Strategii post-Ungureanu

Episodul "bietilor romani arestati in Irak si abandonati de autoritati" este parte a razboiului dintre Palate, dar scenariul este ceva mai ingenios si demonstreaza ca am intrat in faza testarii unor noi arme de lupta, care fac victime la nivel inalt. Ungureanu nu-i Bodu si semnificatia politica a inlaturarii lui este complet diferita, iar in plan extern va deveni limpede ca circul bucurestean a plecat in turneu. Inlaturarea unui ministru de Externe pentru o greseala discutabila - in fond cei doi muncitori fotografi incalcasera niste reguli valabile oriunde pe mapamond, chestiuni care se rezolva la nivel consular - este un semnal clar ca, de acum inainte, cine nu-i trup si suflet langa Tariceanu va fi mazilit. Sa facem o comparatie cu episodul Atanasiu - retragerea din Irak. Cu acea ocazie, infinit mai grava, insusi presedintele a aflat de la televizor ca premierul si ministrul Apararii anuntau retragerea, fara ca macar aliatii sa fi fost instiintati. Interesant este ca atunci nu s-a mai facut tam-tam pe disfunctionalitatea relatiilor institutionale, pe cine trebuia mai intai informat si de ce n-a fost, nu s-au inflamat umorile nationaliste ale comentatorilor si politicienilor si nici gand ca ministrului Atanasiu sa i se ceara demisia. Ba din contra, inlaturarea lui din functie, care in orice tara normala s-ar fi petrecut in 24 de ore la cererea expresa a premierului, a fost greoaie si pe cu totul alte motive. Cat despre coautorul experimentului politic retragerea din Irak, premierul Calin Popescu Tariceanu, nu s-a pus nici macar problema sanctionarii sale in parlament. Cazul Ungureanu  vs Atanasiu arata folosirea a doua unitati de masura diferite, cea de acum fiind fidelitatea absoluta fata de Palatul Victoria. Mediatizarea cu accente comandat isterice - te si miri cat de flexibila a devenit coloana vertebrala a unor jurnalisti, altfel oameni cumsecade - si-a atins scopul: Ungureanu a fost indepartat, la Externe va veni un locotenent al premierului, care astfel, teoretic, a acumulat o bila alba in razboiul cu Basescu.

 Urmarea episodului Ungureanu este interesanta pentru ca din ea incepe sa transpara o strategie ceva mai clara a fiecareia dintre tabere. Declaratiile lui Traian Basescu de la  Pro TV reitereaza temele sale predilecte, in termeni insa cu mult mai transanti si de natura sa inflameze si mai rau conflictul. Ce urmareste, s-au intrebat multi, auzind sintagme precum "motanul Felix", "lichelele politice", "opozitia pare condusa de cineva de la PNL" si replicile dure care au urmat? Probabil chiar asta: inflamarea scenei politice pana la explozie, pentru ca de aici este de presupus ca se vor alege apele in sensul dorit de presedinte. Mai precis, referendumul si devoalarea Aliantei PSD-PNL. Actorii politici ai suspendarii sunt parca indemnati sa mearga pana la capat, dupa ce, in ultima saptamana, incepusera sa ezite din cauza subtirimii juridice a argumentatiei. Votul la suspendare ar putea arata clar alinierea PNL la actiunea opozitiei, ceea ce se intrevede tot mai clar din ultimele luari de pozitie liberale (mai rar asa armonie si unitate de idei, cum am vazut pe un canal de televiziune, intre Mircea Geoana si Crin Antonescu). La randul lui, referendumul i-ar da castig de cauza lui Basescu in doua chestiuni importante, reconfirmarea sa implicita in functie si oficializarea hiatusului dintre opinia publica si clasa politica. Izbanda intr-un referendum ar fi ocazia minunata pentru presedinte sa anatemizeze "lichelele politice" si sa ceara o reforma a sistemului parlamentar prin modificarea Constitutiei. Traian Basescu pare ca vrea sa accelereze lucrurile in acest sens. Fara o astfel de strategie, declaratiile sale flamboaiante sunt doar simple mitocanii.

 Pe de alta parte, premierul Tariceanu, in interviul din  Jurnalul National (cata apetenta pentru acest trust de presa, de unde a vrut sa-si ia si purtatorul de cuvant, in persoana Gabrielei Vranceanu Firea) si in alte declaratii publice, pare ca urmareste trei lucruri: sa-l decredibilizeze pe Basescu, sa produca o falie intre PD si presedinte, prin amenintari si scoaterea unor oameni de-ai sai din administratie, iar daca nu reuseste, sa-l indeparteze de la guvernare si sa-si pregateasca terenul pentru o Alianta cu PSD. Acest ultim demers se subscrie primelor doua, pentru ca el se contureaza a fi singura posibilitate de a ramane in fruntea guvernului si pentru ca incumba un risc electoral imens. De aceea, Tariceanu nu rateaza ocazia de a argumenta viitoarea alianta prin atacuri repetate la adresa presedintelui, de natura sa induca senzatia ca tara risca sa devina neguvernabila si sa alunece in dictatura, daca acesta nu este fie indepartat, fie izolat la Cotroceni cu botnita la gura. Constient de riscul unui asemenea demers, electoratul liberal este de pe acum ingrijorat de similitudinea actiunilor si declaratiilor celor doua partide, Tariceanu incearca sa demonstreze ca o colaborare cu PSD in plan parlamentar nu este o alianta in adevaratul sens al cuvantului, ea fiind de fapt impusa de atitudinea PD. Pentru ca logica demonstratiei sa nu scartaie prea tare, se impune ca PD sa plece singur de la guvernare. Lucru deloc imposibil, avand in vedere ca restructurarea guvernamentala se anunta o buna ocazie de hartuire a PD. De fapt, si democratii asteapta la randul lor un motiv plauzibil de a se plasa in opozitie fata de un guvern minoritar PNL, cu sustinerea parlamentara a celor patru partide ce formeaza coalitia anti-Basescu, singura postura care i-ar fi favorabila electoral in conditiile izolarii pe scena politica.

Daca acestea par sa fie strategiile pe termen mediu ale celor doi combatanti, asa cum transpar ele din declaratiile post-Ungureanu, mult mai greu este raspunsul la intrebarea "ce va urma dupa". Probabil ca nici Basescu, nici Tariceanu n-ar sti sa raspunda.