaşi preşedinte izolat politic, ale cărui viziuni pe termen lung nu se regăsesc în faptele imediate, pradă temperamentului şi ispitelor?
Va fi Băsescu nu doar un lider puternic, care se va bate cu parlamentul, oligarhii şi presa, ci şi unul înţelept, care va şti să coaguleze forţele active şi instruite ale societăţii, care va înţelege să pună frâu politizării şi poftei de bani şi mărire a puternicilor din propriul partid? Adică, va înţelege Băsescu faptul că reforma în sens mai larg nu o exclude pe cea din PD-L şi că o uniune a fripturiştilor de toate culorile va fi la fel de primejdioasă ca şi „Alianţa Anti“? Că ambele au mijloace egale de a bloca regenerarea statului? Mai pe şleau spus, va putea rezista preşedintele ispitei de a se război doar cu adversarii săi tradiţionali şi celei de a tolera corupţia, incompetenţa şi oportunismul aliaţilor şi susţinătorilor?
Ispitele aflate în faţa lui Traian Băsescu sunt multe, unele dintre ele deja bine cunoscute, dar mai periculoase, tocmai pentru că alegerea a fost la limită şi datoriile rămase de onorat, imense.
Loialitatea şi încrederea sau, mai bine zis, lipsa lor, cele care l-au determinat să-l prefere pe Emil Boc unui premier independent, riscă să devină pietre atârnate de gâtul bunei guvernări, dacă preşedintele face selecţia oamenilor exclusiv din această perspectivă. Dacă răspunsul la ura şi trădarea de care s-a lovit în mandatul trecut şi mai ales în campanie este neîncrederea generală şi promovarea doar a celor care au trecut testul fidelităţii, modernizarea României va porni şchioapă la drum, dacă va porni. Dacă „reconcilierea“ şi „vremea Coaliţiilor Pro“, anunţate de Traian Băsescu în discursul de învestitură, vor îmbrăca vesta portocolie, iar pe pixul care va iscăli numirile în funcţii va fi inscripţionată sigla PD-L şi politizarea va reintra în drepturi depline, divizarea societăţii se va accentua. Acestei ispite, preşedintele i se poate opune numai în pofida propriului partid, pentru că doar el poate returna „legea politizării“ şi forţa, tot prin legi, criterii de competenţă pentru funcţiile publice. Astfel, exemplul din ograda lărgită a PD-L ar fi esenţial, măcar şi ca exerciţiu de rezistenţă la provocare.
Traian Băsescu trebuie deci să lupte cu ispita de a permite PD-L transformarea într-un megapartid, doldora de traseişti şi personaje îndoielnice, un partid în care baronii fac selecţia oamenilor şi competenţele sunt măsurate în funcţie de numărul de voturi sau de sponsorii aduşi, în care clientela politică ajunge cheia de boltă.
Traian Băsescu mai are de făcut faţă ispitei de a crede că unii sunt mai corupţi decât alţii, în sensul „corupţii noştri“ sunt mai buni decât „corupţii lor“, şi că justiţia este imparţială când strânge laţul doar în jurul unora ca Vântu sau Voicu, în timp ce Berceanu sau „Pinalti“, ca să dau doar două exemple, sunt curaţi pentru că nu sunt puşi să dea cu subsemnatul. Nu doar judecătorul Costiniu şi procurorul Chiujdea fac trafic de influenţă şi nu doar Lidia Bărbulescu este nereformistă din credinţă, ci şi mulţi alţi magistraţi, prieteni ai PD-L. Aşa cum nu doar Mircea Geoană sau Mazăre ar trebui să aibă necazuri la ANI cu declaraţiile de avere, ci şi Blaga, Videanu sau Boureanu. Iar milionarul Patriciu este mai periculos decât Căşuneanu doar pentru că este patron media şi băgat cu sufletul şi conturile în politică, nu pentru că a învârtit mai elegant banii statului. Traian Băsescu a rezistat vitejeşte ispitei de a face compromisuri cu adversarii oligarhi, cu mafia celorlalţi, dar rămâne un semn de întrebare de-a dreptul ispititor asupra compromisurilor făcute cu prietenii oligarhi şi mafioţi.
Femeile politice au fost şi, iată, continuă să fie prin omniprezenta Udrea o provocare în faţa căreia Traian Băsescu s-a dovedit slab, din motive necunoscute sau doar bănuite. EBA, Ridzi, Udrea, Plăcintă sau chiar Anastase sunt tot atâtea puncte vulnerabile, asupra cărora preşedintele nu a oferit argumente convingătoare.
Ca să nu mai discutăm că una dintre marile ispite este răfuiala cu presa mogulilor. Ea poate căpăta în continuare formele consacrate ale „ţigăncii împuţite“ sau ale unei alte prese în oglinda Antenelor. Faptul că Traian Băsescu va trebui să se confrunte în continuare cu media ostile este dincolo de orice îndoială şi îi va fi dificil să reziste ispitei de a găsi mijloacele de a o pune cu botul pe labe. Cu legea, cu vorba sau cu publicitatea.
În sfârşit, preşedintele ar mai trebui să reziste ispitei de a se crede „omul providenţial“, care să schimbe nu doar Constituţia şi legile care au blocat regenerarea statului, ci şi manualele de istorie, după modelul Emil Constantinescu. Rezultatul îl vedem.
Dar cea mai mare provocare va fi aceea de a nu ceda ispitei să-şi joace mandatul la ruleta deciziilor imprevizibile, dictate de temperamentul şi caracterul care i-au adus şi faima şi pierderea a cinci milioane de voturi. //
