Pe ce se bazează aroganța lui Ponta

Intrată în folclor, monumentala aroganță și corupție a Guvernului Năstase este reprodusă înzecit de actuala putere.

USL și Cabinetul Ponta par să nu fi învățat nimic din lecția aspră primită de colegii socialiști în 2004 și nici măcar din mai re­centa poveste de succes a prăbușirii PDL. O năucitoare încredere în sine, bazată pe procentul obținut în alegerile din 2012, este stindardul sub care tro­păie victorioși useliștii de pretutindeni. Ponta și majoritatea par convinși că niciun eșec al guvernării, nicio măgărie sau minciună nu-i pot atinge și nu le vor șubrezi procentele și șan­sele electorale. Cred că își pot permite orice. Deocamdată, sondajele confirmă aprecierea. USL se menține aproa­pe de cota din alegeri, iar PDL este cantonat undeva în jur de 18%, nereușind să reatragă propriul electorat pierdut în­tre locale și parlamentare.

Istoria nu prea îndepărtată a prăbușirii din culcușul călduț al iluziilor induse de son­daje ar trebui, teoretic, să determine mai multă precauție. La mijlocul lui no­iembrie 2004, sondajele plasau PSD-PUR la 41% și Alianța D.A. (PNL-PD) la 34%, dar rezultatele alegerilor au arătat că PSD a coborât la 37%, Alianța D.A. la 31,7%, în timp ce PRM a urcat la 13%. Alegerile din 2008 au consfințit o victorie clară a par­tidelor de dreapta: PDL - 166 mandate, PNL - 93, în total 259 mandate, față de PSD-PC - 163 mandate. Doar trădarea PNL, care a condiționat intrarea la gu­ver­nare de postul de premier pentru Călin Po­pescu-Tăriceanu, a împiedicat formarea unei majorități stabile de dreapta și a des­chis drumul PSD spre ascensiunea ulte­rioară. Ce a urmat, alierea PNL cu PSD și PC în conglomeratul numit USL, vine în această logică.

Aceste precedente arată, pe de o parte, că trădările și schimbarea aliaților în funcție de interesele de moment (si­tuația 2008) sunt oricând posibile, iar pe de alta, că guvernarea ineficientă, co­ruptă și arogantă se plă­teș­te electoral (cazul 2004). Mai sunt însă niște lecții: dreapta unită câștigă îm­potriva PSD, chiar și când acesta este în alianță cu al­te partide (situația din 1996 și 2004), iar dezbinată pier­de (2000). Așadar, PSD ar avea toate mo­tivele să se teamă fie de o schimbare a ac­tualei paradigme - PNL să se rupă din USL la prezidențiale și să se alieze cu PDL -, fie de eșecul guvernării. Cu toate aces­tea, USL în ansamblu și PSD în mod spe­cial nu par să reacționeze în consecință, sfidând logica politică.

Pe ce se bazează? Răspunsul scurt este pe des­centralizare și pe forța banilor aflată exclusiv în mâna lui Ponta. În momentul de față, USL are controlul absolut al ad­mi­nistrației locale, 35 de șefi de consilii ju­dețene (PSD - 20, PNL - 15) față de doar 2 ai PDL. USL are 1.964 de primari, iar PDL 498, din care doar 7 sunt în orașe reșe­din­ță de județ. Prin descentralizare, toți acești baroni useliști vor avea o putere financiară mult crescută, iar Ponta, așa cum vedem, nu are nicio jenă în a lua de la sănătate, edu­cație sau pensionari și a da acestei cli­entele vitale pentru alegeri. Desigur, baro­nii sunt importanți, am văzut de ce a fost capabil Dragnea la referendum, dar scorul alegerilor se decide în primul rând cu pri­marii. De aceea, salariile primarilor, șe­fi­lor de consilii locale sau județene au cres­cut și cu impresionantul procent de 30%. Așa se face că Oprescu va câștiga peste 7.600 de lei, președinții de consilii ju­de­țene în jur de 7.000 de lei, mai mult decât Ponta însuși, primarii de municipii 6.000, iar cei de comune între 3.000 și 4.000 de lei. Efortul bugetar total depășește 5 mi­li­oane de euro. La asta se adaugă clădirile, terenurile, bazele sportive și multe altele. Altfel spus, o uriașă șpagă electorală. Nu es­te însă singura și este doar începutul. Ponta a scos pe șest din fondul de rezervă al primului ministru 4,5 milioane de euro pentru a le împărți primarilor, alte 300 mi­lioane euro fiind alocate Programului Na­țional de Dezvoltare Locală (PNDL). Toți acești bani vor fi dirijați de Liviu Drag­nea prin Ministerul Dezvoltării. Cum se va face împărțeala? Întrebați-i pe liberali, ca­re mai au puțin și turbează. Ei știu cel mai bine ce urmează, pentru că, la rândul lor, au făcut la fel sub Guvernul Tăriceanu. Numai că de data aceasta dimensiunile sunt uriașe, depășind cu mult metoda cla­sică de acordare discreționară, pe culoare politică, a banilor pentru administrația lo­cală. Penelistul Uioreanu a vorbit deja de un „jaf“. PSD știe însă ce face, este o stra­tegie abilă pentru păstrarea loialităților în interiorul USL și înțelegem mai bine de ce Dragnea a presat pentru descentralizare.

Ponta și PSD au optat decisiv pentru cea mai sigură formulă de menținere la pu­tere: asi­gurarea unei dominații pe termen lung, ca­re poate depăși actualul și viitorul ciclu elec­toral, prin pârghiile de influență politică și financiară de la nivel local. Mi­zează ex­clu­siv pe clientela politică, fie că ea se nu­meș­te baron, consilier și primar, fie șef de re­gie sau membru în consiliul de ad­mi­nis­trație, ale căror salarii nesimțite au fost și ele majorate cu 25%. În rest, pa­re să nu-i mai intereseze nimic. Continuă să tele­gu­ver­neze și să acopere totul cu per­dele de fum gen comisia pentru Băsescu și sacii de bani chinezești. Cred că atâta e su­ficient. De aici vine siguranța de sine, aro­ganța și lipsa oricărei reticențe în poli­ti­zare și îm­buibare. Acciza la carburanți in­tră și ea în această logică, motiv pentru ca­re Traian Băsescu a respins memo­ran­dumul cu FMI.

Desigur, poate fi un calcul corect elec­to­ral, forța administrației locale care se naș­te va deveni o armă redutabilă, depășind tot ce am cunoscut până acum. Riscul es­te totuși major. Populația a devenit mult mai sensibilă la sfidare și aroganță, din sim­plul motiv că USL a ajuns la putere acuzându-le și manipulând cu succes în sensul ăsta. Condiția, o spun iarăși, este existența unei opoziții. Cât timp Băsescu va duce de unul singur un război total cu USL, șansele ca acesta din urmă să-și pună cu succes planul în aplicare sunt enorme. //