De același autor
Cum „dărâmarea idolilor“, recomandată cu efuziune de Vasile Dâncu, este un demers demn de adevăraţii oameni politici, care n-au nevoie să le ţină cineva scara ca să ajungă la soclul pe care stau cocoţaţi indestructibilii Iliescu şi Năstase, Victor Ponta preferă să alerge prin curtea din Kiseleff un biet şoricel ca Mircea Geoană şi să se dueleze în vorbe şi suspendări cu dictatorul şi etern încălcătorul de Constituţie, Traian Băsescu.
Tot Dâncu, „trădătorul şi mercenarul“,„troţkistul“ care lansează „manevre veninoase“, la beregata căruia au sărit idolii, pişcaţi în zonele sensibile, susţine că suspendarea nu-şi are rostul din motive lesne de înţeles la nivel de artimetică de clasa a II-a: nu există majoritate. Nu că Dâncu ar fi vreun Roubini sau mama Omida, dar avansa următorul scenariu: eşecul suspendării va duce la revigorarea Coaliţiei. Altfel spus, trădătorii nemulţumiţi de DNA lăsat să zburde liber prin ograda corupţiei PDL şi UDMR sau de împuţinarea locurilor pe viitoarele liste parlamentare, dispuşi să voteze pentru „scurtarea cu un an a suferinţelor populaţiei“ (cum au spus în duet Ponta şi Antonescu), se vor iubi ca fraţii.
E simplu: din secunda doi fără Băsescu, PDL poate să-şi ia adio şi de la guvernare, şi de la alegeri. Puţini vor da vrabia din mână pe cioara de pe gardul USL. Relaţiile şubrede dintre PDL şi Băsescu vor reintra astfel în luna de miere. Când diva suspendării va ajunge în parlament la braţul trioului Ponta-Antonescu-Felix, va fi întâmpinată cu gesturi obscene, huiduieli şi bile băgate ostentativ la vedere în urne, iar ea, fiinţă sensibilă, va da ortul popii cu un ultim suspin pe buze. Dacă Geoană sau funcţia de preşedinte de Senat pot fi aruncaţi la coş ca nişte ciorapi găuriţi, cu preşedintele ţării e ceva mai complicat.
Dar important nu este deznodământul, ci motivaţia. Ţopăiala războinică a lui Victor Ponta în încercarea de a alunga duhul lui Geoană din Senat şi de la partid începe să se transforme într-o şedinţă de spiritism în care telefoanele mobile sună insistent. La capătul firului: idolii lui Dâncu. Suspendarea este ideală pentru „abaterea opiniei publice de la adevăratele probleme“, sintagmă atât de dragă USL şi pentru a demonstra cât de mari şi fioroşi sunt muşchii lui Ponta, care, iată, are curajul săritorului de la trambulină într-un bazin fără apă. În al doilea rând, aşa-zisa încălcare constituţională (Ponta şi Antonescu n-au putut spune articolele) este mantaua populistă în care se drapează USL şi de sub pulpanele căreia speră să câştige cât mai multe voturi.
Vezi Doamne, hainul de preşedinte nu vrea să mărească pensiile, alea pe care noi, USL, promitem să le dublăm. Nu contează declaraţia preşedintelui („Indiferent care este rezultatul la CCR, bani nu există, dacă ar exista, s-ar plăti“), ci interpretarea ei. În viziunea lui Antonescu şi Ponta, orice spune Băsescu este un atentat la „statul de drept“. Fondul declaraţiilor sau gesturilor preşedintelui n-a contat nici în 2007, la suspendarea anterioară, aşa cum n-a contat nici decizia Curţii Constituţionale, care a spus că şeful statului are dreptul la opinii. Greşite sau nu. În al treilea rând, este vorba de revigorarea USL prin unica metodă pe care o cunosc şi înţeleg liderii ei: „Jos cu dictatorul!“. E şi singura care funcţionează şi coalizează. Firavele programe politice, viziunile legate de criză, propunerile economice sau măsurile postalegeri nu au reuşit să fie catalizatorul care să-i adune la aceeaşi masă pe liderii USL şi nici să-i contureze ca alternativă.
