De același autor
România cea înglodată în nevoi, în care omul nu are ce pune pe masă şi unde, ni se spune, nu mai vezi un zâmbet nici măcar pe feţele copiilor, şi-a băgat picioarele în criză, sfidând chemările la prohod naţional ale televiziunilor, şi a dat năvală afară din austeritate. La munte în clăpari, în resturantele de fiţe cu 1.000 de euro tacâmul de Revelion, în supermarketuri la umplut cărucioarele sau în insule la plajă. Hotelurile au gemut 100%, la agroturism nu mai era loc nici de o saltea în living, deşi preţurile sar binişor de cele din Austria, iar în pieţe s-a adunat puhoi de lume care i-a făcut să se înverzească pe liderii de sindicat. E drept, se dădea şampanie la 8 lei sticla. Pe Valea Prahovei, iată, au încăput cum-necum zeci de mii de maşini pe zi, peisaj care, văzut din elicopterul prezidenţial decolat din Predeal, trebuie să fi fost reconfortant.
Timp de două săptămâni Bucureştiul a fost gol-goluţ, exact ca în vremurile în care economia duduia. Cea mai rapidă concluzie, trasă cu obidă de mereu mânioşii moderatori (Dana Grecu mai avea puţin şi îşi pocnea invitaţii care nu reuşeau să descâlcească misterul exodului montan), a fost că românii fug ca să uite de nenorocirile de zi cu zi. Aşa-i. Mai ales că pe pârtie nu e televizor.
Şi totuşi. Chiar dacă dimensiunile crizei şi mai ales efectele ei sunt umflate la comandă de limbile înfierbântate ale ziariştilor-voodoo, cifrele seci vorbesc singure. Nu cele care arată că România e la coada Europei în ce priveşte ieşirea din recesiune, ci acelea care oferă explicaţia de ce mereu aceiaşi oameni – procentual extrem de puţini - au bani să-şi facă vacanţele şi alţii, şi ei mereu aceiaşi, trebuie să-şi ia de la gură pentru sarmaua de Crăciun. Aceste cifre se referă la România nemodernizată, ţara în care doar 23% din cele 5 milioane active lucrează la privat, iar restul la stat. Unde, potrivit ultimelor cifre INS, un salariat plăteşte pensia a 1,2 pensionari, cu judeţe în care acest raport este de 1 la 2,7. Ţara care, alături de Albania, se plasează pe ultimele locuri la testele PISA şi pe locul 27 din 27 în UE (conform analizelor OECD), iar faimoşii olimpici, mândria şi argumentul tuturor regimurilor, se află cu mult în urma Rusiei, Ungariei şi Cehiei. Ţara unde 160 de spitale din totalul de 483 consumă 90% din bugetul de 2 milioane alocate spitalelor, iar 90% din aceşti bani se duc pe salarii.
Spre comparaţie, Andaluzia, cu o populaţie de aproximativ 7 milioane de locuitori, are 33 de spitale (dintre care doar 3 de stat), iar în România se fac de 2 ori mai multe operaţii decât în Franţa. Managementul spitalicesc, ca de altfel orice management de stat, a rămas blocat în epoca ceauşistă. Doar un exemplu din multe altele: spitalul din Băicoi (cel cu protestatarii ţipând nervoşi că-şi vor banii) are 83 de angajaţi, din care numai 7 medici. Vorbim, deci, de cifrele României nereformate. Cele care arată că vârsta reală de pensionare este de 54 de ani, că bugetul e grevat în proporţie de peste 70% de cheltuieli sociale, pensii şi salarii, că numărul celor care lucrează la negru se ridică la 1.600.000 de oameni şi că până în luna septembrie 2010 salariul mediu de la stat era cu 120 lei mai mare decât cel la privat.
Toate aceste date şi încă multe altele care ar umple pagini întregi au fost scoase la lumină de criză şi au o legătură directă cu sarmaua săracului. Ele au fost cunoscute de toţi guvernanţii, indiferent de coloratura lor politică, ascunse bine sub preşul populismului şi extrase doar acum, când a devenit evident că, fără o restrucurare profundă a întregului sistem, România riscă să intre în incapacitate de plată.
Descoperirea racilelor şi oficializarea lor (s-o recunoaştem, e pentru prima oară în 21 de ani când lucrurilor li se spune pe nume) nu este însă suficientă, iar 2010 a lăsat gustul amar al jocului la două capete. Cu diagnosticul pus, guvernul, din laşitate, incompetenţă şi corupţie, a amânat reforma statului social.
Dacă 2011 nu va fi anul renunţării la minciună şi la jumătăţile de măsură, România are toate şansele să rămână încă ani buni la fel de nemodernizată, premierul Boc ştiind prea bine ce spune atunci când avertizează despre primejdia derapajelor electoralo-populiste. Criza va trece, problemele structurale vor rămâne. Cu alte cuvinte, dacă acest guvern sau altul (cel mai bine, altul) nu va face tot ceea ce n-a făcut în 2010, adică disponibilizări reale, şi nu pe hârtie, punerea în practică a Legii pensiilor, închiderea, transformarea sau privatizarea spitalelor-adăpost, impunerea prevederilor din Legea educaţiei referitoare la universitar, elaborarea unei noi curricule, eliminarea hoţomanilor care au făcut posibilă căpuşarea ajutoarelor sociale de tot felul, vom rămâne în continuare ţara cu cele mai mari probleme sistemice din UE. Ar mai însemna, în primul rând poate, renunţarea la corupţia instituţionalizată, alegerea între modelul Macovei şi modelul Ridzi, între clientelă şi competenţă plus onestitate. Anul 2011 ar trebui să fie anul marilor opţiuni.
Ar trebui, căci altfel? Valea Prahovei nu se va goli niciodată, oricât ar boci Grecu, Stancu şi, mai nou, fosta consilieră a lui Ludovic Orban, Oana Stănciulescu, dar în spatele coloanelor de maşini vor rămâne rătăciţi cei care drămuiesc nu doar carnea pentru sarmale, ci şi banii pentru medicamente, educaţie, cărţi. Va rămâne România nemodernizată, peste care va pluti rânjetul satisfăcut al celor care asta îşi doresc: să trăiţi tot aşa! //
Taguri: Revelion, hoteluri, Valea Prahovei, statiuni montane, partii de schi.
