De același autor
Putine au fost momentele din istoria post-decembrista in care scena politica s-a resetat cu o asemenea viteaza si de o asemenea amploare. Peisajul este complet diferit, dusmanii neimpacati de ieri fac poze de familie, in care fiecare se ridica pe virfuri pentru a intra in cadru, eroilor razboiului de zece ani cu PSD li se smulg decoratiile si sunt trimisi la vatra, iar electoratul trece de la agonie la extaz si retur, inghite broaste raioase pe post de delicateturi si descopera râgâind “raul cel mai mic”. Ingropati sub un morman de fiare si caramizi de cutremurul europarlamentarelor, de teama ca vor fi strapunsi de baionetele cautatorilor de supravietuitori, liderii opozitiei au fost obligati sa-si dea mina la adapostul intunericului si sa faca schimb de ciorapi murdari inainte de a scoate capul la lumina reflectoarelor. Deocamdata, publicul ii ovationeaza, dar marile intrebari de abia urmeaza.
Miscarea facuta de Blaga si Antonescu de a pune bazele unei constructii anti-PSD era singura logica din punct de vedere strategic. Pentru inceput au confiscat agenda publica, o mare lovitura daca ne gindim ca e prima oara cind opozitia reuseste asa ceva, altfel decit pe mina lui Basescu, raspunzind asteptarilor electoratului de dreapta. PSD a fost obligat sa se replieze, triumfalismul a intrat la apa, gratarele si tambalele s-au retras la umbra castanilor din Kiseleff , in timp ce liderii tocesc creioanele facind socoteli contabilicesti, toate cu o singura mare necunoscuta in coada: de unde mai ciugulim vreo 3 milioane de alegatori. Asta, desi stiu dintr-o vasta experienta ca aritmetica de acasa nu se potriveste cu imaginea din tirg. PSD va avea de luptat intr-o prima faza cu perceptia publicului ca in fata Omnipotentei Sale se ridica o baricada care poate stopa tropaitul victorios si de unul singur spre dealurile Cotroceniului si de acolo mai departe pe tot cuprinsul patriei. Asa ca in loc sa-si admire din toate pozitiile cele 37 de procente, cistigatorii au intrat in defensiva vorbind despre “alianta disperarii”. Intrebarea e, a cui disperare? De-a dreptul nostim e ca premierul si ai lui au ajuns sa chibiteze de pe margine operatiunea de coagulare a frontului “jos Ponta” exact cu argumentele adversarilor “ e o alianta impotriva a ceva si nu pentru ceva” (Catalin Ivan), facindu-se ca uita succesul de casa al filmului “jos Basescu”. Reactia poate sa vina din spaima ca incasarile la noua productie sa vor apropia de cele care le-au umflat lor procentele si buzunarele, inclusiv la europarlamentare.
A doua lovitura data de Blaga si Antonescu tine de mutarea agendei in interiorul propriilor partide, in moduri si cu rezolvari diferite. Desigur, chestiunea pare in registru minor prin comparatie cu dezvoltarile de pe scena politica mare. La PDL, analiza interna a dezastrului a fost data la cos, peste noaptea cutitelor lungi care putea sa-l rapuna pe Blaga (era pregatita in cazul unui scor bun al PMP) au rasarit zorii, scaunele ramin in locurile desenate dinainte cu creta pe parchet si energiile negative si-au gasit debuseul. Cui sa-i mai arda acum sa vorbeasca despre esec- justificat oricum de ruperea partidului si estompat de satisfactia neascunsa ca PMP a luat doar 6 procente pe proiectul Udrea-Basescu- cind prioritatile sunt altele si tin, vorba aceea, de interesul national? Avind sustinerea unei parti consistente a electoratului disperat, Blaga s-a miscat iute si pare alt om, acum cind a intrat pe terenul familiar al negocierilor, descatusat in mod oficial de jugul basist. La PNL, caile Domnului sunt mai incurcate, dar nu pe cit s-ar crede. Antonescu a lucrat atit de repede incit e clar ca strategia a fost pritocita indelung inainte. Si-a dat demisia cum a promis, a tirit dupa el intreaga conducere, desi interimar a ramas cu toata puterea in mina, il impinge pe Iohannis pe gitul partidului si pare ca isi construieste metodic postamentul care sa-l mentina in cursa prezidentialelor, desi aici lucrurile nu sunt deloc clare. (Iohannis e mai bine plasat in sondaje, dar molcomeala limbii si putinatatea idelilor s-ar putea sa-i fie fatale intr-o confruntare cu Ponta, dar asta-i alta discutie). In primul rind insa a blocat refacerea USL, dejucind planurile lui Ponta. Putin probabil ca acestea sa mai reuseasca dupa anuntul privind intrarea in PPE si alianta cu PDL. Nu doar electoratului propriu i s-a dat un mobil, dar si functionarimii PNL i s-a oferit o alternativa la oferta PSD de bani si functii: speranta ca va putea obtine toate astea prin revenirea la putere intr-o ambarcatiune de dreapta. Ponta isi va lipi probabil pe parbriz un autocolant pe care sa scrie cu italice liberal, dar nu va mai pacali pe nimeni in conditiile existentei unui bloc de dreapta.
