Sondaje făcute la scara UE anunță menținerea actualei majorități alcătuite din populari, socialiști și liberali și după alegerile europene din iunie. Partidele de la noi pierd, însă, din influență.
Puținele controale privind activitatea eurodeputaților, mai ales cele privind interacțiunea cu grupurile de lobby, predispune la acte de corupție, arată o analiză Politico, preluată de Rador.
Deputatul USR PLUS Monica Berescu susţine că Dacian Cioloş, copreședinte al partidului a anunţat că va renunţa la funcţiile politice din Parlamentul European dacă va fi ales preşedinte al formaţiunii.
Parlamentul European şi-a adoptat joi poziţia de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la liberă circulaţie în Europa în timpul pandemiei de COVID-19.
“Brexitul este o adevarata scoala a rabdarii”, spunea insusi negociatorul sef al Uniunii Europene, Michel Barnier, iar ultimele evenimente petrecute peste Canalul Manecii par sa ii dea dreptate.
Rovana Plumb și Dan Nica susțin, miercuri, interviurile cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru funcția de comisar european, au declarat surse de la Bruxelles, pentru Mediafax.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an