Premierul PSD al PNL

Dupa o saptamana de ezitari, rezultatul era previzibil. Sub presiunea radicalilor din partid, a dorintei de a ramane ju­pani absoluti pe dosare, afaceri, functii si bani de la buget, orbiti de ura impotriva presedintelui si manati de nevoia de a-si trece ordonantele fara opozitia stan­jenitoare a Monicai Macovei, liberalii au luat una dintre cele mai sinucigase decizii din istoria lor recenta. Nu atat ruperea Aliantei si alungarea PD din guvern, cat asocierea cu PSD ar putea avea rezultate devastatoare pe termen lung. Oricate argumente si oricate justificari ar aduce, oricat s-ar stradui Tariceanu sa rescrie istoria, realitatea bate filmul pe care ni-l proiecteaza. De dragul postului de prim-ministru, constient ca este probabil unicul din intreaga sa cariera politica, a refuzat sistematic singurul lucru care ar fi dus la reconfigurarea majoritatii parlamentare pe cai democratice si morale: alegerile an­ticipate. De aici a pornit totul, iar ta­va­lugul greselilor ulterioare, in care Traian Basescu este o piesa importanta, a ma­turat totul in cale. Obsesia functiei si presiunile patriciene l-au facut pe Tariceanu sa ignore vocea ratiunii si a consilierilor, care ii suflau in ureche sa nu dea partidul pe mana PSD. Dupa cum se vede inca de pe acum din sondajele de opinie (potri­vit  IMAS, PNL are 10,4%, iar la INSOMAR insusi Tariceanu se bucura de doar 5% din intentiile de vot), abdicarea de la valorile propriului electorat si lupta inver­su­nata purtata umar la umar cu PSD si PC impotriva presedintelui se dovedesc falimentare. Chiar daca va reusi sa guverneze intr-o relativa liniste si sa-l suspende pe Basescu, PNL nu va fi iertat pentru alian­ta cu oamenii lui Iliescu si informatorul Felix.

Important nu este baletul pe care liberalii vor fi obligati sa-l faca pentru a-si trece legile si ceea ce a mai ramas din pro­gramul de guvernare, ci modul in care acestea vor iesi. Sa ne amintim de ex­perienta CDR pe final de mandat, cand ma­joritatea se fragilizase in asa masura, incat legile proprietatii si ale deconspirarii Securitatii au capatat intr-o buna masura forma PSD. Situatia de acum este esen­tial­mente mai proasta, PNL si UDMR au doar 125 de parlamentari, aproximativ 30%, iar componenta liberala in viitorul pro­gram de guvernare si in legile care vor trece la vot va avea exact aceasta pro­portie. A sustine altceva este demagogie si minciuna. Una care va avea picioare extrem de scurte, pentru ca PD si PLD in opozitie vor fi niste adversari redutabili, care vor avea grija sa devoaleze orice abatere. In plus, este de presupus ca un PSD si cu slanina in pod, si cu sufletul in rai nu va creste in sondaje, iar de la un moment incolo va schimba macazul si va incerca sa-si reia rolul de opozitie. Va veni ziua nefericita cand guvernul PNL va fi pus sa opteze fie intre a mima pe ultima suta de metri onorabilitatea si con­secventa cu promisiunile de acum si-si va prezenta demisia, fie sa-si continue existenta duplicitara, cu riscul real de a iesi din peisajul politic.

Teoria ca PNL nu a putut capitaliza rea­lizarile guvernarii si buna evolutie eco­no­mica din cauza criticilor venite dinspre PD si Cotroceni, iar de acum incolo va be­neficia linistit de marile-i realizari, care se vor oglindi in sondajele de opinie, este falsa. PD nu a prea pus bete-n roatele gu­vernarii si a fost solidar (chiar si atunci cand nu trebuia, sa ne amintim cazul Copos) pana aproape in ultimul moment, iar acuzele de coruptie ale presedintelui i-au vizat in principal pe Patriciu si pe "baietii destepti din energie", si nu activitatea pro­priu-zisa de guvernare. Cu PD in opozitie, lucrurile vor sta mult mai rau, iar criticile din acesti doi ani ar putea parea o blanda mangaiere.

 Dar, lasand la o parte aspectele politice, marea intrebare care se ridica este cu ce echipa vrea Tariceanu sa realizeze "per­formanta" de care vorbeste. Analizand lista noului Cabinet, se constata ca, in pro­portie de 70%, criteriile de selectie au fost clientelismul, apartenenta la gruparea radicala si petroliera. Altfel cum s-ar ex­plica prezenta unor nume ca Ludovic Or­ban la Transporturi, al lui Tudor Chiuariu, tuterul baronului de Iasi Relu Fenechiu (recent chemat la  DNA), la Justitie, Teodor Melescanu la Aparare, Decebal Traian Remes la Agricultura sau cel al lui Cristian Adomnitei la Educatie? Ce com­pe­tente au toti acestia pe domeniile cu pricina nici Tariceanu probabil ca nu stie si nici n-a prea contat, in dorinta de a ob­tine un Cabinet bazat pe fidelitati. Introducerea sau reconfirmarea in functie a unor radicali vestiti este doar o alta strategie in lupta impotriva lui Basescu. Nu in­­­tamplator a fost numit Orban la ministerul condus de Berceanu, loc vizat de anchete si cu dosare aflate in pregatire. La fel, razboinicul anti-basescian Cristian David va avea pe mana Internele, minister care va organiza referendumurile si alegerile. Cat despre Tudor Chiuariu, noul justitiabil, a carui sefie la Departamentul de Lupta Antifrauda a trecut neobservata, este de presupus ca la fel de discret va incerca sa rasuceasca cifrul de la seiful in care vor fi inchise unele dosare. O singura absenta notabila: Norica Nicolai si asta doar pentru ca a poftit la niste ministere unde aerul ei de comisar nu dadea bine. Se observa cu usurinta ca ministerele grele au fost date fie unor dusmani declarati ai pre­sedintelui, fie unor marionete.

Desi guvernul este slab, el va fi acceptat fara cracnire de PSD si nu va avea probleme in parlament. De fapt, sustinerea a fost negociata intre Hrebenciuc si Oltea­nu, ceea ce spune multe despre cele doua fete ale noului Cabinet. Va fi o premiera postrevolutionara, pentru care neo­co­munistii ar trebui sa se felicite, un partid de doar 12%, investit si sustinut de opo­zitie. PSD a intrat la guvernare pe usa din fata, doar ca, din precautie, s-a de­ghizat in PNL.