De același autor
Există o chimie secretă prin care „oameni de bine“, reformişti, susţinători ai unor principii etice şi profesionale, democraţi sadea, vorba ceea, ajung să se metamorfozeze, să intre până la identificare în pielea celor pe care, până ieri-alaltăieri, îi contestau? Şi ce mecanisme o declanşează? Sau, pur şi simplu, ei au reuşit cameleonic să păcălească, să joace un rol convenabil momentului? Nu vom şti niciodată răspunsul, mai ales în timpuri atât de tulburi, în care binele şi răul, morala sau criteriile îşi pierd valoarea intrinsecă, fiind judecate doar în registru politic. Putem doar să constatăm.
Reformiştii CSM-ului, susţinuţi ani la rând de societatea civilă, tinerele speranţe ale schimbării şi luptătorii împotriva sistemului ticăloşit şi a „dinozaurilor“, au devenit, iată, la câteva luni de la instalarea în comodele jilţuri şi salarii cesemiste, vajnici opozanţi ai principiilor pentru care se băteau cu cărămida în piepturile pocnind de onestitate. Pentru că scrisoarea trimisă Curţii Constituţionale de CSM este un document care putea ieşi doar de sub condeiele şi din mentalităţile unor magistraţi apărători ai reţelei Voicu-Costiniu. N-ar fi mirat pe nimeni dacă materialul ar fi fost semnat de Bărbulescu, Bejinariu, Lupaşcu sau alţii, dar când el poartă semnătura lui Horaţiu Dumbravă (a cărui preşedinţie la CSM a fost salutată inclusiv de subsemnata) produce o dezamăgire, vai, prea des încercată în aceşti ani. Te întrebi cum de au reuşit (şi care o fi fost preţul) Cristi Danileţ şi Adrian Neacşu să facă „marele salt“ de la protestele împotriva practicilor CSM la contestarea accesului în Consiliu a mai multor membri ai societăţii civile, singura care le-a oferit platforma de exprimare pe când erau „disidenţi“, şi să achieseze la ideea că „preşedintele Consiliului trebuie să fie magistrat, fiind inacceptabil ca acesta să fie numit din rândul membrilor societăţii civile“.
În scrisoarea către Curtea Constituţională, providenţial pretext pentru aceasta în decizia de respingere a propunerilor preşedintelui, se mai scrie negru pe alb că eliminarea prezumării averii ca fiind licite „lasă, practic, fără substanţă ideea de garantare a dreptului de proprietate“. Tripleta Dumbravă-Neacşu-Danileţ face, astfel, tabula rasa cu toate aserţiunile de prin diverse şi perverse seminarii privind lupta împotriva corupţiei şi se face că uită că procedura „răsturnării probei“ este practicată de britanici, şi nu este inventată de Băsescu, iar confiscarea extinsă a averii poartă patentul americanilor. Ca şi „dinozaurii“ cărora le voiau locul în CSM, cei trei consideră acum că introducerea răspunderii magistraţilor care îşi exercită funcţia cu „rea-credinţă sau gravă neglijenţă“ constituie „o îngrădire a independenţei judecătorului“. Concursurile pentru promovarea la Înalta Curte, despre care însuşi Horaţiu Dumbravă spunea într-un interviu acordat revistei 22 că trebuie să se desfăşoare după alte criterii, se vor ţine după vechea şi netransparenta lege. O tempora, o mores!
Nu ştiu dacă această răspopire are legătură cu blatul făcut cu sistemul care i-a acceptat, cu funcţia şi contul sau este doar eterna chestiune de caracter. Dar ce să ne mirăm? Ei sunt doar ultimii dintr-o lungă listă. Când valorile contemporane sunt cele din categoria Antenelor, când unităţile de măsură ale respectabilităţii, onestităţii şi profesionalismului sunt Ciutacu, Grecu şi Gâdea, prin comparaţie, deci, metamorfoza celor trei pare doar un biet accident de parcurs de carieră. //
Citeste si despre: reformistii CSM, Curtea Constitutionala, Antenele lui Voiculescu, Inalta Curte, independenta judecatorului.
