De același autor
De la Ghiță și Dragnea la Toader și Udrea, de la Andronic și Adamescu jr, până la popa Terhes și Tăriceanu. Restul, cei de pe la Antena 3, Evenimentul, luju, pesediști de tot soiul și nu numai, sau securiști reciclați și sereiști trași pe tușă, sunt niște giruete, se învârt după ordin și bani. Trăgând linie, e coaliția penalilor care după doi ani de zile a izbândit să îngenuncheze justiția. S-o recunoaștem, sunt aproape de finiș. Dacă le reușește și faza cu blocarea lui Kovesi, cu mătrășirea lui Tarcea și a lui Lazăr, cu rejudecarea proceselor în care completurile de cinci judecători, ba chiar și alea de 3 sau 2 judecători, au dat decizii definitive, au toate motivele să destupe șampania. Nici nu mai contează dacă le va folosi sau nu în alegeri, contează că, după 30 de ani, România (re)intră într-o gaură neagră din care îi va fi foarte greu să iasă.
Pe Kovesi au încercat ani de zile s-o discrediteze, au investit sume imense pe măsura mizei: groaza de pușcărie. Până la urmă le-a reușit: au revocat-o, au umilit-o public și i-au făcut plângeri penale și dosare. N-au apucat să-și savureze bine victoria și să țeasă noi și noi strategii și comploturi ( d-aia s-au și întâlnit mafioțeii la Belgrad), când, lovitură de măciucă: Kovesi a fost selectată, și încă prima, pentru funcția de procuror -șef european. Spre turbarea lor, au început să curgă susținerile europene și a devenit evident că Laura Kovesi are șanse reale să ajungă în această importantă funcție, ceea ce însemna o palmă grea pe obrazul penal. Minciunile, scrisorile veninoase și denigratoare ventilate de ministrul justiției, parlamentari si eurodeputați din PSD și ALDE, anteniști și lujiști, își ratau ținta. Mai rău, o ajutau, pentru că în Parlamentul European se știa bine ce hram poartă fiecare și ce-i mână în lupta împotriva candidatului propriei țări. Campania anti-Kovesi nu făcea decât să demonstreze că este omul potrivit pentru anchetarea corupției cu fonduri europene.
Punerea ei sub urmărire penală le-a părut deci arma cea mai eficientă. Acum se vede limpede de ce au insistat atât de mult Toader, Dragnea, Dăncilă & comp. să înființeze secția specială pentru magistrați în pofida tuturor avertismentelor primite de la Comisia Europeană, Comisia de la Veneția și GRECO. Secția- condusă acum de Adina Florea, procuroarea care s-a autodeclarat ”lipsită de independență” și pe care Toader a vrut s-o bage cu anasâna șefă la DNA- este exact ceea ce s-a spus că va fi: un pluton de execuție pentru magistrații incomozi și nealiniați. Plângerea lui Ghiță împotriva lui Kovesi s-a transformat în urmărire penală fix înainte de audierile din Comisia LIBE ( 26 februarie) și în timpul procedurilor pe care orice candidat trebuie să le facă. Punct țintit, punct lovit! Căci, să fim realiști, poziția ei de favorită în cursa pentru funcția de procuror-șef european s-a subrezit, chiar dacă în Parlamentul European se bănuiește ( ba chiar mulți au certitudinea) că totul e o făcătură a actualei puteri. Poate dacă PSD-iștii o lucrau mai cu perdea și nu făceau un lobby anti-Kovesi pe față, această urmărire penală ar fi avut mai multă credibilitate. Dar chiar și așa, e complicat pentru un candidat să se afle într-o procedură penală. Kovesi își dă seama de asta, iar în ieșirile publice de miercuri seară se simțeau clar emoția, enervarea și indignarea. Nu e sigur că stratagema va reuși, dar situația e pe muchie. Kovesi e în fața unui pluton de execuție alinat pentru rafala finală, dar în spatele ei se află, totuși, parlamentul european.
Nu putem însă scoate din ecuație și ipoteza ca pofta de razbunare a unei aripi dure să fie atât de mare încât să-i dea ordin lui Florea fie să împiedice plecarea din țară a lui Kovesi-prin punerea ei sub control judiciar- fie chiar să dea un mandat de arestare pentru 48 de ore. Se speculează mult pe aceast scenariu, iar la Bruxelles există chiar o temere destul de mare. Căci, nu-i așa, în epoca Dragnea totul începe să pară posibil.
Festivalul caracterelor mici de miercuri seară de la Antena 3, Ghiță Tv și Gușă Tv ( intrat în direct în emisiunea lui Rareș Bogdan, care făcea fețe fețe de nervi, ca să-și debiteze cu aer semidoct elucubrațiile și să-l susțină pe fârtatul Ghiță) a fost, dintr-un punct de vedere, o demonstrație de prostie crasă. Cine mai avea vreo umbră de îndoială că justiția a intrat sub comanda politică și-a pierdut-o rapid.
Ancheta e cusută cu ață roșie. Acuzele lui Ghiță că el ar fi plătit o parte din banii pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa (nenea ăla care împreună cu Sorin Ovidiu Vântu a dat o țeapă de sute de mii de euro naivilor care și-au depus banii la FNI și care a fost condamnat la 10 ani de pușcărie dar a fugit în Indonezia) nu sunt noi, fugarul de lux le ventilează de vreo doi ani. Ministerul de Interne a dat deja un comunicat de presă în care a explicat că banii- 234.270 lei ( 52.000 euro) au fost plătiți de Poliție, iar compania aeriană a emis o factură fiscală. Care a fost depusă la dosarul deschis la Parchetul general. Tot acolo au făcut și declarații martorii care s-au ocupat de extrădare, printre care șeful Poliției. Iar Parchetul General a spus după ce a terminat ancheta că reclamația lui Ghiță nu se susține prin documentele depuse. Deci minte. După înființarea Secției speciale, Ghiță s-a reorientat și a luat-o de la capăt, știind că acum bate la uși larg deschise. Susține că el ar fi plătit, la cererea lui Kovesi, vreo 68.000 euro, că are mailuri și, cum altfel!!, poze cu Kovesi. E vorba de aceeași ciorbă veche, urât mirositoare și reîncălzită. Să ne aducem aminte de episodul ”cucuveauamov”, sau de așa-zisul interviu al lui Cristoiu- Giruetă, care anunța seară de seară că va arăta nației agitate fotografiile și filmele cu Kovesi în bârlogul lui Ghiță, pentru ca în final să se jure pe cuvântul lui vechi comunist că le-a văzut cu ochii lui. Pe bune?
Dar nu amănuntele astea contează în peisaj, ele sunt mai mult de domeniul telenovelelor de categorie C, semnificativ e mesajul de răzbunare lansat, demonstrația că pot să facă ce vor, că au pus la pământ orice urmă de independență a justiției și că nimeni nu mai scapă de brațul lor lung. E, înainte de toate, un mesaj pentru magistrați. Cine mișcă în front se trezește în fața plutonului de execuție sau sub bastoanele și gazele jandarmilor. Că tot li s-a suplimentat bugetul cu 520% pentru achiziționarea de muniție și armament tip de război. Se vede treaba că alianța penală se pregătește de vremuri grele.