Mitomanul fără memorie

De la minciunile aparent inocente până la cele grandioase, de o gravitate care oriunde în lume i-ar aduce plecarea din viața politică, Ponta nu ratează nimic.

„Îți trebuie memorie bună după ce ai min­țit“, spunea Corneille. Asta doar dacă îți pa­să că vei fi prins cu minciuna, dacă mai ai vreun rest de onorabilitate și te interesează ce cred alții despre tine. Dacă nu ai con­vin­gerea că poți să-i minți pe toți tot timpul și nimic nu ți se va întâmpla. E cazul lui Vic­tor Ponta. Te ciupești auzindu-l. E mi­to­man, iar asta e o boală, nu o etichetă pusă de Bă­sescu sau de adversari. Dacă era tratată din copilarie, poate mai era vreo șansă. Dar n-a fost. Funcția de premier i-a facilitat ma­tu­ri­zarea, a cronicizat-o. La trei cuvinte, Ponta toarnă câte-o minciună, „minte cum res­pi­ră“, așa cum i se tot spune. Când e prins, cum i s-a întâmplat în conferința de presă de vineri de la guvern, încearcă să scape cu câte o obrăznicie.

Trebuie să admitem că România s-a pro­cop­sit în 25 de ani cu tot soiul de politicieni: co­rupți, șmecheri de cartier, oportuniști gre­țoși (majoritatea), grobieni, indivizi cu un caracter cât măzărichea sau de un ego­ism feroce, lași etc. Evident, mincinoșii n-au lipsit, dar lor li s-a găsit mereu scuza că așa-i în politică, mai și minți când „in­te­resul național“ o cere. Totuși, e prima oară când într-o funcție atât de importantă ajun­ge un mitoman sadea. E un lucru extrem de periculos, pentru că doar cei bine in­for­mați, cei care urmăresc lucrurile în evoluția lor își pot da seama de gravitatea și am­ploarea fenomenului. Majoritatea populației se simte și ea mințită, dar doar în raport cu promisiunile făcute de USL în cursa pentru câștigarea puterii. Nu face diferența între acest tip de minciună, intrată deja în tra­diție și care trezește revolte mai degrabă de ordin abstract - până la urmă care partid a respectat promisiunile electorale și nu a înșelat așteptările?-, și minciuna zilnică, spon­tană sau premeditată. Una e să minți electoral și alta în legătură cu actele și mă­su­rile guvernului. Una e să te aperi prin min­­ciună, cazul plagiatului, și cu totul alta să minți fără să clipești despre alții, despre acte ale instituțiilor statului sau să prezinți falsuri drept adevăruri și să răstălmăcești decizii ale justiției și Curții Constituționale. De la minciunile aparent inocente până la cele grandioase, de o gravitate care oriunde în lume i-ar aduce plecarea din viața po­li­tică, Ponta nu ratează nimic.

Doar în cursul lunii noiembrie am numărat 14 minciuni mari (săptămâna viitoare pe site-ul revistei 22 vom da drumul la o nouă rubrică, intitulată Numărăm minciunile lui Ponta, la care invit cititorii să con­tribuie), unele vizându-l pe Traian Bă­sescu și având drept scop evident manipularea opiniei publice, alte însă pe chestiuni care țin de guvernare, de banul public. Vineri, de exemplu, în conferința de presă de la guvern, a fost întrebat de un reporter in­sistent dacă are de gând să retragă ac­ciza la benzină, președintele ame­nințând că respinge bugetul pe acest motiv. Ce credeți că a răspuns? „Păi, și din ce plătim hotărârile ju­de­că­torești? Două miliarde...“. Începând din 4 noiembrie, de când a fost anun­țată mărirea cu 7 eurocenți a accizei la benzină, Victor Ponta repetă în­con­tinuu că „acești bani vor merge în fondul special pentru dezvoltarea in­frastructurii rutiere, mai concret, pentru marile proiecte de in­fra­struc­tură rutieră“. Asta i-a spus și FMI-u­lui. Prins cu șoalda de reporter, Vic­tor Ponta, ca orice mincinos fără me­morie, continuă imperturbabil și dă din lac în puț: „Îi luăm de la in­fra­structură și îi punem la hotărâri“. Așadar, bănuiala multora că Ponta și guvernul pe care îl patronează nu aveau de gând să folosească mărirea de acciză pentru autostrăzi, ci să pa­pe banii așa cum fac și cu cei din ro­vinietă, din asigurările de sănătate sau din taxe, s-a transformat în cer­titudine. Ponta a mințit de la bun în­ceput cu bună știință, iar acuza adu­să de președinte că banii vor fi fo­lo­siți pentru a alimenta pușculița de par­tid în campanie este greu de con­trazis. Altfel spus, Traian Băsescu are perfectă dreptate să respingă bugetul sub acest motiv. Desigur, această ul­timă minciună a lui Ponta pătrunde greu în spațiul public, mai ușor fiind de reținut cea că „dacă președintele respinge bugetul nu se vor mai plăti majorările de pensii și salarii“, me­saj transmis de toate gurile de foc me­diatic ale USL.

Înțelege oare electoratul că aroganța, politizarea sau corupția de care era acuzat zi de zi Guvernul Boc par jo­curi de copii neduși la școală în com­parație cu ceea ce se întâmplă în epo­ca mitomanului fără memorie? Pe când era în opoziție, Ponta răcnea îm­potriva „salariilor nesimțite“, ajuns la putere, promitea (iunie 2013) că „nu mă las și aceste venituri (ale di­rectorilor din companiile naționale, n.a.) trebuie să ajungă la o limită re­zonabilă“, propunând chiar im­po­zi­tarea cu 10% a tuturor veniturilor bu­getare care depășesc 4.000 de lei. O minciună, pentru că în realitate lu­crurile arată exact pe dos. Ponta a eli­minat toate plafonările făcute de Boc și a mărit indemnizația de ședință pen­tru Consililie de administrație de la 1 la 25% din slariul directorului. Cli­entela proțăpită în „AGA și șpa­ga“, adică propriii consilieri, dom­ni­șoarele talentate de la cabinetele mi­niștrilor sau baronilor, finii, nepoții și cumetrii useliștilor se vor îmbogăți însutit nesimțit. Veniturile de acest fel pot depăși binișor 10.000 de euro pe lună.

Dar cine să spună toate astea, cine să prezinte hărți ale contractelor cu sta­tul și ale politizării, grafice ale tu­nurilor sau monitorizări ale min­ciu­nilor prim-ministeriale? Opoziția ca­re se unifică dezbinându-se pe cine să fie candidatul la prezidențiale? PDL, cu un șef al cărui ginerică se îngrașă din contracte de la CNADR în valoare de 5 milioane de lei, luate doar în 2013, în plină epocă USL? Partidul Mișcarea Populară, care se luptă meschin să ia cât mai mult electorat de la foștii ca­marazi democrat-liberali? Cine? Nu cumva tot ziariștii „băsiști“ care, nu-i așa?, și-au „pierdut dis­cer­nă­mântul“ și mai și „relativizează“ pe deasupra? //