Reţeta nesecretă a băieţilor deştepţi

Securistul Ion Niculae, ajuns milionar în „capitalismul de cumetrie“, pus pe picioare de Ion Iliescu şi multilateral dezvoltat în zilele noastre, ştie că reţeta secretă a prosperităţii se ascunde în afacerile cu statul, via politrucii lui.

Andreea Pora 10.01.2012

De același autor

Securistul Ion Niculae, ajuns milionar în „capitalismul de cumetrie“, pus pe picioare de Ion Iliescu şi multilateral dezvoltat în zilele noastre, ştie că reţeta secretă a prosperităţii se ascunde în afacerile cu statul, via politrucii lui. „Eram pregătit pentru capitalism din sistemul în care lucrasem atâţia ani de zile. Lucram din 1980 în comerţul exterior“, spune Niculae în filmul Kapitalism – reţeta noastră secretă al lui Alexandru Solomon. Când din curtea combinatului chimic din Zimnicea pune mâna pe telefon să-l sune pe secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, cel care trebuia să-i deblocheze afacerea cu silozurile, Niculae face în direct demonstraţia funcţionării „reţetei“.

El, ca şi ceilalţi îmbogăţiţi ai vremurilor de azi, prezenţi în topurile milionarilor şi pe post de guru economici pe ecranele televizoarelor, nu ar fi ajuns decât un şmecheraş de duzină fără cârja politicului. Averile spectaculoase au în spate doar cârdăşii spectaculoase, şi nu inteligenţa sau spiritul antreprenorial. Patriciu a pus mâna pe Pertromidia la un preţ de nimic şi a „uitat“ promisiunea de a-i plăti datoriile, îngheţate cu ajutorul nepreţuit al Guvernului Năstase. Confruntat cu economia de piaţă, Mic.ro se apropie în paşi vioi de faliment.

Voiculescu continuă să se hrănească şi acum, în timpul dictatorului pe care îl vrea suspendat, din contractele cu statul, ultimul pe lunga listă fiind în domeniul turismului pentru angajaţii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor şi are valoarea de 3,6 milioane de lei. Alţii, mai puţin cunoscuţi, directori de la APIA, Ioan Melinte, sau parlamentari, deputatul Mihai Banu, au ajuns milionari metamorfozându-se în ciobani pentru a înhăţa banii europeni. Sunt doar câteva exemple. Cu legea într-o mână, telefonul, comisionul şi relaţia politică în cealaltă, afaceriştii autohtoni aplică de 22 de ani o reţetă al cărei mister este limpede ca lacrima fraierilor.

Băiat deştept şi securist bun, Niculae este prototipul miliardarului de carton, deci nimic nou pe partea asta, dar afacerea Romgaz demantelează ceva mai clar implicarea statului în toate aceste poveşti de succes. Şi aici reţeta e la indigo. Cineva, secretar de stat sau ministru, semnează, vorba lui Vosganian, „un discount de câteva procente“(câte oare şi cu ce analiză la bază?) sub deviza patriotică a locurilor de muncă şi a interesului naţional („Am luat această decizie pentru cei aproape zece mii de salariaţi care primiseră preaviz de încetare a activităţii, am făcut-o pentru industria autohtonă şi pentru asigurarea capacităţilor de producţie şi desfacere de la Romgaz S.A“).

