De același autor
De la minciunile aparent inocente până la cele grandioase, de o gravitate care oriunde în lume i-ar aduce plecarea din viața politică, Ponta nu ratează nimic.
„Îți trebuie memorie bună după ce ai mințit“, spunea Corneille. Asta doar dacă îți pasă că vei fi prins cu minciuna, dacă mai ai vreun rest de onorabilitate și te interesează ce cred alții despre tine. Dacă nu ai convingerea că poți să-i minți pe toți tot timpul și nimic nu ți se va întâmpla. E cazul lui Victor Ponta. Te ciupești auzindu-l. E mitoman, iar asta e o boală, nu o etichetă pusă de Băsescu sau de adversari. Dacă era tratată din copilarie, poate mai era vreo șansă. Dar n-a fost. Funcția de premier i-a facilitat maturizarea, a cronicizat-o. La trei cuvinte, Ponta toarnă câte-o minciună, „minte cum respiră“, așa cum i se tot spune. Când e prins, cum i s-a întâmplat în conferința de presă de vineri de la guvern, încearcă să scape cu câte o obrăznicie.
Trebuie să admitem că România s-a procopsit în 25 de ani cu tot soiul de politicieni: corupți, șmecheri de cartier, oportuniști grețoși (majoritatea), grobieni, indivizi cu un caracter cât măzărichea sau de un egoism feroce, lași etc. Evident, mincinoșii n-au lipsit, dar lor li s-a găsit mereu scuza că așa-i în politică, mai și minți când „interesul național“ o cere. Totuși, e prima oară când într-o funcție atât de importantă ajunge un mitoman sadea. E un lucru extrem de periculos, pentru că doar cei bine informați, cei care urmăresc lucrurile în evoluția lor își pot da seama de gravitatea și amploarea fenomenului. Majoritatea populației se simte și ea mințită, dar doar în raport cu promisiunile făcute de USL în cursa pentru câștigarea puterii. Nu face diferența între acest tip de minciună, intrată deja în tradiție și care trezește revolte mai degrabă de ordin abstract - până la urmă care partid a respectat promisiunile electorale și nu a înșelat așteptările?-, și minciuna zilnică, spontană sau premeditată. Una e să minți electoral și alta în legătură cu actele și măsurile guvernului. Una e să te aperi prin minciună, cazul plagiatului, și cu totul alta să minți fără să clipești despre alții, despre acte ale instituțiilor statului sau să prezinți falsuri drept adevăruri și să răstălmăcești decizii ale justiției și Curții Constituționale. De la minciunile aparent inocente până la cele grandioase, de o gravitate care oriunde în lume i-ar aduce plecarea din viața politică, Ponta nu ratează nimic.
Doar în cursul lunii noiembrie am numărat 14 minciuni mari (săptămâna viitoare pe site-ul revistei 22 vom da drumul la o nouă rubrică, intitulată Numărăm minciunile lui Ponta, la care invit cititorii să contribuie), unele vizându-l pe Traian Băsescu și având drept scop evident manipularea opiniei publice, alte însă pe chestiuni care țin de guvernare, de banul public. Vineri, de exemplu, în conferința de presă de la guvern, a fost întrebat de un reporter insistent dacă are de gând să retragă acciza la benzină, președintele amenințând că respinge bugetul pe acest motiv. Ce credeți că a răspuns? „Păi, și din ce plătim hotărârile judecătorești? Două miliarde...“. Începând din 4 noiembrie, de când a fost anunțată mărirea cu 7 eurocenți a accizei la benzină, Victor Ponta repetă încontinuu că „acești bani vor merge în fondul special pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, mai concret, pentru marile proiecte de infrastructură rutieră“. Asta i-a spus și FMI-ului. Prins cu șoalda de reporter, Victor Ponta, ca orice mincinos fără memorie, continuă imperturbabil și dă din lac în puț: „Îi luăm de la infrastructură și îi punem la hotărâri“. Așadar, bănuiala multora că Ponta și guvernul pe care îl patronează nu aveau de gând să folosească mărirea de acciză pentru autostrăzi, ci să pape banii așa cum fac și cu cei din rovinietă, din asigurările de sănătate sau din taxe, s-a transformat în certitudine. Ponta a mințit de la bun început cu bună știință, iar acuza adusă de președinte că banii vor fi folosiți pentru a alimenta pușculița de partid în campanie este greu de contrazis. Altfel spus, Traian Băsescu are perfectă dreptate să respingă bugetul sub acest motiv. Desigur, această ultimă minciună a lui Ponta pătrunde greu în spațiul public, mai ușor fiind de reținut cea că „dacă președintele respinge bugetul nu se vor mai plăti majorările de pensii și salarii“, mesaj transmis de toate gurile de foc mediatic ale USL.
Înțelege oare electoratul că aroganța, politizarea sau corupția de care era acuzat zi de zi Guvernul Boc par jocuri de copii neduși la școală în comparație cu ceea ce se întâmplă în epoca mitomanului fără memorie? Pe când era în opoziție, Ponta răcnea împotriva „salariilor nesimțite“, ajuns la putere, promitea (iunie 2013) că „nu mă las și aceste venituri (ale directorilor din companiile naționale, n.a.) trebuie să ajungă la o limită rezonabilă“, propunând chiar impozitarea cu 10% a tuturor veniturilor bugetare care depășesc 4.000 de lei. O minciună, pentru că în realitate lucrurile arată exact pe dos. Ponta a eliminat toate plafonările făcute de Boc și a mărit indemnizația de ședință pentru Consililie de administrație de la 1 la 25% din slariul directorului. Clientela proțăpită în „AGA și șpaga“, adică propriii consilieri, domnișoarele talentate de la cabinetele miniștrilor sau baronilor, finii, nepoții și cumetrii useliștilor se vor îmbogăți însutit nesimțit. Veniturile de acest fel pot depăși binișor 10.000 de euro pe lună.
Dar cine să spună toate astea, cine să prezinte hărți ale contractelor cu statul și ale politizării, grafice ale tunurilor sau monitorizări ale minciunilor prim-ministeriale? Opoziția care se unifică dezbinându-se pe cine să fie candidatul la prezidențiale? PDL, cu un șef al cărui ginerică se îngrașă din contracte de la CNADR în valoare de 5 milioane de lei, luate doar în 2013, în plină epocă USL? Partidul Mișcarea Populară, care se luptă meschin să ia cât mai mult electorat de la foștii camarazi democrat-liberali? Cine? Nu cumva tot ziariștii „băsiști“ care, nu-i așa?, și-au „pierdut discernământul“ și mai și „relativizează“ pe deasupra? //