Singurul lucru care îi leagă e ura împotriva lui Băsescu şi este de aşteptat o idilă reîncălzită cu Voiculescu-Felix, dătătorul de termene pentru mătrăşirea preşedintelui. Suspendarea e un soi de boală cronică, revine periodic şi nu cedează la medicaţie. Maladia nu a scăpat însă opiniei publice, sătulă de ieşirile istericoase pe o temă tocită până la os. Sătulă, probabil, să i se ofere ca panaceu universal mazilirea lui Băsescu.
Iar aici ajungem la problema de substanţă, pe care USL o ignoră complet. Mai este exact un an până la alegeri, de unde atâta nerăbdare? Semnalul lansat de opoziţie este de teamă, hămeseală şi de forţarea statului de drept, al cărei apărător înverşunat se proclamă. O criză politică de dimensiunile celei din 2007, când economia scotea fum pe nări în aşteptarea crizei, poate ţine loc de guvernare sau de echilibristică pentru evitarea recesiunii? Iată o întrebare pe care populaţia va fi obligată să şi-o pună. Aşa cum, sunt convinsă, îşi pune tot mai des şi întrebarea dacă nu cumva măsurile de austeritate, luate acum de întreaga Europă, nu au evitat intrarea României
în colaps.
Cine se uită atent la declaraţiile venite din partea lui Ponta şi Antonescu, şi nu doar organismele europene au făcut asta, nu are niciun motiv de încântare. Liderii PSD şi PNL susţineau sus şi tare că vor renunţa la acordul cu FMI şi lăudau Ungaria pentru „tăria“ de a face acest gest. „Admir poziţia unor ţări care au zis: «Stimaţi oameni de la FMI, noi ne descurcăm mai bine fără voi». Boala crizei mondiale este ca gripa aviară, se învârte peste tot în lume. Dacă alte ţări au trecut mai uşor, ţări ca România îşi accentuează boala, umblăm în pielea goală“, declara, la sfârşitul lunii iulie 2010, liderul PSD, Victor Ponta. „Nu am nicio încredere în expertiza FMI în ce priveşte România. A dovedit într-un an şi jumătate că nu poate să prevadă nici până la lungul nasului“, susţinea şi Varujan Vosganian. Acum, după ce Ungaria revine la sentimente mai bune, dictate de retrogradarea raitingului de ţară, cerând un acord cu FMI, tac la unison şi liberalii, şi socialiştii.
Când Ponta sprijinea referendumul lui Papandreou, toată Europa se crucea. Când aceeaşi Europă, cu excepţia Austriei, anunţa tăieri şi îngheţări de salarii, Ponta şi Antonescu vorbeau de „regimul criminal de la Bucureşti“. Când Comisia Europeană lăuda DNA pentru lupta împotriva corupţiei, aceiaşi îi ameninţau pe procurori cu eliminarea. Şi tot aşa, lista e mult prea lungă. Ca să nu mai vorbim de îngrijorarea cu care Ponta ar trebui să privească la prăbuşirea guvernelor socialiste, ultimul fiind al prietenului Zapatero.
Tema suspendării poate deci avea un efect pervers: cu un an înainte de alegeri ar putea să-i pună în adevărata lor lumină pe Ponta şi Antonescu. Să oblige publicul să reflecteze la calitatea şi consistenţa celor doi, a alternativei numită USL, cu unicul ei program „jos Băsescu“. În ecuaţia suspendării aşa stau lucrurile: este cuplul Ponta-Antonescu o alternativă?
Suspendarea este o chestiune „tactică“, spune Iliescu, întrebarea e în folosul cui. Bătrânul idol ştie prea bine cum e cu proverbul „cine sapă groapa altuia...“. „Tactic“ vorbind, de acum înainte discuţia nu se va limita la „nenorocirile“ aduse de Băsescu, ci se va extinde, prematur, ar spune Dâncu, la alternativa Ponta-Antonescu-Felix. Or, aici cei trei au mari probleme de credibilitate şi din cauza populismului motivului suspendării, care ridică exact întrebarea lui Băsescu: de unde banii? Trioul de la vârful USL s-a grăbit să se arunce la trapez. Joacă însă circul suspendării fără plasă. //