Şi cum, de regulă, documentul este dat pe şest şi cunoscut doar de iniţiaţi, lumea nu prinde de veste decât când iese scandal pe motiv de scumpire sau de DNA. Astfel sistemul funcţionează „neabătut“, Romgaz, Hidroelectrica, Electrica, Transelectrica dau gaz, curent, petrol, adică orice produs care face ca rotiţele băieţilor deştepţi să se învârtă, la preţuri care produc pagube zdravene bugetului şi care îi fac pe alţi competitori mai puţin deştepţi să se gândească cât de adânc este nevoie să bage mâna în buzunar pentru a se număra şi ei printre cei aleşi. Aşa se face că Interagro a beneficiat şi de discounturi suplimentare, şi de posibilitatea de a plăti cu întârziere, şi de reeşalonarea datoriilor, şi de facilitatea de a cumpăra direct la preţul mic de gaz intern, şi nu la preţul de „coş“. Paguba statului este de 126 de milioane de dolari, spun procurorii, iar Banca Mondială calcula că discountul „teoretic“ e de 7 miliarde de lei pe an. Mult, puţin, habar n-am, dar ar fi interesant să vedem socotelile, făcute de nişte independenţi (specie complet dispărută în România) care să ne arate că „pagubele opririi unui întreg sector al industriei chimice ar fi fost imense, în raport cu valoarea discountului comercial“ (Varujan Vosganian). Cu cinism, Ioan Niculae sugerează acum procurorilor DIICOT să aresteze guvernul care a emis ordonanţa de urgenţă din 2009 şi „tot parlamentul“ care a aprobat-o fără nicio opoziţie! Iarăşi, Niculae ştie ce vorbeşte, pentru că, aşa cum arată un alt dosar al procurorilor, a cotizat în campania lui Geoană cu 1 milion de euro „în vederea numirii unor persoane agreate de el la conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului şi la societăţile naţionale Transgaz şi Romgaz“. Dar parcă Sorin Ovidiu Vântu nu tot asta voia? Şi să nu fim naivi, Niculae a dat probabil tainul şi la PDL, după modelul Patriciu din 2004!

Reţeta este astfel completă. Dependenţa politicului de băieţii deştepţi şi viceversa este totală. Şi va fi şi mai şi, dacă ne uităm la ce se întâmplă zilele astea în parlament. Traian Igaş, domnul cu vorba poticnită în câteva fraze standard învăţate pentru bacalaureatul luat în floarea tinereţii, dar cu pixul mereu la comanda partidului, a emanat un proiect de lege prin care funcţionarii publici de rang înalt, adică prefecţi, şefi de agenţii sau regii, secretari generali din ministere, inspectori guvernamentali, vor fi legaţi de glie. Asta ca să nu fie „discriminaţi“ faţă de restul clientelei politice. Altfel spus, funcţionarii publici nu vor mai putea să părăsească funcţia, aşa cum îi punea până acum legea şi le dădea ghes propria moralitate, atunci când candidează la comasate. Sub deviza „suspendare în loc de demisie“, PDL împuşcă doi iepuri dintr-un foc: îşi asigură continuitatea sponsorizării în campanie şi îşi consolidează pe post clienţii care nu vor fi aleşi. Căci, nu-i aşa?, ei pot fi utili şi în cazul în care PDL rămâne la putere, dar mai ales în cazul în care USL va încerca să se debaraseze de ei. Cu certitudine nu putem suspecta că ideea îi aparţine lui Igaş, ci mai degrabă lui Oltean, domnul care verifică tabelele cu peşcheşul vărsat la partid de şefimea din ministere şi deconcentrate. Este o încununare a luptei pentru „reformarea statului şi a clasei politice“, care, dacă trece prin parlament, va înfrânge în luptă dreaptă şi ultimul idealist rămas pe baricadele PDL.

Aşa cum era de aşteptat, USL a ţipat ca din gură de şarpe, deşi atunci când împărţea puterea cu PDL a dat aşa-numita „ordonanţă a ieşirii din ipocrizie“, prin care s-a oficializat numirea şefilor de deconcentrate pe criterii de algoritm politic. Ţipă pentru că va trebui să inventeze noi şi noi metode pentru a scăpa de funcţionărimea publică a PDL, altele decât costisitoarele procese. Când însă propriile interese şi muscoaie pe căciulă o cer, USL tace asurzitor. În cazul Niculae-Romgaz, Ponta şi Antonescu nu doar că s-au abţinut de la orice ameninţare cu viitoare arestări, dar n-au reuşit să şoptească nici măcar o biată declaraţie în care să acuze băieţii deştepţi mână în mână cu guvernul. De ce? Doar ei şi prietenii lor ştiu. La fel, în cazul deciziei CEDO, care certifică dreptul statului de a tăia „discreţionar“ salariile, USL a uitat să mai promită în continuare asistenţă juridică salariaţilor care se simţeau loviţi în drepturile omului. Angajaţii Primăriei Chişineu Criş, îndemnaţi de USL la luptă pentru dreptul exclusiv de a le fi mărite salariile, au pierdut la CEDO. Spre binele tuturor guvernelor, chiar şi al celor improbabile conduse de Ponta, care au undă verde să facă la fel. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22