Europarlamentarul german Elmar Brok vrea activarea Articolului 7 în cazul României

Redactia | 13.11.2018

Europarlamentarul german Elmar Brok îi avertizează pe social-democraţii europeni că ar trebui să ia în serios posibila activare a Articolului 7 în cazul Romaniei.

SHARE 1

Pe aceeași temă

Măsura este una extremă și a fost decisă până acum doar pentru Polonia şi Ungaria.

Ingriorarea lui Elmar Brok este împărtășită și de alți lideri europeni, marți, 13 noiembrie, la Strasbourg se citește apoi se supune la vot Rezoluția privind sttul de drept din Romania, care penalizeză dur derapajele din ultimul an ale puterii PSD-ALDE.

Toate aceste acțiuni și luări de poziție vin în contextul preluării de către românia a președinției UE pentru care tot mai multe voci susțin că ar fi nepregătită. O declarație în sensul acesta a făcut însuși președintele Klaus Iohannis.

„Cer social-democraţilor să ia serios în considerare posibilitatea ca noi, Parlamentul European, să declanşăm împotriva României procedura prevăzută de Articolul 7”, a spus Elmar Brok, pentru Welt am Sonntag.

„Ar fi un pas important înainte dacă România ar pune în aplicare recomandările noastre în domeniul apărării statului de drept şi al anticorupţiei”, a spus, la rândul său, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, care cere autorităților de la București să renunțe la modificările privind legile justiției.

Articolul 7 din Tratatul UE este procedura cea mai radicală de sancţiuni existentă împotriva unui stat membru.

Calificat adesea drept „armă nucleară” instituţională, Articolul 7 poate duce în cele din urmă la o suspendare a anumitor drepturi ale unui stat membru, în special, al dreptului său de vot în Consiliul UE, organism în care cei 28 de membri definitivează legislaţiile europene.

Comentarii 1

Polilogu - 11-13-2018

Mda... Are dreptate, domnul ! „Cățelu SAMURACHE , ce ședea la o parte/Ca simplu privitor /Auzind vorba ... lui SAMSON ,dulău de curte ce lătra foarte tare/..../S-apropie îndată/Să-și arate iubirea ce are pentru ei/.../Gândirea voastră,zise ,îmi pare minunată,Și simtimentul vostru îl cinstesc ,frații meii./...../ Noi , fratii tăi , potaie ! răspunse SAMSON plin de mânie ///...///Lichea nerusinată ,astfel ne vorbești ?/ -- Dar ziceați ... Si ce-ti pasă ? Te -ntreb eu ce ziceam ?/Adevărat vorbeam / Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei, / Că voi egalitate , dar nu pentru căței ” Așa a ...spus IERI un ...comentator al vremurilor , pe numele său romănesc numit GRIGORE ALEXANDRESCU si pe care l=am citat cu greu dintr-o editie scrisă in alfabet slavo -român de... tranzitie .

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22