Marile provocari si intrebari ale aliantei sunt insa altele. Sa le luam pe rind. Blaga si Antonescu, vorbesc de “un mare partid”, de o “fuziune/comasare” , nu de o simpla alianta pentru sustinerea unui candidat la prezidentiale. Ambii par a inclina pentru grabirea procedurilor. Argumentul in favoarea fuziunii este puternic: in 25 de ani nicio alianta nu a rezistat, nu si-a putut duce la bun sfirsit proiectul si a dezamagit atit de tare incit a compromis absolut toate partidele intrate in combinatie. Ideea nu e noua, inca din 2005 Valeriu Stoica sustinea si teoretiza constituierea a doar doua partide puternice-unul, inevitabil socialist, PSD, celalalt de dreapta. Nu s-a reusit din cauza meschinariilor, orgoliilor, a banilor si intereselor parsonale, a personalitatilor aflate in centrul jocului in zona asta. Nu era, poate, nici copt momentul. Acum pare a fi, probabil si pentru ca mandatul lui Traian Basescu este la final. Numai ca PNL si PDL au fost pina nu demult pe pozitii divergente in chestiuni de esenta si nu putem trece cu superficialitate peste ultimii ani si, mai ales, peste vara lui 2012. Statul de drept, justitia, in principal independenta procurorilor DNA, viziunea asupra rolului unor institutii- Curte Constitutionala, CSM, ANI, Avocatul Poporului-, asupra rolului parlamentului (proiectul de modificare a Constitutiei care facea din parlament o supraputere a avut girul lui Antonescu), sunt tot atitea puncte in care PNL si PDL, cu electoratele lor cu tot, s-au plasat la poli diametral opusi. Liberalii spun acum ca, de fapt, au mers in trena PSD fiind in USL, ca ei erau democrati sadea, iar statul de drept si justitia erau icoanele la care se inchinau pe ascuns inainte de culcare, dar nu se delimiteaza de actiunile din 2012 si nu numai. PDL a avut din toate aceste punte de vedere o pozitionare corecta, mai mult manat de la spate de Traian Basescu si Monica Macovei, nu si-a protejat coruptii, nu a incercat sa blocheze justitia, a aparat in momentele critice statul de drept, institutiile si politica euroatlantica, dar acum se dezice de presedinte, nu chiar cu toata gura, pentru ca totusi mizeaza pe electoratul taliban basist. Ca dovada ca exclude PMP- Udrea de la orice negocieri. Dincolo de candidatul comun, o miza la fel de importanta este daca proiectul PNL-PDL merge decis in directia sustinerii acestor valori, daca vrea sa continue agenda reformista sau nu. Fara clarificarea acestor chestiuni prin declaratii publice si un program care sa le contina explicit este greu de crezut ca electoratul activ si pro-reforma se va incolona in corpore in spatele noii aliante/partid. Fara prezenta unor personalitati care si-au probat in acesti ani determinarea in apararea acestor deziderate in conducerea noii structuri totul ramine sub semnul intrebarii. Antonescu nu este o garantie, ba din contra.
O alta problema esentiala este daca PNL si PDL vor renunta la denumiri si sigle, formind un nou partid. Acesta ar fi un moment crucial, cu incarcatura simbolica- dupa aproape 25 de ani singurul partid istoric, asa metamorfozat cum este el azi, si primul partid postrevolutionar care a dat un presedinte reformist si a invins de unul singur PSD/FSN- ar dispare de pe scena politica. Va fi un punct nevralgic, poate ca singurul, in negocierile care urmeaza, nefiind deloc exclus ca sensibilitatile pe subiect sa duca la un blocaj. La liberali chestiunea e si mai delicata, deja au aparut declaratiile ca va fi vorba de o fuziune sub denumirea de PNL, fiind exclusa alta varianta, iar dinspre PDL, Blaga sustine comasarea. Complicat, pentru ca e vorba de doua partide de dimensiuni aproape egale, ambele cu pretentii si orgolii. Complicat, pentru ca liderii lor vor putea fi acuzati, chiar si din perspectiva istorica nu doar din cea a momentului, ca prin politica lor- in cazul lui Antonescu abdicarea de la valorile si setul de principii liberale este fara drept de apel-au dus la disparitia propriilor partide. Perspectiva terifianta pentru multi de a vedea tara incaputa complet pe mina PSD impune insa pragmatism, prin comparatie orice sacrificiu ramine minor. Daca proiectul va fi unul de succes si PSD-Ponta va fi invins, istoria le va ramine recunoscatoare. Daca nu, nu.
A treia problema este Traian Basescu. Daca presedintele va intelege ca a gresit impingind-o pe Elena Udrea in fata, subminindu-si astfel propriul partid si proiect, daca va intelege ca unificarea dreptei trebuie sa se faca fara el si ca un pas in spate se impune, are sanse sa-si salveze finalul de mandat. Daca nu, nu. Problema Basescu necesita insa o analiza mult mai lunga. Deocamdata, “raul cel mai mic” merge de-a busilea fara el.
