Tehnocrat cu de-a sila

Băsescu joacă tare. La risc. Declaraţiile făcute la ultima întâlnire cu şefii filialelor şi greii partidului arată că preşedintele nu vrea să cedeze. Nici în lupta cu Vasile Blaga, nici în cea pentru un premier independent / tehnocrat, evident, cele două fiind ombilical legate.

Traian Băsescu a luat taurul de coarne şi şi-a anunţat susţinerea „fără rezerve“ pentru candidatura lui Emil Boc la preşedinţia PDL. „Suntem parteneri până la capăt“, a punctat abil, lăsând să se înţeleagă că informaţiile privind o potenţială răzmeriţă a lui Boc sunt vorbe de clacă. „Parteneriatul“ este obligatoriu pentru că, fără consimţământul acestuia de a-şi da demisia, nu poate impune un premier tehnocrat.

Şi aici ajungem la cartoful fierbinte pe care preşedintele lasă să se înţeleagă că îl va arunca deopotrivă coaliţiei, propriului partid şi USL. „Susţin varianta premierului independent. Este decizia mea când voi face numirea şi voi lua această decizie după consultarea cu premierul Boc. Dar este treaba mea, constituţional, nu a partidului, e o decizie cu care puteţi sau nu să fiţi de acord. Constituţional, puteţi să vă exprimaţi părerea în parlament“, ar fi spus preşedintele. În traducere, Băsescu ameninţă că nu va ţine cont de opoziţia propriului partid la ideea unui independent, pe care îl va arunca în gura leilor din plen. Să vedem cine nu votează! Cine se bagă? Vor cuteza cei din PDL să pice un nou guvern, să producă o criză politică de amploare? Să provoace alegeri anticipate, in extremis? Sincer, am serioase dubii. Toată strategia „fructificării“ electorale a creşterii economice s-ar duce de râpă. Toată bruma de credibilitate s-ar volatiliza în faţa acuzelor, previzibile, ale opoziţiei: „vreţi premier politic pentru că vă dă bani în campanie“. Circul respingerii propriului guvern ar îngropa definitiv PDL şi pentru că el ar fi precedat de un circ mediatic al culiselor discuţiilor din interiorul partidului, de declaraţii care de care mai contradictorii, mai oportuniste şi fanteziste. S-ar specula, pe bună dreptate, pe disensiunile din PDL, pe ruptura faţă de „dictatorul“ Traian Băsescu, s-ar ridica problema suspendării. Scandalul ar da aripi USL. Băsescu ştie să joace politic şi împinge lucrurile până la limită.

De ce aruncă însă Traian Băsescu această provocare? Şi chiar este dispus să meargă până la capăt? Desigur, e vorba de calculul electoral că un premier tehnocrat ar lua de pe umerii PDL parte din decontul politic al măsurilor de integritate, că Emil Boc, aflat la limita de jos a imaginii şi credibilităţii, nu mai poate creşte în sondaje şi scoate guvernul din fundătură. Dincolo însă de aceste argumente, care au şi o contraargumentaţie de luat în considerare, Traian Băsescu se luptă ca Vasile Blaga să nu pună mâna pe partid. Se luptă nu de ieri, de azi. Încă după alegerile din 2008 a încercat să-i îndepărteze pe „grei“ din guvern, a repetat tentativa şi după prezidenţiale, i-a reuşit la remaniere doar cu Berceanu şi Videanu. Faza „ieşi afară javră ordinară“ a fost momentul propice să scape de ultimul bastion al tripletei din Cabinet. Deci, Blaga e un motiv serios. Băsescu pur şi simplu nu-şi doreşte în această poziţie un om dispus să bată palma, fie şi pe chestiuni punctuale, cu Antonescu şi Ponta, care să spună „stop“ anumitor măsuri nepopulare, aşa cum de altfel a şi anunţat, care să pesedizeze şi mai mult partidul. Dar în primul rând, nu-şi doreşte un adversar la şefia PDL. Pentru că asta ar însemna un permanent şantaj cu suspendarea, adică un rol decorativ la Cotroceni. Acum, dar şi după alegerile din 2012.

Deocamdată, Băsescu doar ameninţă. S-ar putea să-şi nuanţeze în următoarele zile mesajul. Ameninţă în ideea că îi va demobiliza pe susţinătorii, tot mai mulţi, ai lui Blaga şi va consolida poziţia destul de fragilă a lui Boc, în competiţia înverşunată care va avea loc. Până acum, Blaga este în avantaj. A reuşit, cu ajutorul celorlalţi lideri influenţi, să coalizeze nemulţumirile, fricile şi oportunismele împotriva „reformiştilor“, iată, izolaţi şi repudiaţi. A adoptat un discurs de lider forte, bătând cu pumnul în masă, ameninţând „cine mişcă în front să ne lase“ şi dând garanţii că va organiza partidul pentru alegeri, ceea ce chiar cred. Că îl va organiza exact după criteriile, patentate în România, găleata şi sponsorul, asta este o altă discuţie. În tot cazul, Blaga pleacă din poll-position. De aici şi intervenţia abruptă a preşedintelui, nevoit, culmea, să mizeze pe acelaşi loial Emil Boc, pe care vrea să-l dea jos din fruntea guvernului pentru a-l pune la partid. O soluţie de compromis, desigur, dar unică în acest moment. O soluţie care arată, de fapt, impasul major în care se află PDL, incapabil nu doar să se reformeze, dar şi să producă lideri.

Pe de altă parte, aşa cum spuneam mai de mult, eşecul reformelor în virtutea criteriilor de integritate (cei care justifică jumătăţile de măsură îşi justifică propriile compromisuri) face ca în ochii unei părţi a electoratului să nu conteze prea mult de cine va fi condus PDL, de Blaga sau Boc. Ambii au fost coautori în patronarea derapajelor PDL spre partidul-stat şi au girat, prin nonacţiune sau tăcere, corupţia şi colaboraţionismul (respectaţi statutul, domnilor, evacuaţi-l pe turnătorul Bută, „autosuspendaţi-l“ pe Poteraş). Nici pentru PDL n-ar trebui să fie prea important. Nici Blaga şi nici Boc nu vor avea entuziasmul să pună capăt unor practici în campanie. Pentru preşedinte însă contează.

Băsescu nu este deloc într-o poziţie confortabilă. Ba chiar s-ar putea spune că strategia „tehnocrat cu de-a sila“ şi implicarea lui oficială de partea lui Boc are toate şansele să dividă partidul. Mai exact, să reproducă în PDL matricea dihotomiei existente în întreaga societate: pro şi contra Băsescu. //

Citeste si despre: candidat PDL, constitutional, integritate, reformisti, lideri.