De același autor
„Nucleara“ ofițerul acoperit s-a fâsâit românește printr-o nuntă, dar a fost rapid compensată de scandalul Microsoft, în pregătire pentru turul doi fiind anunțat EADS-ul. Nu știm acum cât și cum va fi influențat electoratul, degustător de cursă lungă al corupției și compromisurilor, mai ales că deocamdată dosarele nu ating direct numele mari râvnite de public: Ponta și Băsescu.
Există însă o extraordinară stare de tensiune la nivel politic, ea se vede din declarații, din graba unor poziționări și tentative de edulcorare a subiectului și a implicațiilor personale. E clar de ce. Dosarul Microsoft este șocant nu atât prin valoarea șpăgilor - în fond, corupția de nivelul milioanelor de euro a devenit un loc comun în România - sau a miniștrilor implicați, ci prin demonstrația clară, prima de acest fel, că mafia din spatele politicienilor, acei „eterni“ despre care vorbea Alex Căutiș de la Kamikaze, traversează și controlează toate regimurile politice. Este în principal vorba de șocul constatării că „sistemul ticăloșit“ din timpul lui Năstase, pe care președintele promitea că îl va trage în „țepele din Piața Victoriei“, și-a schimbat doar câteva măști și și-a mutat calabalâcul la Băsescu și, mai nou, la Ponta. Despre rețeaua Bittner-Petrache, nicio surpriză, știam că e „mafia personală a lui Năstase“, dar nu și că a colaborat, rezistat și prosperat prin Dorin Cocoș, devenit distribuitorul șef al șpăgilor din dosarul Microsoft. Asta doar bănuiam. Referatul procurorilor DNA face însă lumină: „Dorin Cocoș a făcut repartizarea sumelor, ca 2.300.000 de dolari să ajungă la Gabriel Sandu prin intermediul ESSIM Partners din Cipru, controlată de prietenul acestuia, 4.000.000 la Gheorghe Ștefan, prin intermediul societății DD Land Oil din Cipru, iar diferența de circa 9.000.000 de dolari să fie transferată către Dinu Pescariu. Din această sumă, Dinu Pescariu urma să-i dea lui Dorin Cocoș suma convenită între ei“. Rolul de intermediar al lui Dinu Pescariu capătă noi semnificații în contextul în care în declarațiile de avere ale Elenei Udrea apar două „împrumuturi“ consistente luate de soțul Cocoș de la acesta: 200.000 de euro în 2008 și 500.000 în 2011. Nu știm proveniența acestor bani, te poți întreba dacă nu vin chiar din șpăgile de la Microsoft, nu știm care e semnificația lor, ce reprezentau ei de fapt și în contul a ce au intrat în familia Udrea-Cocoș.
Altfel spus, prin Elena Udrea, soția lui Cocoș în perioada în care acesta „repartiza“ milioanele de dolari din șpagă, prin doamna aflată de 10 ani sub înalta protecție prezidențială, ajunsă de la șefa cancelariei prezidențiale la postura de candidat, mafia a cuibărit chiar la Palatul Cotroceni. Care e diferența dintre „mafia lui Năstase“, reprezentată de Bittner-Petrache, și cea a lui Băsescu, reprezentată de Cocoș? Cam niciuna, după cum se vede din dosarul Microsoft. E pe cale deci să se năruie un mit: autenticitatea luptei anticorupție, pentru integritate și reformă a lui Băsescu însuși, concomitent cu perspectiva terifiantă că, prin Ponta, sistemul nu doar că se va perpetua, dar va căpăta noi dimensiuni.
In acest peisaj tulbure, la care putem adăuga mesajul dur, degetul îndreptat direct spre Ponta de Victoria Nuland, înțelegem mai bine declarațiile unor actori. Ponta își neagă orice fel de implicare în dosarul Microsoft („deocamdată“ nu are nicio calitate, cum a spus însuși Băsescu) și dă interviuri în presa străină unde se prezintă ca făcând parte „din generația de politicieni care nu mai suportă corupția“ (Corriere della Sera). Faptul că majoritatea parlamentară pe care o diriguiește și-a luat vacanță pentru a nu fi obligată să dea avizul cerut de procurori în privința celor trei miniștri suspecți în dosarul Microsoft înseamnă, fără drept de apel, protecția corupților, exact aceea invocată de Victoria Nuland. Dar cea mai interesantă este poziționarea lui Ponta sau, mai bine zis, lipsa ei, în chestiunea Cocoș-Udrea. Dacă până acum premierul făcea tărăboi pentru orice avea o cât de mică legătură cu Traian Băsescu, acuza, în cele mai multe cazuri fără dovezi, sau pur și simplu mințea fără jenă doar pentru a-și lovi adversarul și a ține antibăsismul cald, acum – tăcere. Am urmărit atentă declarațiile lui Ponta, niciun cuvințel despre Cocoș, nicio trimitere la Udrea și Băsescu. Straniu, nu? Cum de nu profită Ponta de excelenta ocazie pentru a demonstra necesitatea „debăsificării“? Explicația nu poate fi decât una singură: relațiile de afaceri, directe sau indirecte, dintre Bittner-Udrea-Cocoș-Niro-Ponta etc., excelent demonstrate de Daniel Befu în articolul Elena Udrea și Afacerea Microsoft. Legăturile: Clitemnestra, Niro, Khalil, Boștină și Asociații.
Ciudată a fost și poziționarea lui Traian Băsescu. Desigur, a dat avizul cerut de procurori pentru începerea urmăririi penale a foștilor miniștri, așa cum a făcut, de altfel, spre lauda sa, întotdeauna, dar a introdus câteva nuanțe care pot da de gândit. Dosarul trebuie să meargă mai departe, a spus președintele, atrăgând însă atenția că, deși conturile unora sunt blocate pentru recuperarea sumelor, „parte din oamenii susceptibili a primi bani nu au primit niciun ban, dar declarațiile martorilor sunt declarații de martor și nu au fost integral acoperite cu probe în comisiile rogatorii“. Ce vrea să spună și mai ales pentru cine spune asta? Vrea să-l disculpe cumva pe Cocoș, să pună sub semnul întrebării referatul procurorilor? Și încă ceva la fel de interesant: președintele transmite că dosarul nu s-a făcut pe mâna FBI, iar Bittner nu a „ciripit“, cum a scris presa: „acest dosar nu pornește de la declarațiile lui Bittner, structurile de securitate au semnalat riscuri de incorectă gestionare a acestui contract în 2009“. Și cum de atunci și până acum nu s-a întâmplat nimic?
În altă ordine de idei, departe de mine de a nega rolul decisiv jucat de justiție, în special de DNA și ÎCCJ, în acești ani, singurele instituții care au tulburat apele corupției. Faptul că politicieni de prim rang, de la miniștri la parlamentari și până la baroni locali și moguli de talia lui Voiculescu, au înfundat pușcăria e meritul lor incontestabil. Independența justiției a fost susținută de parte a electoratulului de dreapta, de societatea civilă, de intelectuali și jurnaliști. „Băsismul“ a însemnat în principal asta. Trebuie însă spus că o întrebare dătătoare de neîncredere a planat mereu: de ce această independență s-a oprit mereu la pragul numit Elena Udrea - Dorin Cocoș, personaj al cărui rol în patronarea corupției îl vedem acum devoalat în dosarul Microsoft. Sentimentul că a existat o protecție ocultă, că nu s-a mers până în adânc, acolo unde marii rechini, aceiași de vreo 10-15 ani, continuă să înoate netulburați, a subminat de multe ori încrederea și în independența justiției, și, mai ales, în Traian Băsescu.
Dosarul Microsoft este una dintre cele mai puternice lovituri primite deopotrivă de Ponta și de Băsescu în campanie. El arată că lumile lor nu sunt diferite, că ele funcționează după aceleași reguli mocirloase și că vor continua să funcționeze, dacă acum nu se stoarce puroiul până la rădăcină. Dosarul Microsoft este capital din acest punct de vedere. Dacă procurorii vor merge până la capăt și se vor atinge de cea care a părut mereu intangibilă într-o măsură mult mai mare decât Voiculescu, va fi cel mai important semnal lansat în toți acești ani în privința independenței și a determinării justiției de a rezista într-o eventuală „epocă Ponta“. Altfel, ar putea însemna că sub perdeaua luptei pentru integritate și anticorupție s-a patronat și protejat același „sistem ticăloșit“, mai profund ticăloșit și mai rezistent decât bănuiam. Unul care nu mai poate fi oprit de nimic. Tocmai de aceea, implicarea FBI-ului spune multe, mai multe decât le convine să admită lui Băsescu și Ponta, tocmai pentru că e vorba de adevărata mafie care leagă două regimuri. Unul care a clamat lupta împotriva ei, altul care o susține pe față, paradoxal, ambele conectate între ele. //
PS. Alaturi de DNA si ICCJ, merita adaugata prin institutiile care au tulburat apele coruptiei si ANI.
CITIȚI ȘI
